Care sunt simptomele excesului de estrogen. La bărbaţi, poate da disfuncţie erectilă

Estrogenul și progesteronul sunt hormonii feminini implicați în numeroase procese, de la apariția pubertății, susținerea sarcinii, până la instalarea menopauzei. De asemenea, estrogenul are rol și în menținerea sănătății cardiovasculare, a creierului, pielii și a sistemului osos. Dar, în exces, acest hormon poate cauza menstruații dureroase, dureri de cap și chiar infertilitate.

image

Excesul de estrogen este un dezechilibru hormonal comun și poate apărea la orice vârstă.

Principala caracteristică a execesului de estrogen o reprezintă producerea în exces a acestui hormon, în raport cu ceilalți hormoni sexuali. Astfel, acest dezechilibru hormonal poate duce la o serie de efecte negative, precum schimbări de dispoziție, migrene, anxietate și chiar infertilitate. ,,Hormonii noștrii sexuali, inclusiv estrogenul,  progesteronul, testosteronul, DHEA și cortizolul provin din ovare și din glandele suprarenale și toți comunică între ei și interacționează cu alți hormoni importanți precum hormonul tiroidian, insulina și melantonina”, spune Dawn Johnson, clinician și expert în sănătatea hormonală, potrivit parsleyhealth.com. De asemenea, Dawn Johnson susține că excesul de estrogen reprezintă un dezechilibru hormonal comun și poate afecta orice categorie de vârstă, însă este mai întâlnit la femeile aflate la perimenopauză sau menopauză, cât și la persoanele obeze sau cu exces de grăsime abdominală, estrogenul fiind produs în celulele grase.

“Estrogenul este cunoscut ca hormonul femeii, iar testosteronul ca hormonul bărbatului, însă ambele sunt întâlnite atât la femei, cât și la bărbați, dar femeile au mai mult estrogen, iar bărbații mai mult testosteron.

Estrogenul joacă un rol important în dezvoltarea caracterelor sexuale feminine, în reglarea ciclului menstrual și a sistemului reproducător. El este dominant în prima jumătate a ciclului menstrual (faza foliculară), iar progesteronul, în ce-a de-a doua jumătate (faza luteală)", explică dr. Roxana Brătescu-medic, rezident obstetrică-ginecologie.

Vezi şi: Ai mânca tot timpul şi nu ai chef de contacte sexuale? Iată ce ai putea avea!

Cele mai comune simptome întâlnite atunci când estrogenul este crescut sunt:

-balonare

-sensibilitatea și umflarea sânilor

-scăderea apetitului sexual

-menstruații neregulate

-sindrom premenstrual accentuat

-iritabilitate cu modificări ale dispoziției

-dureri de cap

-anxietate și atacuri de panică

-creșterea în greutate

-căderea părului

-probleme cu somnul

-somnolență și oboseală

-probleme de memorie

image

Care sunt simptomele acestui exces la bărbaţi

-infertilitate

-ginecomastie (creșterea sânilor)

-disfuncție erectilă

Pentru a trata această secreție aberantă de estrogeni, medicul poate recomanda medicamente care blochează producția de estrogen de la nivelul ovarelor, ajustarea dietei, prin scăderea aportului de grăsimi și creșterea consumului de alimente bogate în fibre, iar în cazurile în care se pretează se va recomanda ovarectomia, deoarece ovarele sunt principala sursă de estrogen.

Un stil de viață sănătos poate preveni excesul de estrogen

Alege să mănânci sănătos și variat, astfel încât să nu-ți lipsească niciun nutriment esențial. Adoptarea unei diete bogate în fibre și sărace în zahăr și alimente procesate scade riscul de a te confrunta cu valori crescute ale estrogenului, informează clevelandclinic.org. De asemenea, încearcă să faci mișcare în mod regulat și să scapi de kilogramele în plus. Gestionează-ți stresul prin practicarea activităților plăcute sau a hobby-urilor. Încearcă să te expui cât mai puțin la xenoestrogeni (un tip de xenohormoni care imită estrogenul). Aceștia se regăsesc în general în pesticide, ierbicide, combustibili, precum și în alte substanțe chimice, cât și în carnea animalelor care au fost injectate cu hormoni.

de Anca-Teodora Popa