Ce trebuie să ştii despre hemofilie
Practic, un bolnav de hemofilie, dacă se taie poate sângera necontrolabil, sângelui lui lipsindu-i elementele care duc la coagulare. Sângerările nu sunt doar externe, ci pot fi şi interne (în zona genunchilor, a încheieturilor de la mâini sau a coatelor).
O afecţiune neştiută
Un bărbat din 10.000 se naşte cu hemofilie de tip A, cea mai des întâlnită. În acest caz, bolnavul nu are deloc sau are în cantităţi foarte mici factorul de coagulare VIII. Aproape jumătate din bolnavii care au acest tip de hemofilie pot trăi întreaga viaţă fără să ştie că au această afecţiune sau pot afla că sunt afectaţi din întâmplare, în timpul unei intervenţii chirurgicale majore, când nu li se mai opreşte sângerarea. În mult mai puţine cazuri, bolnavii au forme atât de grave încât, la orice rană cât de mică, sunt în pericol să nu li se mai oprească sângerarea. Cel de-al doilea tip de hemofilie, de tip B (caracterizată prin lipsa factorului IX), reprezintă doar 20% din totalul îmbolnăvirilor, de această dată un bărbat din 100.000 fiind afectat. În ambele cazuri, simptomele sunt: - sângerări excesive; - învineţirea fără motiv; - sângerări nazale dese; - sângerări în timpul ciclului menstrual anormale (în cazurile excepţionale când afecţiunea apare şi la femei).
Unele cazuri sunt ereditare, altele apar în urma unor tratamente prelungite cu anticoagulante sau cu unele antibiotice. De asemenea, această afecţiune se mai întâlneşte şi la persoanele cu afecţiuni de ficat, cu leucemie sau cu probleme de măduvă osoasă.
Bolnavii de hemofilie pot duce o viaţă normală dacă învaţă să recunoască din timp semnele care preced sângerările, pentru a se prezenta de urgenţă la medic, pentru administrarea tratamentului care stimulează coagularea sângelui. De asemenea, bolnavilor de hemofilie le este interzisă aspirina, care poate provoca hemoragii.
Bolnavii cu hemofilie au la dispoziţie mai multe asociaţii unde pot găsi informaţii şi susţinere.
*Asociaţia Haemophilia Romania, office@hemofilia.ro
*Asociaţia Română de Hemofilie, 0256.295.977
*Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România, 03. 425.12.30/3, interior 213