Stima de sine: ce o subminează şi cum o redobândeşti
Stima de sine înseamnă respectul pentru noi înşine şi încrederea pe care ne-o acordăm. Stima se răsfrânge în acţiunile noastre şi poate fi considerată un adevărat motor al activităţii psihice.
Stima de sine este foarte importantă pentru o viaţă psihică sănătoasă şi trebuie educată şi autoeducată de-a lungul timpului. O persoană cu o bună stimă de sine se preocupă de propria sănătate mentală, nu se lasă înfrântă de eventualele răutăţi ale celor din jur şi se descurcă mai uşor cu problemele inerente care apar în viaţa fiecăruia.
Ce subminează stima de stine
O serie de evenimente pot să şubrezească stima de sine a unei persoane şi, în acelaşi timp, să o întărească. Printre acestea se numără atât eşecul în anumite acţiuni, cât şi succesul, anumite lipsuri şi frustrări, respingerea, trădarea şi umilirea. Eşecul unei acţiuni ne poate face să ne simţim demoralizaţi, dar în acelaşi timp ne poate face ca, pentru următoarele încercări, să muncim mai mult, mai cu atenţie şi să luăm în calcul elemente la care nu ne-am gândit prima dată. Succesul poate deveni un drog care creează dependenţă şi pe care, odată ce-l atingem, să facem eforturi supraomeneşti pentru a-l menţine pe termen lung, în detrimentul altor domenii ale vieţii. Pe de altă parte, o abordare realistă a succesului ne poate creşte stima de sine, dar fără să ne „ia minţile”.
Frustrările şi lipsurile provenite de multe ori din faptul că ne tot comparăm cu alţii nu doar că ne pot scădea stima de sine, dar ne pot trezi şi alte stări negative, precum invidia. De asemenea, dacă suntem respinşi ( de o persoană care ne place, de un grup, de un angajator etc.), e posibil ca stima de sine să sufere o lovitură, deoarece ne gândim că nu suntem suficient de buni - când, de fapt, e posibil ca în realitate să nu fi fost pur şi simplu potriviţi pentru persoana sau jobul respectiv. Trădarea poate avea acelaşi efect, de scădere a stimei de sine prin inducerea ideii că nu suntem suficient de buni când, de fapt, problema poate să fie în realitate la persoana care ne-a trădat. Dacă ne simţim umiliţi, fie persoana care ne-a făcut să ne simţim aşa şi-a dorit exact acest lucru, fie problema este la noi, pentru că interpretăm greşit vorbele sau acţiunile ei din cauza faptului că nu ne vedem propria valoare.
Cum îţi redobândeşti stima de sine
Cu toţii avem parte de susişuri şi coborâşuri în relaţiile cu cei din jur. Respectul şi încrederea apropiaţilor sunt foarte importante, dar şi mai importante sunt respectul pentru noi înşine şi încrederea în forţele proprii. Stima de sine se construieşte zilnic, prin îmbunătăţirile pe care le putem face propriei persoane şi prin acceptarea a ceea ce nu putem schimba: prin acumularea de cunoştinţe care să ne ajute în viaţa profesională şi în dezvoltarea personală, prin revizuirea altora vechi, prin implicarea în activităţi de care să fim mândri sau care să ne dea ocazia să fim generoşi, prin strădania de a fi o persoană care să relaţioneze civilizat cu cei din jur, prin îngrijirea propriei persoane (o dietă care să ne ţină sănătoşi, metode prin care să ne creăm un aspect fizic plăcut, culturalizare etc.) şi prin acceptarea ideii că suntem oameni, deci imperfecţi, şi a faptului că o viaţă bună nu înseamnă o viaţă fără probleme, ci una în care ştim cum să le facem faţă.
Citeşte mai multe despre stima de sine: