Ce este comunicarea asertivă? Psihologul explică

femeie psiholog jpg

Comunicarea reprezintă unul dintre cele mai importante mijloace prin care oamenii își transmit sentimentele, nevoile, dorințele, dar și un factor decisiv care stă la baza evoluției umane.

Prin comunicare, oamenii își exprimă propriile idei și, de asemenea, contribuie la evoluția ființei umane. Acest schimb continuu de idei, care se produce între un emițător (cel care exprimă ideea)  și un receptor(cel care primește informația), duce la o mai bună înțelegere a lumii. Dar de ce unele idei pe care emițătorul vrea să le exprime sunt percepute distorsionat de cel din fața lui? Un rol la fel de important în transmiterea cu succes a ideilor îl are canalul de comunicare, adică mediul pe care îl străbat cuvintele până la receptor și modul cum sunt influențate de factorii externi.

Ce este, de fapt, canalul de comunicare și ce factori ar putea interveni în transmiterea ideii

Canalul de comunicare este, cum afirmam mai sus, mediul prin care informația trece, înainte de a fi percepută de cel căruia i-a fost transmisă. Astăzi, există un echilibru între comunicarea pe cale orală și cea în scris, cu o tendință spre comunicarea verbală. Comunicarea în scris(prin e-mail, de cele mai multe ori) permite răspunsul aproape imediat, indiferent de distanța dintre cei doi, astfel necesitând mai puține resurse. Comunicarea verbală se află în strânsă legătură cu acea comunicare paraverbală(prin gesturi și grimase), împreună asigurând o mai bună înțelegere a mesajului. Când vine vorba despre factori disturbatori, pot fi luați în calcul factorii de mediu, experiența recentă a receptorului sau chiar a emițătorului, distanța dintre cei doi, etc. În domeniul psihologiei, se pune foarte mult accentul pe combinarea tuturor metodelor de comunicare (verbală, paraverbală și non-verbală) pentru ca mesajul să fie cât mai complet, iar ideea transmisă să fie cât mai bine înțeleasă de celălalt.

De ce pun psihologii accentul pe comunicare asertivă

Comunicarea asertivă se referă la exprimarea ideilor și sentimentelor proprii fără a încălca drepturile și libertățile celorlalți. Caracteristicile cheie ale unei astfel de comunicări sunt respectul reciproc, claritatea și directivitatea, respectarea limitelor, etc. O astfel de comunicare îmbunătățește relațiile interpersonale și creșterea stimei de sine, pentru că răspunsul primit, dar și atitudinea acestui răspuns influențează starea de bine a persoanei respective.  Deși sentimentele unui om se schimbă foarte rapid, într-o societate în care totul se bazează pe cifre, totuși, este necesară și o aplecare mai mare asupra stării de spirit. Există această zicală conform căreia cuvântul programează și, fie că suntem susținători ai tehnicilor de NLP (programare neurolingvistică), fie că nu, nu putem ignora faptul că modul de a transmite o informație este, uneori, mai important sau la fel de valoros ca și conținutul comunicării.   Astfel, crearea contextului în care o informație este transmisă, tonul și cuvintele folosite sunt esențiale pentru o bună înțelegere a mesajului.

Text scris de Sima Simina-Maria, psiholog