Psiholog: ”Războiul este o traumă a comunităţii, fie că suntem prinşi în mijlocul lui, fie că asistăm neputincioşi la el”

Războiul din Ucraina nu se opreşte la graniţele ţării şi, aşa cum putem vedea de două săptămâni, românii au dat dovadă de o mobilizare impresionantă în încercarea de a ajuta refugiaţii din ţara vecină. Ana Benali, psihoterapeut şi consilier psihologic în cadrul Centrului Medical Bellanima avertizează că trauma este resimţită de fiecare dintre noi, iar solidaritatea pe care românii o arată este un mod prin care încercăm să dovedim şi să ne dovedim că răul nu poate învinge.

Războiul din Ucraina vine după o perioadă lungă de pandemie, care ne-a “consumat” resurse psihologice şi nu am avut suficient răgaz ca să ne liniştim trăirile. Totodată, ştirile activează în noi trăirea de nedreptate şi furia, dar şi aceste emoţii sunt trăite în mod particular de fiecare dintre noi, în funcţie de experienţa de viaţă, este de părere Ana Benali, psihoterapeut şi consilier psihologic în cadrul Centrului Medical Bellanima.

Totodată, specialistul atrage atenţia asupra faptului că ştirile ne fac să ne simţim mai mult parte din acest război şi, drept urmare, şi trăirile noastre pot fi mai intense. În funcţie de particularităţile noastre de personalitate, vom fi mai mult sau mai puţin anxioşi, dar în mod sigur vom avea anxietate cu privire la viitor. Anxietatea anticipatorie este mai puternică decât anxietatea din momentul confruntării cu evenimentul şi tocmai această anxietate anticipatorie ne poate face să punem la punct planuri concrete de acţiune în cazul în care pericolul ajunge la noi, adică în situaţia în care am putea intra în război sau am fi impactati de un atac nuclear. ”Sugestia noastră este aceea de a urmări ştirile, dar nu în mod continuu, ci periodic. De asemenea, este important ca sursa să fie una de încredere, care să prezinte evenimente reale într-un mod obiectiv. Totodată, sugerăm să fie păstrate rutinele de până acum şi contactul social, ca să ne putem ventila emoţiile”, a adaugat psihoterapeutul.

Este foarte important de observat că un război afectează oamenii în nevoile lor primare: nevoia de adăpost, de hrană, de căldură şi acest lucru înseamnă o destabilizare a persoanei. Nevoile de siguranţă şi de protecţie sunt, de asemenea, atinse de război. Prin urmare, toate emoţiile asociate acestui eveniment sunt legitime, reale şi fiecare persoana găseşte propriile mecanisme de coping. Întrucât războiul este o experienţă traumatică întinsă pe o durată de timp, consecinţele lui pe termen lung sunt: tulburări ale atenţiei sau conştiinţei de sine, modificarea percepţiei de sine, dificultăţi relaţionale, somatizare şi alterarea sistemului de credinţe.

”Atât militarii, cât şi civilii sunt oameni care trăiesc la fel aceste emoţii, chiar dacă au comportamente diferite”

Gradul de afectare al copiilor, în special al celor mici, este influenţat în mare măsură de modul în care părinţii lor îşi gestionează trăirile şi acţiunile. Comportamentele anxioase sau panica ajung la copii nemijlocit, iar aceştia pot avea, la rândul lor, comportamente anxioase, plâns facil sau coşmaruri, consideră specialistul. ”Este greu pentru un copil să ştie că tatăl sau bunicul rămân în ţară pentru a lupta într-un război, mai ales că după vârsta de 4-5 ani copiii înţeleg fenomenul morţii. Este foarte important cum le prezentăm copiilor informaţiile legate de război şi cum le interpretam noi înşine, ca filtru al realităţii lor”, accentuează Ana Benali. În ceea ce priveşte adolescenţii, aceştia retrăiesc viziunea părinţilor, dar trec şi prin filtrul gândirii lor şi se raportează la sursele proprii de informare. Pentru ei, este important să existe un cadru deschis înspre discuţii cu părintele şi un cadru de securitate, în care să poată să îşi exprime temerile şi emoţiile.

De partea cealaltă, adultii trăiesc emoţiile în funcţie de structura lor psihică, de experienţele de viaţă şi de gradul de rezilienţă pe care îl au, astfel că pot fi mai ancorati în acţiune şi în realitate sau mai puţin centrată pe soluţii şi resurse. Bătrânii, în schimb, pentru că sunt la o vârsta la care gradul de putinţă este redus şi flexibilitatea de a face schimbări este mai scăzută, pot trăi multă neputinţă şi frică, dar posibil şi un anumit grad de resemnare pentru sine şi teama pentru cei mai tineri din familie. Acesta din urmă va fi un rezultat al modului în care au perceput că şi-au trăit viaţa: dacă etapa de viaţă în care se află vine cu împăcarea că au trăit suficient de bine, atunci exista mai multe şanse să trăiască resemnaţi aceasta experientă. Desigur, este posibil ca o parte dintre persoanele în vârstă să mai fi traversat o experienţă similară, de confruntări armate, şi să trăiască acest eveniment în funcţie de modul în care a fost gestionată cea anterioară.

Mai mult, specialistul atrage atenţia asupra faptului că un război traumatizează deopotrivă victimele (civili sau militari ai ţării invadate), cât şi agresorii (în acest caz, militarii care fac parte din armata atacatoare). ”Războiul pune faţă în faţă viaţa şi moartea, putinţa şi neputinţa, frica şi furia şi, până la urmă, atât militarii, cât şi civilii sunt oameni care trăiesc la fel aceste emoţii, chiar dacă au comportamente diferite. În ambele cazuri cred că pot apărea simţul datoriei şi nevoia de siguranţă, alături de necesitatea împlinirii nevoilor primare”, explică Benali. Totodată, este afectat nivelul de energie al civililor şi militarilor. Astfel, în cazul victimelor, există trăiri emoţionale intense, ca furia sau frica, şi neputinţa de a opri răul care se întâmplă. Agresorii, respectiv militarii din armata atacatoare, simt şi ei neputinţa de a repara răul făcut, sentimentul de vină şi ruşine.