Ce se întâmplă în corpul tău dacă mergi la saună

De mii de ani, saunele ajută oamenii să se relaxeze și sunt apreciate pentru efectul lor terapeutic. Saunele sunt folosite de mii de ani şi inclusiv mayașii le-au utilizat. Şi în Finlanda, sunt folosite din vechime, iar obiceiul continuă și astăzi când 1 din 3 finlandezi încă merge la saună.  

sauna jpg

Sauna este o cameră încălzită între 70° și 100° Celsius. Saunele tradiționale finlandeze folosesc de obicei căldură uscată, cu o umiditate relativă care este adesea între 10 și 20%. În alte tipuri de saune, umiditatea este mai mare. Saunele în stil turcesc, de exemplu, implică un nivel mai mare de umiditate.

Utilizarea saunei poate ridica temperatura pielii la aproximativ 40° Celsius. Pe măsură ce temperatura pielii crește, apare și transpirație puternică. Ritmul cardiac crește când corpul încearcă să se răcească. Nu este neobișnuit să pierzi aproximativ 500 ml de lichide în timp ce petreci un timp scurt într-o saună.

Sunt de mai multe tipuri

Există mai multe tipuri de saună, în funcție de modul în care este încălzită camera. Acestea pot fi:

Cu lemne. Lemnul este folosit pentru a încălzi saună și pietre de saună. Saunele cu lemne au de obicei umiditate scăzută și temperatură ridicată.

Încălzite electric: Similar saunelor cu lemne, saunele încălzite electric au temperaturi ridicate și umiditate scăzută. Un încălzitor electric, aflat în suprafețele intrioare, încălzește camera de saună.

Cu infraroșu: Saunele cu infraroșu sunt diferite de saunele cu lemne și încălzite electric. Lămpile speciale folosesc unde de lumină pentru a încălzi corpul unei persoane, nu întreaga cameră. Temperaturile sunt de obicei mai scăzute decât alte saune, dar persoana transpira într-un mod similar. De obicei, saunele cu infraroșu au aproximativ 60° Celsius. 

Activează circulaţia sângelui

Indiferent de modul în care este încălzită o saună sau de nivelul de umiditate, efectele asupra organismului sunt similare. Când o persoană stă într-o saună, ritmul cardiac crește și vasele de sânge se lărgesc. Acest lucru activează circulația sângelui, într-un mod similar cu exercițiile fizice moderate, în funcție de durata de utilizare a saunei. Mai exact, ritmul cardiac poate crește la 100-150 de bătăi pe minut în timp ce utilizezi o sauna, iar acest lucru poate aduce unele beneficii pentru sănătate precum ameliorarea durerii. Circulația sangvină crescută poate ajuta la reducerea durerilor musculare. De asemenea, ameliorează durerilor de artroză, deoarece permite o mai bună oxigenare a țesuturilor, stimulează refacerea și vindecarea celulară. Deoarece căldura dintr-o saună îmbunătățește circulația, poate promova și relaxarea musculară. 

Vezi şi: Iată care sunt simptomele circulației proaste!

Îmbunătățirea sănătății cardiovasculare

Reducerea nivelului de stres atunci când se folosește o saună poate fi asociată și cu un risc mai mic de evenimente cardiovasculare. Un studiu realizat în Finlanda a urmărit 2.315 bărbați cu vârste cuprinse între 42 și 60 de ani pe parcursul a 20 de ani. Descoperirile au sugerat că persoanele care folosesc sauna pot avea un risc mai mic de a muri din cauza bolilor cardiovasculare.

Participanții care au folosit sauna de două până la trei ori pe săptămână au avut cu 22% mai puține riscuri de moarte subită cardiacă decât cei care au folosit-o doar o dată pe săptămână.  

Utilizarea saunei poate fi, de asemenea, asociată cu o tensiune arterială scăzută și o funcție îmbunătățită a inimii.

Posibile beneficii în astm

Saună uscată este în mod special utilă persoanelor cu psoriazis. Unii oameni cu psoriazis pot observa că simptomele lor se reduc în timpul utilizării saunei, dar cei cu dermatită atopică pot constata că aceasta se agravează.

Persoanele cu astm bronșic pot observa ameliorarea anumitor simptome ca urmare a utilizării saunei, deoarece poate ajuta la deschiderea căilor respiratorii, la fluidizarea mucusului și la reducerea stresului.

Vezi şi: Află ce trebuie să faci dacă ai o criză de astm!

Riscuri pentru sănătate și precauții

Utilizarea moderată a saunei pare să fie sigură pentru majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, o persoană cu boli cardiovasculare ar trebui să discute mai întâi cu un medic despre intenția de a folosi sauna. Trecerea bruscă de la căldura unei saune la apa rece dintr-o piscină sau de la duș nu este recomandată, deoarece poate crește tensiunea arterială. Utilizarea saunei poate provoca, de asemenea, scăderea tensiunii arteriale, așa că persoanele cu tensiune mică ar trebui să le evite. La fel și cei care au avut recent un atac de cord sau cu boli de rinichi, cei din urmă fiind mai expuși la riscul de deshidratare. Creșterea temperaturii poate duce, de asemenea, la amețeli și greață în cazul anumitor persoane. Femeile  însărcinate și copiii sub 6 ani nu ar trebui să folosească sauna.

Pentru a evita orice efecte negative asupra sănătății, se recomandă și următoarele măsuri de precauție: evitarea alcoolului, deoarece crește riscul de deshidratare, hipotensiune şi aritmie. Timpul petrecut în saună trebuie să fie de cel mult 30 de minute. Utilizatorii începători ar trebui să practice o expunere treptată, de 5 până la 10 minute inițial, și, pe măsură ce se obișnuiesc cu căldura, pot crește încet timpul până la aproximativ 20-30 de minute. După saună se beau cel puțin 4 pahare cu apă.  

Mituri despre saună

Este adevărat că transpirația are loc în timpul utilizării saunei, dar nu există nicio cercetara care să demonstreze că transpirația detoxifică organismul. Toxinele precum alcoolul, mercurul și aluminiul sunt îndepărtate în principal de rinichi, ficat și intestine, nu prin intermediul transpirației.

Un alt mit despre utilizarea saunei este că duce la pierderea în greutate. Se poate pierde aproximativ un kilogram după ce ai folosit sauna, dar pierderea în greutate se datorează pierderii de lichide, nu de grăsime. Greutatea pierdută va fi pusă la loc de îndată ce persoana respectivă mănâncă sau bea ceva.