Dr. Mihaela Leventer: „După spălarea pe mâini recomand aplicarea cremelor emoliente“

1 poza buna mihaela leventer jpg jpeg

Grija faţă de spălatul mâinilor este mai mare, mai ales că este o măsură recomandată pentru prevenirea infecţiei cu noul coronavirus. Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog, ne vorbeşte despre îngrijrea corectă a mâinilor, precum şi despre simptomele cutanate ale COVID-19.

Click!Sănătate: În contextul pandemiei de coronavirus, ne spălăm pe mâini mai des ca de obicei. Este nevoie de o îngrijire specială a mâinilor în condiţiile în care spălatul poate, de pildă, să accentueze uscarea pielii?

Dr. Mihaela Leventer: Spălatul des pe mâini 20 de secunde, atât cât să fredonăm în gând un cântecel, a fost sfatul cel mai important privind protecţia anti-COVID. Cu cât săpunul folosit a fost din categoria antibacterian, cu atât a fost mai agresiv, producând dermatită iritativă. Acesta dermatită se manifestă prin mâini roşii, uscate, uneori fisurate, dureroase.

Ce fel de săpun ne recomandaţi să folosim astfel încât să ne ofere atât igiena de care avem nevoie pentru a ţine departe microbii, dar care să ne şi hidrateze pielea?

Că să contracarăm această neplăcere, este bine să folosim săpunul obişnuit sau pe cel indicat pielii sensibile. Există şi săpunuri lichide, care sunt surfactanţi care nu degresează pielea în mod special. Nu sunt studii încă de eficienţă mai înaltă asupra coronavirusului a unui săpun faţă de altul. După spălare, indiferent de tipul de săpun folosit, recomand utilizarea unei creme emoliente în cursul zilei şi peste noapte a unui produs foarte gras, reparator sau chiar a vaselinei.

Cum ar trebui să îngrijim pielea mâinilor dacă folosim geluri dezinfectante?

Gelurile dezinfectante sunt şi mai degresante, pentru că au în compoziţie alcool. Şi după aceste produse ar trebui folosită o cremă emolientă, dar la distanţă de cel puţin 30 de minute de la dezinfecţia cu gel. Peste noapte putem aplica o cremă foarte grasă.  

Latexul şi talcul din compoziţia mănuşilor pot cauza alergii sau iritaţii. Ce ar trebui făcut în acest caz?

Sunt persoane alergice la latex şi la talc. Celor cu astfel de probleme le recomand mănuşile hipoalergene chirurgicale. Se mai pot folosi mănuşile de menaj sau cele de celofan.

În ultima vreme, la unii pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 s-au observat şi anumite simptome cutanate. Despre ce este vorba, mai exact?

Medici din centrele afectate intens de COVID-19 din Spania şi Italia au observat şi descris câteva semne cutanate la pacienţii bolnavi. Unele dintre ele preced semnele de îmbolnăvire respiratorii clasice, altele apar de-a lungul manifestării bolii. Până acum au fost descrise aspecte de livedo reticularis cu debut brusc, adică aspectul vineţiu dantelat al pielii pe membre sau aspectul de pernioză, mai exact pete vineţii la nivelul degetelor. Ambele semne cutanate indică o afectare vasculară inflamatoare şi microtrombi. Au mai fost descrise leziuni cutanate urticariene, pete mari roz pe corp, erupţii de bubiţe diseminate, adică papule şi vezicule cu lichid clar sau albicios. De curând, medicii americani pediatri au semnalat apariţia de leziuni asemănătoare şi la copilul infectat cu noul coronavirus. Toate aceste semne apar la o proporţie mică de pacienţi.

Ce ne puteţi spune despre aşa-numitele degete COVID-19?

Degetele COVID-19 sunt asemănătoare celor îngheţate. Pe degetele de la picioare şi pe cele de la mâini apar pete vineţii cu tendinţă de ulcerare. Leziunile sunt descrise medical sub numele de pernioză şi se întâlnesc şi în alte afecţiuni cutanate.

Ce sfătuiţi pacienţii cu simptome cutanate care ar putea fi cauzate de infecţia cu noul coronavirus?

Orice semn din categoria celor descrise mai înainte trebuie semnalat medicului de familie şi medicului dermatolog, care ar trebui să diferenţieze aspectul comul altor îmbolnăviri sau un aspect nou, suspect.

În timpul stării de urgenţă aţi lansat un serviciu de telemedicină pentru consultaţii dermatologice. Care sunt principalele probleme pentru care oamenii au solicitat un astfel de serviciu?

Majoritatea pacienţilor care ne-au solicitat prin intermediul platformei de teledermatologie au apelat pentru un sfat în urgenţă în situaţia în care nu s-au putut deplasa în clinică. Au fost pacienţi cu aluniţe traumatizate accidental, dermatite iritative de la spălat (cei mai mulţi), pacienţi cu erupţii acute de herpes simplex, zona zoster, eritem polimorf, dar şi afecţiuni cronice ca dermatita seboreică, acneea. O categorie aparte au fost pacienţii care au avut tumori de piele tratate în antecedente şi care observând o leziune nouă s-au alertat şi au vrut un sfat rapid. Pacienţii care au necesitat consult direct au fost invitaţi în clinică, luând toate măsurile de siguranţă necesare pentru a rezolva în urgenţă câte un caz aparte cu o echipă de lucru restrânsă.

Suntem la începutul sezonului estival. Ce sfaturi ne puteţi da în legătură cu protecţia solară?

Protecţia antisolară va fi importantă dacă se vor relua vacanţele la mare sau la munte. De asemenea, se recomandă protecţia antisolară atentă la persoanele care ştiu că dezvoltă pete cafenii pe ten adică melasmă, la expunerea la lumină.

CV

Numele: Mihaela Violeta Leventer   

Studiile şi carieră:

- A absolvit Facultatea de Medicină la Cluj-Napoca

- A lucrat 15 ani la Spitalul Colentina din Bucureşti

- Este fondatoarea Societăţii Române de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirurgicală

- Este membru al Academiei Europene de Dermatovenerologie, al Academiei Americane de Dermatologie

- Face parte din boardul Societăţii Internaţionale de Chirurgie Dermatologică

- În 2007 a obţinut titlul de doctor în medicină

- În prezent, profesează şi manageriază Clinica Dermastyle din Bucureşti