Bătăile neregulate ale inimii, oboseala inexblicabilă şi durerile în piept pot fi primele simptome ale unei boli cardiovasculare.

Despre cum influenţează un infarct modul de viaţă, cum poate fi prevenit şi care sunt factorii care favorizează apariţia bolilor de inimă, am vorbit cu doamna doctor Gabriela Cozmanciuc, medic primar chirurg cardiovascular.

Care sunt factorii care determină apariţia problemelor cardiovasculare?

În primul rând, vârsta, deoarece bolile cardiovasculare ale adultului apar după o anumită vârstă. Există boli cardiovasculare are copilului, dar sunt congenitale, adică s-a născut cu ele, în timp ce la adulţi astfel de probleme apar după 40-50 de ani. În ceea ce priveşte cauzele, există o componentă ereditară, o altă componentă legată de mediu şi una care implică regimul alimentar. Mai exact, stresul, ce mâncăm, sedentarismul etc. Sistemul cardiovascular este format din inimă, care este o pompă, şi un sistem de tuburi, format din artere şi vene. Acest sistem de tuburi are o anumită elasticitate care este ereditară. Trebuie să luăm în calcul şi faptul că unele vene se degradează mai repede, altele mai puţin. Degradarea este influenţată şi de anumiţi factori, cum este alimentaţia, deoarece metabolismul este foarte diferit de la o persoană la alta. Pentru anumite persoane, grăsimea animală este nocivă, în timp ce altele nu sunt atât de afectate de consumul ei. Acelaşi lucru putem spune şi despre fumat. 10 ţigarete pe zi sunt periculoase pentru unele persoane, în timp ce pentru altele nu. Întotdeauna există factori de protecţie şi factori de risc, iar totul depinde de echilibrul dintre aceşti factori. În factorii de risc intră ereditatea, stresul, sedentarismul şi alimentaţia, iar în factorii de protecţie intră, de asemenea, factorii ereditari, alimentaţia bogată în fibre, fructe şi legume, precum şi mişcarea.

Bolile de inimă se manifestă mai des în rândul femeilor sau al bărbaţilor?

Există o diferenţă a acestor boli în funcţie de sexul pacientului, în special în ceea ce priveşte debutul bolii. De exemplu, bolile arteriale ale arterelor coronare, care irigă inima, apar mult mai devreme la bărbaţi, aceştia fac infarct la 40-50 de ani. La femei apar mult mai târziu, la 70-75 de ani, deoarece acestea au un factor de protecţie, hormonul feminin estrogen. Frecvenţa bolii este 70% infarct pentru bărbaţi şi 30% pentru femei. La bolile valvulare, procentul este la fel, deoarece inima are valve, ca nişte supape, care dirijează sângele spre anumite compartimente, care se numesc atrii sau ventricule. Debutul bolii valvulare are loc odată cu înaintarea în vârstă şi apare stenoza aortică în jurul vârstei de 70-75 de ani.

De la ce vârstă ar trebui să mergem la un control la medicul cardiolog?

O persoană cu un stil de viaţă echilibrat, ai cărei părinţi nu suferă de inimă ar trebui să meargă la un control după vârsta de 40 de ani, unde să facă o ecografie cardiacă, să-şi ia o tensiune arterială şi să aibă o discuţie cu medicul specialist. În funcţie de rezultatele analizelor se face o strategie pentru mai târziu. În România am avut mulţi pacienţi care au făcut infarct şi la 35 de ani.

De ce cazurile de infarct sunt din ce în ce mai frecvente la tineri?

Deoarece aceştia au fumat excesiv, nu au dormit suficient şi nu au avut o alimentaţie corectă. Femeile, indiferent de vârstă, în momentul în care locuiesc singure, se organizează foarte bine, adică au ceva în frigider de mâncare:fructe, carne, legume, dar bărbaţii, majoritatea, nu-şi gătesc singuri. Din acest motiv, ei nu au o alimentaţie echilibrată, mânâncă ce găsesc, la ore nepotrivite şi acest obicei are consecinţe. Produsele semipreparate nu au cantitatea de sare controlată, conţin conservanţi ca să se păstreze mai bine, aşadar, consumul lor nu trebuie să devină un obicei constant.

Care sunt cele mai frecvente boli cardiovasculare în rândul românilor?

