Cât contează stima de sine pentru adolescent

Schimbările de dispoziţie şi nesiguranţa nu sunt o raritate la adolescenţi. Adesea, ele reprezintă, de fapt, expresia unei lipse de încredere în sine şi de stimă faţă de propria persoană. Un lucru firesc, având în vedere că este o vârstă a schimbărilor majore, iar tânărul nu a apucat încă să îşi formeze repere solide.

Siguranţa din copilărie, când părinţii erau percepuţi ca fiind atotputernici şi capabili să rezolve orice problemă, se risipeşte, iar „viaţa de adult” apare ca o cale necunoscută, pe care nu ştie încă să păşească. Este un moment când adolescentul e nevoit să se redefinească: Cum sunt eu şi cum voi fi în viitor? Ce pot şi ce vreau să fac în viaţă?

Pe de altă parte, este încă dependent de părinţi. Deşi face tot posibilul pentru a scăpa de sub protecţia lor, mama şi tata continuă să fie esenţiali din viaţa lui. Definirea identităţii sale este un proces complex, care continuă, de altfel, şi la maturitate. Deosebirea constă în faptul că în adolescenţă apar, de obicei, mai multe întrebări decât răspunsuri. Bază a viitorului adult Încrederea adolescentului în propriile calităţi şi puteri îi influenţează viaţa şi deciziile, relaţiile cu ceilalţi şi rezultatele şcolare. De aceea, este important să ştim că o stimă de sine scăzută îl poate împinge spre gesturi şi obiceiuri riscante, inclusiv droguri, violenţă, tulburări de alimentaţie sau practici sexuale traumatizante. De asemenea, îl face vulnerabil la influenţe periculoase din exterior, cum sunt diverse secte sau găşti infracţionale.

Un alt aspect important este că stima de sine a adolescentului reprezintă fundamentul viitorului său la maturitate. Viaţa de adult nu este uşoară nici când avem o imagine de sine bună – iar lipsa ei o poate complica şi mai mult.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că o stimă de sine scăzută a adolescentului nu este ceva neobişnuit, nici un deficit psihologic şi, în niciun caz, un aspect patologic. Mai degrabă, reprezintă o etapă firească în procesul complex de maturizare.

De obicei, părinţii se străduiesc să facă tot ceea ce depinde de ei pentru a-şi ajuta adolescentul să capete încredere în propria persoană. Din păcate, nu este o sarcină uşoară. Trei sfaturi esenţiale de la psihologi ne pot fi de folos în acest demers:

- Acordă-i adolescentului, din când în când, toată atenţia ta. Îţi poţi propune să o faci măcar câte 10-15 minute pe zi, în care să îl vizitezi în camera lui şi să stai de vorbă cu el. Este suficient pentru ca el să simtă că îţi pasă de el şi că eşti atent la nevoile sale. La vârsta asta, astfel de confirmări sunt necesare.

- Stabileşte limite clare şi explică-i exact ce aşteptări ai de la el. Nu doar copiii, ci şi adolescenţii au nevoie să li se stabilească anumite limite – însă ele trebuie să fie adaptate la vârsta de acum. Astfel, îi ajutăm să crească în siguranţă, fără să îşi facă rău singuri, şi să devină adulţi mai responsabili. Ieşirile cu prietenii, utilizarea telefonului mobil şi a computerului sau descoperirea sexualităţii sunt aspecte care trebuie discutate. De comun acord, pot fi convenite reguli, prin care să fie evitate excesele de orice fel.

Citeşte şi: Cum să-l ajuţi să capete încredere în el

- Exprimă-ţi afecţiunea faţă de el. Chiar dacă nu mai este copil, adolescentul are nevoie în continuare să se simtă iubit, să fie mângâiat şi îmbrăţişat.

Estimarea valorii personale, gradul de auto-acceptare şi de auto-preţuire, are loc în perioada adolescenţei în funcţie de comparaţia cu modele sociale sau/şi de valorizarea pe care o primeşte din partea grupului, a găştii.

De asemenea, mesajele receptate de adolescent din partea adulţilor din jurul său pot favoriza o creştere a stimei de sine sau, dimpotrivă, dezvoltă sentimente de nesiguranţă faţă de capacităţile sale. Este vârsta la care echilibrul stimei de sine în raport cu potenţialul real este dificil de realizat, adolescentul pendulând între sentimente de inferioritate şi trăirea sentimentului de superputeri.