Ce ți se poate întâmpla dacă te expui brusc la soare. Sfatul dr. Mihaela Leventer

image

Este nevoie să fim atenți la modul în care ne protejăm pielea în fața soarelui puternic. Astfel, petrecerea unui weekend la mare în care ”luăm tot soarele” poate provoca o serie de efecte neplăcute, cu impact în viitor.

Pentru cei care vor să se bucure de soare, medicii dermatologi recomandă o protecție suplimentară a pielii. În mod normal, pielea ar trebui expusă la soare doar dimineața devreme și după-amiaza târziu, atunci când cantitatea de radiații UV este redusă. Astfel scade semnificativ riscul ca pielea noastră să fie agresată de razele puternice ale soarelui din timpul orelor amiezii.

Prin expunerea controlată de scurtă durată la soare pielea nu va fi agresată de radiațiile UV. În mod reactiv expunerii la soare, producția de melanină va crește, ceea ce va oferi o protecție naturală în fața soarelui, reducând riscul de arsuri solare. Cu toate acestea, este important să reținem că această protecție naturală nu ne salvează de o arsură, nu este suficientă pentru a preveni toate tipurile de daune cauzate de lumina UV și nu poate preveni cancerul de piele. Totodată, este important să înțelegem că persoanele cu pielea deschisă nu se pot proteja de radiațiile UV pentru perioade lungi de timp. La persoanele cu fototip cutanat de tip I sau II, radiațiile UV pot deveni dăunătoare după aproximativ 5 până la 10 minute de expunere. Așadar, este esențial să fim conștienți de tipul de piele pe care-l avem și să ne protejăm corespunzător de soare”, explică medicul dermatolog Mihaela Leventer, care adaugă că peste 90% dintre cazurile de cancer de piele sunt rezultatul expunerii excesive si necontrolate la soare.

Veyi și: Cât ne costă statul la soare: Dr. Mihaela Leventer: ”Am avut cazuri de melanom chiar la copii de 14 ani, la 15 ani

Arsurile cresc riscul de a face cancer de piele

Persoanele cu piele albă, cu fototip I și II, adică cele cu ochi de culoare deschisă, păr blond și piele albă, sunt mai expuse riscului de arsură solară, deoarece pielea lor conține mai puțină melanină, care are rolul de a o proteja. Doar cinci arsuri severe pe parcursul vieții pot dubla riscul de a dezvolta cancer de piele în perioada maturității. Daunele cauzate de expunerea la lumină sunt ireversibile și se acumulează de-a lungul timpului, explicând astfel apariția bolii chiar și după o perioadă în care pielea nu a fost expusă la soare.

Pentru a evita daunele cauzate de expunerea excesivă la soare, specialistul recomandă să folosim măsuri de protecție adecvate. Acestea includ utilizarea cremei cu factor de protecție solară (FPS), purtarea de haine protectoare și ochelari de soare, precum și evitarea expunerii în timpul orelor de vârf ale zilei, când radiațiile UV sunt mai puternice.

Dr  Mihaela Leventer jpeg