Suplimentul mai puţin ştiut, care protejează inima, ficatul şi muşchii. Ce alte avantaje are

Mulţi dintre compuşii importanţi în menţinerea sănătăţii scad pe măsură ce înaintăm în vârstă sau alimentaţia pe care o avem nu este suficient de diversificată pentru a-i obţine.

Una dintre moleculele cu roluri multiple în organism este glicina, un aminoacid derivat din colagen. Studii recente arată că glicina poate inversa unele aspecte ale procesului de îmbătrânire și poate promova longevitatea, prin protecţia oferită.

image

Glicina, pe care o putem lua din alimente precum carnea, peştele, ouăle, brânza, supa de oase, poate fi administrată şi ca supliment la cei care au o alimentaţie dezechilibrată, cu acordul medicului.

Glicina este disponibilă sub formă de capsule sau ca pulbere, care poate fi adăugată în cafea, supe, shake-uri sau iaurt. Doza standard utilizată în studii este de aproximativ 3-5 grame pe zi, deci este indicat să nu se depăşească această doză. În cazul unor tratamente, medicul prescrie doza necesară.

Antioxidant puternic

Glicina este unul dintre cei trei aminoacizi pe care corpul îi folosește pentru a produce glutation, un antioxidant puternic care protejează celulele împotriva daunelor oxidative cauzate de radicalii liberi, despre care se crede că stau la baza multor boli, inclusiv cancerul.

Susţine sănătatea inimii

Bolile cardiovasculare apar pe măsura înaintării în vârstă, la cei cu factori de risc precum hipertensiunea, nivelul crescut al colesterolului şi obezitatea. Nivelurile scăzute de glicină sunt asociate cu boala coronariană și infarctul miocardic acut. Studiile au arătat potențialele efecte terapeutice ale glicinei în reducerea riscurilor de boli de inimă, informează healthnews.com. Acest aminoacid poate îmbunătăți, de asemenea, capacitatea corpului de a utiliza oxidul nitric, o moleculă importantă, care crește fluxul sangvin și scade tensiunea arterială.

Totodată, glicina reduce severitatea tulburărilor cerebrale în caz de traumatisme cerebrale și accident vascular cerebral ischemic.

Beneficii pentru ficat

În cadrul studiilor efectuate pe cobai, s-a observat că glicina a protejat ficatul de daunele produse de consumul de alcool. De asemenea, glicina a ajutat la repararea ficatului afectat de consmul de alcool. Într-un studiu pe rozătoare cu leziuni hepatice induse de alcool, celulele ficatului s-au refăcut cu 30% mai repede la grupul care a avut o dietă pe bază de glicină timp de două săptămâni, comparativ cu un grup de control, potrivit healthline.com.

Vezi şi: Cum arată ficatul afectat de ciroză. Mai poate fi salvat ficatul în acest stadiu?

Glicina este de ajutor şi în diabet

La persoanele cu diabet de tip 2, nivelul de glicină poate fi mai redus. În cadrul acestei boli, organismul nu produce suficientă insulină sau nu răspunde corespunzător la insulina pe care o produce. Pentru că s-a demonstrat că glicina crește răspunsul la insulină la persoanele fără diabet, se sugerează că suplimentele de glicină pot îmbunătăți răspunsul la insulină la persoanele cu diabet de tip 2.

Poate proteja împotriva pierderii musculare

Glicina poate reduce pierderea musculară, care apare odată cu îmbătrânirea, malnutriția și atunci când corpul este supus stresului, cum ar fi cancerul sau arsurile severe.

Glicina este de ajutor şi în unele boli precum distrofia musculară progresivă.

Vezi şi: Beneficiile colagenului pentru sănătate

Alte beneficii

Glicina mai este recomandată în: boli organice şi funcţionale ale sistemului nervos, însoțite de instabilitate emoțională, excitabilitate crescută, tulburări de somn, capacitate mentală redusă: cu nevroză, efectele leziunilor cerebrale traumatice și neuroinfecţie, stări neurologice, distonie vegetativo-vasculară, diferite forme de encefalopatie.