Comprese cu miere, împotriva migrenelor

1 2 jpg jpeg

Durerile de cap însoţite de greaţă şi vărsături sunt semne clare de răceală sau astenie de toamnă.

Dacă, în schimb, acestor simptome li se alătură şi tulburări vizuale cu intoleranţă la lumină (fotofobie), la zgomot, sau stări de somnolenţă, de irascibilitate sau nervozitate, atunci diagnosticul poate fi de altă natură, cum ar fi spondiloze cervicale, afecţiuni ale vezicii biliare, afecţiuni endocrine sau chiar boli psihice.

Tratamentul durerilor de cap, indiferent de formele de manifestare, se aplică imediat după stabilirea cauzei producerii acestora.

Odată stabilită cauza, se va acţiona pentru tratarea afecţiunii de fond, prin metode fitoterapeutice, principalul scop fiind detoxifierea întregului organism. Tratamentul se continuă cu o dietă corespunzătoare, din care se elimină alimentele excitante: cafeaua, alcoolul şi tutunul.

Iată câteva remedii la îndemână împotriva durerilor de cap.

Durerile determinate de spasme musculare, produse de stres, conflicte psihice sau poziţii inadecvate ale capului îşi găsesc leacul în compresele cu miere şi ulei de ienupăr, aplicate local, pe frunte.

Durerile care apar în puseuri, dar sunt persistente, se tratează cu ulei de ienupăr şi de mentă, prin tamponări deasupra orbitelor şi pe tâmple.

Durerile migrenoase, durerile pulsatorii, însoţite de tulburări de vedere, modificări de scaun, greaţă şi vărsături, dispar cu ajutorul uleiului de roiniţă, dar şi cu ulei de lămâie.

Durerile acute, în momentul apariţiei lor, se pot stopa cu ”săculeţi” gheaţă sau împachetări cu grâu încolţit.

image