De multe ori, în urma unei decepţii în dragoste, spunem: „Nu mai vreau să iubesc! Nu îmi mai trebuie aşa ceva! Prefer să fiu singur/ă! - Însă când spunem “singuri”, nu ne referim la solitudine, ci la singurătatea care ne facem să ne simţim invizibili sau neimportanţi”.

Psihologul Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), afirmă că, dacă suntem într-o relaţie care nu ne mai împlineşte, trebuie să încetăm să ne mai agăţăm de celălalt, lucru pe care mulţi nu îl fac din varii motive: comoditate, teama de singurătate, obişnuinţă etc. 

“Decât într-o relaţie în care te simţi singur/ă, mai bine singur/ă în mod asumat. Singurătatea vizată aici fiind mai mult solitudine, modalitate prin care persoana recurge la introspecţie şi alege să îşi dedice timp pentru a se vindeca şi a reveni la sine. În nici un caz nu înseamnă a respinge orice persoană din viaţă. Dacă sufletul vă este apăsat şi trăiţi suferinţa secundă de secundă, plecaţi din locul în care vă e mai mult rău decât bine. Or fi frumoase lucrurile bune, dar dacă în balanţă sunt mai puţine bune decât rele, mai bine vă vedeţi de drum, separat. Dacă insistaţi să rămâneţi, apreciaţi părţile bune, şi nu vă mai plângeţi mereu de lucrurile rele care se întâmplă în viaţa voastră, deoarece atitudinea negativistă atrage după sine lucrurile rele. Ori vă asumaţi că trăiţi într-o relaţie parţial plăcută (dar nu prea), ori plecaţi de acolo. Vă faceţi rău reciproc. Se creează antecedentele unor dezamăgiri profunde şi ale unor răni care se vor vindecă greu. Nimeni nu e fericit într-o situaţie tensionată. Dacă nu puteţi rezolva şi îmbunătăţi lucrurile pe nici o cale, plecaţi, cu fruntea sus şi sufletul împăcat”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Frica ne agaţă de suferinţă


Psihologul afirmă că momentul despărţirii doare inevitabil, dar trebuie să privim viaţa 30 de zile mai încolo, când, în mod natural, acele emoţii negative vor dispărea sau se vor diminua din fiinţa noastră şi ne vom continua viaţa. “Va durea pe moment, dar vă scutiţi pe amândoi de o suferinţă susţinută pe termen lung. Lăsaţi la o parte frica de a fi singur/ă. Este cea mai mare crimă pentru relaţia de cuplu. Frica de eşec. Frica de a pierde. Frica de a fi judecat. Frica de a iubi şi de a fi rănit. Frica de... n lucruri. Frica este cea mai mare piedică a noastră, atunci când o lăsăm să ne limiteze. Este utilă doar atunci când ne protejează de lucrurile care ne ameninţă sănătatea sau chiar viaţa. În rest, frică nu aduce nimic bun. Doar ne face să ne agăţăm unii de ceilalţi, să ne sufocăm, agăţându-ne de ceva de nu mai împlineşte pe nimeni. Din frică rămânem în relaţii pe care avem doar iluzia că le vrem şi că ne împlinesc. În realitate, ne agăţăm de cele 2-3 aspecte care ne plac, ignorând durerea cauzată de restul celor 100 care nu ne împlinesc. Reevaluaţi-vă valorile, dorinţele, viziunea asupra vieţii şi apoi luaţi o decizie asumată.”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Asociaţiei ”Generaţia Iubire” şi al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).