Ai senzația că nu poți vorbi în unele situații?
Mutismul selectiv este incapacitatea persoanei de a articula, în momente și contexte care creează o stare de anxietate ridicată.
Pentru a diferenția mai bine între mutismul selectiv și timiditate, ne putem gândi la un obstacol care împiedică persoana să vorbească. Mai simplu, ar fi să ne gândim la expresia populară de ”nod în gât”.
În lipsa unui model, oamenii au inventat expresia mai sus menționată, pentru a denumi incapacitatea de a vorbi, în anumite situații. Deși expresia poate părea simplă, ilustrează foarte bine conceptul de mutism selectiv.
Așa cum se afirmă în multe articole de specialitate, mutismul selectiv este corelat cu anumite întâmplări care cresc nivelul degajării de cortizol, iar organismul își păstrează resursele suprimând exprimarea verbală.
Cum diferă mutismul selectiv de timiditate?
În timp ce timiditatea este o trăsătură de caracter specifică ființei umane, mutismul selectiv se manifestă printr-o incapacitate repetată de a vorbi, într-un anumit gen de situații. Studiile arată că adulții sau copiii care suferă de mutism selectiv, sunt mai predispuși ca, de-a lungul vieții, să dezvolte simptome de anxietate.
Una dintre ipotezele științifice este aceea că oamenii care suferă de această simptomatologie sunt mai inhibați, lucru care se datorează unei supraexcitări a amigdalei. Amigdala este porțiunea din creier responsabilă de prelucrarea pericolului. Aceasta este responsabilă de răspunsul la amenințare, de tipul fight, flight or freeze. În anxietate, se întâlnește cel mai des răspunsul de freeze, care poate fi recunoscut prin incapacitatea subiectului de a întreprinde vreo acțiune.
Există tratament?
De cele mai multe ori, singurul tratament este psihoterapia, dintre care merită amintită terapia cognitiv-comportamentală. Deși pare a fi cea mai utilă, în astfel de situații, TCC (terapia cognitiv-comportamentală) nu este singura care funcționează.
Psihoterapia experiențial-unificatoare așază omul în mijlocul unor posibile evenimente, pe care el însuși le poate modifica, după propriul plac. Așadar, psihoterapia experiențială este o metodă care poate fi folosită cu succes în anxietate.
De exemplu, clientul se poate proiecta, cu ajutorul terapeutului, în situația anxiogenă și o poate modifica până când capătă o formă care îi permite să se relaxeze și să gândească rațional. Controlul pe care îl capătă clientul e reasigurator și generează încredere în propria abilitate de a face față situației.
Text scris de Sima Simina-Maria, psiholog