Bolile coronariene, care sunt legate foarte mult de alimentaţie, precum şi maladii valvulare. În Europa Occidentală maladiile valvulare s-au schimbat, pentru că persoanele nu mai au reumatism articular şi merg la doctor regulat. În România sunt multe boli greşit diagnosticate, cum este anevrismul de aortă, adică dilatarea aortei. Această boală nu doare şi, din acest motiv, bolnavul nu se duce la doctor sau se duce prea târziu, atunci când trebuie operat de urgenţă.

Câte centre de chirurgie vasculară există în România?

Mult prea puţine. Calculul este simplu. Pentru un milion de locuitori trebuie să facem, în medie, 600-1000 de operaţii pe cord deschis. Deci, la o populaţie de 18 milioane ar trebui să facem în jur de 18 mii de operaţii. Dar la noi în ţară se fac în jur de 10 mii de operaţii, mult prea puţin. Avem puţini specialişti, deoarece tinerii, în loc să muncească 20 de ani pentru o specializare, preferă o altă profesie în care se obţin rezultate mult mai repede din punct de vedere financiar.

Ce presupune munca unui chirurg cardiovascular?

Tehnicile operatorii s-au schimbat enorm de mult, ce făceam acum 10 ani în chirurgie vasculară, acum este complet diferit. De exemplu, în operaţia pentru infarct, înlocuiai o bucăţică de arteră cu o venă. În ziua de azi, operaţia se realizează doar cu artere, care ţin 20 de ani, în timp ce venele ţineau doar 10 ani maximul. Un alt exemplu ar fi intervenţiile de microchirurgie, cu incizii foarte mici şi cu tehnici endovasculare. Mai exact, introduci nişte instrumente în interiorul inimii, a arterelor prin aceste incizii şi astfel perioada de recuperare este mai redusă. Atunci când o arteră este bolnavă, poţi introduce în ea un endograft, un fel de umbrelă pe care o deschizi în interiorul arterei şi astfel o protejezi să nu se mai rupă dacă este înfundată. Şi mortalitatea a scăzut în cazul operaţiilor cardiovasculare, fiind sub 2%.

Cum ar trebui să se schimbe modul de viaţă al unei persoane după ce a suferit un infarct?

Infarctul poate avea 2 cauze, una ereditară, pe care nu o putem schimba, şi una legată de modul de viaţă, pe care o putem influenţa. Trebuie să luăm 3 mese regulate, care să fie compuse obligatoriu şi din legume, să scoatem zahărul pe cât e posibil, să nu mai fumăm şi să facem un sport. Pentru patologia cardiovasculară sunt recomandate mersul, alergatul, bicicleta, sporturile care ne antrenează toţi muşchii şi ne pun în mişcare sângele pentru a avea un debit mai bun. Astfel, se dezvoltă vascularizaţia şi creşte frecvenţa cardiacă. Este foarte simplu să-ţi iei o pereche de tenişi şi să explorezi parcurile din jurul blocului. În România se pierde mult timp în faţa televizorului, în loc să mergem afară să ne plimbăm, să citim o carte, să ne relaxăm într-un mod mult mai plăcut. Mişcarea e ca o pastilă pe care trebuie să o luăm zilnic. Atunci când urmezi un tratament nu iei o pastilă miercurea şi una sâmbătă, dacă ai timp. La fel trebuie să privim şi mişcarea. S-au făcut multe studii despre cum trebuie să facem mişcare şi de câte ori. Pe de o parte erau cei care şi-au făcut un abonament la o sală şi mergeau de 3 ori pe săptămână, câte o oră, şi pe altă parte erau cei care mergeau în fiecare zi câte 20 de minute. Rezultatele erau extraordinare la cei care mergeau zilnic, deoarece muşchii se tonifiau, iar frecvenţa cardiacă era mai mare. Disciplina aduce rezultate pe termen lung.

Care sunt cele mai dificile operaţii pe care le realizaţi în România comparativ cu cele din străinătate?

