Iată cum calculezi cifra destinului! Ce spune despre tine

3 cifra destin jpg jpeg

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au folosit cifrele pentru a înţelege mai bine lumea sau pentru a oferi o interpretare faptelor. În numerologie, există credinţa potrivit căreia numele şi data de naştere influenţează destinul.

Numerologia este din ce în ce mai populară şi mulţi oameni sunt interesaţi să afle care este cifra care le „conduce” destinul. Ştiinţa numerelor are origini străvechi, fiind cunoscută în Antichitate în Grecia, China şi Egipt. Potrivit numerologilor, aproape tot ceea ce ne înconjoară poate fi redus la un număr. Cifra destinului se calculează pe baza datei de naştere şi a numelui. Cifra obţinută se adună, pînă rezultă doar o singură cifră. Iată corespondentul literelor!

image

În cazul în care numele conţine literele ă, â, î, ţ sau ş, se aleg cifrele corespunzătoare pentru a, i, t, respectiv, s. Femeile căsătorite trebuie să aleagă numele de naştere, nu cel obţinut după căsătorie.

Semnificaţiile numărului destinului

Numărul 1. Persoanele cu această cifră au, de multe ori, parte de imprevizibil în viaţa lor. De asemenea, au tendinţa de a face mai multe lucruri în acelaşi timp, iar uneori reacţionează neobişnuit în faţa situaţiilor din viaţa de zi cu zi. De obicei, persoanele cu cifra 1 reuşesc să se împlinească la maturitate şi îşi construiesc relaţii afective de lungă durată.

Numărul 2. Cei cu cifra destinului 2 au adesea îndoieli şi tind să îşi repete greşelile, întrucît se pare că nu învaţă din experienţele de viaţă trecute. Sunt dotaţi cu importante calităţi intelectuale, sunt firi pozitive şi constructive. De asemenea, sunt fideli, sinceri, diplomaţi, convingători şi persoane pe care te poţi baza.

Numărul 3. Oamenii cu această cifră au parte de şanse imprevizibile, atît pe plan profesional, cît şi sentimental. De asemenea, sunt toleranţi şi respectuoşi cu cei din jur şi se plictisesc foarte rar. Sunt foarte optimişti, persuasivi, generoşi şi creativi. Totuşi, uneori au tendinţa de a trata cu superficialitate lucrurile.

Numărul 4. Persoanele cu această cifră se pot lăuda cu prieteni adevăraţi, care sunt oricînd gata să le sară în ajutor. Reuşesc mai greu, dar sigur, să se impună pe plan profesional. Sentimental, au parte de anumite piedici, pe care reuşesc să le depăşească. Sunt buni organizatori şi nu se lasă pînă nu duc la îndeplinire un proiect. Sunt firi practice şi profită de toate ocaziile care li se ivesc.

Numărul 5. Cei cu această cifră sunt înzestraţi cu numeroase calităţi, iar reuşitele lor pe multe planuri aproape că îi intimidează pe cei din jur. Cu  toate acestea, au tendinţe de instabilitate emoţională, dar şi profesională, schimbînd adesea locurile de muncă. Se fac uşor plăcuţi de ceilalţi şi sunt buni observatori. Se pricep la vînzări, reuşind chiar „să vîndă gheaţă eschimoşilor”.

Numărul 6. Diplomaţi înnăscuţi, cei cu cifra destinului 6 reuşesc să restabilească echilibrul şi în cele mai neaşteptate situaţii. Sunt potriviţi pentru meserii precum cea de medic, asistenţi, psihologi, consilieri, îngrijitori de copii sau orice altă profesie care presupune grija faţă de oameni. În general, îşi îndeplinesc obiectivele, chiar dacă sunt nevoiţi să plătească un preţ pentru acest lucru.  

Numărul 7. Descurcăreţi din fire, persoanele cu acestă cifră reuşesc să depăşească situaţiile neplăcute. Cu toate că au parte de multe încercări, destinul le oferă adesea perspective favorabile. Au tendinţa de a deveni egoişti şi preferă să îşi exprime sentimentele în scris. Sunt excelenţi sfătuitori, astfel încît pînă şi duşmanii lor ţin cont de sfaturile sau sugestiile lor.       

Numărul 8. Persoanele cu cifra destinului 8 au mereu soluţii pentru aproape orice problemă. Reuşesc în afaceri, pentru că ştiu să „învîrtă” banii. Au tendinţa de a acumula averi, iar dorinţa lor de a face bani cu orice preţ îi poate îndepărta de familie sau de prieteni. Lor le este indicat să îşi găsească un confident înţelept.    

Numărul 9. Firi sensibile, cei cu numărul 9 iubesc arta şi literatura. Se fac uşor plăcuţi, îndrăgesc călătoriile şi aventura. Obişnuiesc să facă adesea cheltuieli inutile, pe care este bine să le evite, pentru a nu avea probleme financiare. Discreţia este unul dintre detaliile care le asigură reuşita.

Citeşte şi: Yin sau Yang – ce tip de personalitate te reprezinta?