Ce se întâmplă în corp în timpul orgasmului? Vei fi uimit să afli!

1 orgasm jpg jpeg

Punctul culminant al actulul sexual ne stimulează creierul în acelaşi mod ca drogurile sau ca orice activitate care ne oferă plăcere intensă – precum câştigarea la loterie. Dar cum se întâmplă mai exact asta?

În primul rând, trebuie să ştim cu toţii că nu orice act sexual duce la orgasm. Unii oameni pot face sex fără să simtă vreo mare plăcere la final sau chiar în timpul actului, în timp ce alţii pot avea orgasme multiple în aceeaşi seară. Pentru a descoperi ce se întâmplă în creierul nostru atunci când atingem punctul culminant în momentele de tandreţe cu partenerii noştri, cercetătorii au folosit rezonanţa magnetică (RMN) sau computerul tomograf (CT) şi au analizat fluxul de sânge şi activitatea neuronilor din creier. Încă din 1966, cercetătorii William Masters şi Virginia Johnson au evidenţiat 4 stadii prin care trece corpul nostru în timpul unei partide de sex.  

Cele 4 stadii ale actului sexual

Excitaţia. Pe măsură ce devii tot mai excitat, inima începe să-ţi bată mai tare, iar respiraţia este mai amplă. Ţi se ridică pielea pe tine, iar sângele se îndreaptă spre organele reproductive. Clitorisul creşte în volum, în timp ce penisul devine erect, sfârcurile se întăresc şi vaginul se umezeşte. Muşchii se încordează şi tensiunea sexuală devine tot mai mare.

Platoul. În această fază, schimbările continuă în tot corpul tău. Respiraţia, bătăile inimii, circulaţia sângelui, toate se intensifică în acest stadiu al actului sexual. Clitorisul devine extrem de sensibil la atingere, iar testiculele se ridică puţin.

Orgasmul. Toată acea tensiune sexuală atinge maximul posibil şi tot ce simţi sunt nişte contracţii musculare intense în tot corpul. Musculatura vaginului şi a uterului se contractă, iar muşchii de la baza organului sexual masculin se întăresc, după care se relaxează complet eliberând spermă prin ejaculare.  

Finalul. Organismul îşi revine uşor-uşor la starea de dinainte de excitaţie. Respiraţia şi muşchii se relaxează, în timp ce organele sexuale feminine şi masculine revin la dimensiunea şi coloratura iniţiale. Iar senzaţia care te încearcă este de linişte totală, satisfacţie, fiecare descriind momentul în mod diferit şi cât mai personal.

Acea stare de bine...

În afară de reacţiile fizice ale corpului, există şi altfel de efecte ale orgasmului. Astfel, cei mai mulţi dintre noi se simt mai dezinhibaţi în timpul unui act sexual decât în restul timpului şi acest lucru este posibil pentru că acea parte a creierului care răspunde de logică şi raţionament este redusă la tăcere în momentele de apropiere maximă de partenerul nostru. În timpul orgasmului, creierul produce dopamină, hormon responsabil de plăcere şi dorinţă, dar şi oxitocină, cu ajutorul căruia ne simţim apropiaţi de cel de lângă noi şi plini de afecţiune.

Citeşte şi: Cum se modifică dorinţa sexuală cu vârsta

Beneficii asupra sănătăţii

Surprinzător sau nu, creierul nu face mari diferenţe între sex şi alte experienţe care ne aduc plăcere. Acea parte de creier care ne face să ne simţim bine atunci când ascultăm melodia preferată, mâncăm un desert savuros sau câştigăm la loterie este aceeaşi care devine superactivă în timpul orgasmului. Ştim cu toţii că orgasmul e benefic pentru simplul motiv că ne face să ne simţim bine, însă este şi sănătos. Specialiştii sunt de părere că toată acea cantitate de sânge care circulă prin tot organismul ne menţine creierul sănătos.

Citeşte şi: Care este cheia plăcerii feminine  

 INFO

30% dintre femei întâmpină greutăţi în a avea orgasm.