Irinel Popescu: «Există viaţă după transplant»
Este stresantă profesia dumneavoastră?
Din fericire, în majoritatea cazurilor dau veşti bune, pentru că altfel nu ştiu cum aş putea să rezist unui astfel de stres psihologic.
Mă afectează veştile proaste, adică acele cazuri de pacienţi care nu evoluează favorabil şi care duc uneori, din păcate, la decese.
Foarte mulţi pacienţi cărora le-am redat sănătatea îmi fug din minte şi de multe ori, când mă întâlnesc cu ei, mi-i amintesc. Celelalte cazuri nefericite însă mă marchează cu anii şi deseori mă întreb dacă puteam să fac altfel lucrurile. Ce vă nemulţumeşte la această meserie?
Chiar şi în medicina modernă, există boli cu prognostic fatal, cărora specialiştii nu le pot schimba cursul.
Ca medic, în astfel de cazuri, mă întreb la ce au folosit anii mei de studii, specializările şi supraspecializările, dacă sunt şi situaţii la care tot ce pot face este să ridic neputincios din umeri.
Ce mentalitate au românii în legătură cu donarea de organe?
În ţara noastră, există o tendinţă pozitivă în legătură cu donarea de organe. Părerea mea este că la aceasta a contribuit mass‑media, prin felul în care au fost prezentate rezultatele acestor operaţii.
Din păcate, la polul opus este sistemul de sănătate din România. Aici se pierd cei mai mulţi donatori, din cauza lipsei de comunicare şi de organizare.
Pe termen lung, procentul este de 70%. Acum, adunăm cam 300 de operaţii de transplant de-a lungul anilor.
Pacienţii s-au organizat într-o comunitate, Asociaţia Transplantaţilor de Ficat, care are peste 200 de membri activi. La început, numai doctorii apărau drepturile bolnavilor.
Acum, cei care au făcut un transplant de ficat luptă în egală măsură ca să le fie uşurată situaţia.
Cum se recuperează pacienţii după operaţie?
Dacă toate demersurile merg bine, există o viaţă normală după transplant. Pacienţii trebuie să-şi administreze toată viaţa o medicaţie atentă.
Majoritatea transplantaţilor se reintegrează din toate punctele de vedere şi chiar devin plătitori de taxe, oameni sănătoşi şi activi. Transplantul le schimbă pacienţilor optica asupra vieţii. Îl dau mereu de exemplu pe primul pacient transplantat.
El trăieşte acum pe o insulă exotică. Înainte de transplant, nu putea să plece din localitate. Mai pot da exemplu şi cazul primei femei transplantate din România, care a născut de curând, deşi iniţial nu putea să aibă copii.
Info: În România, transplantul de ficat nu se poate face decât la Institutul Clinic de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni, din Capitală.