Operaţiile pot fi dificile atât în România, cât şi în străinătate, din punct de vedere tehnic. În România există însă pacienţi dificili. Primeşti un pacient care are o problemă la inimă, dar în acelaşi timp el mai are probleme la plămâni şi la ficat. Astfel, trebuie să găseşti cea mai bună soluţie ca să-i repari inima, fără să dăunezi celorlalte sisteme. La noi, pacienţii sunt mult mai bolnavi, iar factorii de risc sunt mai prezenţi în România faţă de alte ţări. Una dintre cele mai dificile operaţii este anevrismul de aortă. Aceasta este cel mai important vas de sânge din organism, deoarece transportă sângele către cele mai importante sisteme. În cazul operaţiei de aortă, eşti foarte limitat de timp, operaţia este grea, deoarece aorta este fragilă şi trebuie să ţii cont de privarea de sânge a anumitor organe.

Ce consecinţe au bolile cardiovasculare asupra calităţii vieţii pacienţilor?

În cazul unui infract, muşchiul cardiac nu mai oferă suficient sânge câtre extremităţi, cum sunt picioarele sau capul. Din acest motiv, bolnavii se simt ca într-o închisoare, deoarece nu mai pot urca pe scări, ies rar din casă, nu mai au o viaţă socială ca înainte. Petrec din ce în ce mai mult timp în casă, în faţa televizorului, încep să fie deprimaţi. Astfel, şi familia devine şi ea prizonieră pentru că trebuie să îngrijească bolnavul. Este esenţial ca după perioada de recuperare aceştia să adopte un stil de viaţă sănătos. În perioada recuperării ar trebui cerut sfatul unui psiholog, care să-l ajute să-şi schimbe modul de gândire şi să accepte boala.

Ce simptome ar trebui să ne pună pe gânduri că avem o problemă la inimă?

Se schimbă ceva în calitatea vieţii. Obosim mai uşor, avem dureri, rămânem fără aer când urcăm scările sau observăm că inima nu bate cum trebuie. Există boli cardiace care nu dor şi unele care dor. Trebuie să ne ascultăm corpul, deoarece el ne transmite când ceva nu este în regulă. Dacă obosim mai repede, fără motiv, este necesar să cerem sfatul unui medic cardiolog, care să ne ia tensiunea, să ne supună la un test de efort şi să ne facă o electrocardiogramă.

Care este diferenţa de abordare terapeutică a unui pacient în România faţă de străinătate?

Diferenţa constă în problema banilor. În străinătate evaluezi care este tehnica ideală pentru acel pacient. În România te gândeşti cum obţii rezultatul cel mai bun, dar să te încadrezi într-un anumit buget. La spitalul public s-ar putea să nu ai toate instrumentele de care ai nevoie, iar dacă mergi la un spital privat vei constata că plăteşti mai mult decât în străinătate, deoarece se fac puţine intervenţii, rulajul materialelor este mic, prin urmare, preţurile sunt mari.

Sunteţi prima femeie chirurg cardiolog din România care a efectuat o operaţie de transplant de cord. În ce context a avut loc?

S-a întâmplat în 2002, la Paris, unde eram rezident. Era obiceiul ca echipa care face transplantul să şi ia cordul pentru a vedea care sunt dimeniunile, dacă se potriveşte. La început, am fost foarte traumatizată, deoarece nu îmi era frică să pun inima la pacientul bolnav, ci să o prelevez de la pacientul în moarte clinică. E o traumă la început, dar a trebuit să accept că era necesar să iau inima de undeva pentru a reda şansa la viaţă unei alte persoane. Ceea ce urmează este fenomenal! Dintr-un pacient care stă mai mult la pat, într-o săptămână devine o altă persoană, se plimbă, e cu zâmbetul pe buze. Tu trăieşti bucuria cu aceşti pacienţi.

Curriculum Vitae Dr Gabriela Cozmanciuc

Diplomă de studii avansate în Ştiinţe Chirurgicale, specializare în biologie chirurgicală şi organe artificiale, Facultatea de Medicină Paris Sud, Universitatea Paris XI

Membră în Societatea Europeană de Chirurgie Cardiovasculară şi în Societatea Română de Chirurgie Cardiovasculară

Chirurg cardiovascular colaborator la Centrul Chirurgical „Marie Lannelongue“ şi la Clinica „Geoffroy Saint-Hilaire“, Paris

Chirurg Cardiovascular – Spitalul Pantelimon Bucureşti

Director Medical al Clinicii Inimed 360º