Boala poate afecta viaţa intimă
Extirparea unui sân, în cazul cancerului de sân, căderea părului în urma radioterapiei sau a chimioterapiei, durerile, oboseala afectează intimitatea multor femei care au reuşit să învingă necruţătoarea maladie. Pentru acestea, finalul tratamentelor nu înseamnă şi sfârşitul neplăcerilor aduse de boală.
Starea emoţională le îngreunează procesul de recuperare. Un studiu al Institutului Marie Curie din Franţa arată că una dintre cele mai frecvente dificultăţi întâmpinate de femeile care au suferit de cancer de sân este lipsa libidoului. 40% din cele chestionate au mărturisit că boala le-a afectat viaţa sexuală. Timp de aproape un an, cât pot dura tratamentele după o mastectomie, dorinţa sexuală dispare, din cauza problemelor psihologice provocate de transformările fizice.
Te-ar mai putea interesa:
Cum îţi afectează depresia sănătatea
Punct şi de la capăt
În primul an după terminarea tratamentului este dificil pentru multe cupluri să revină la viaţa sexuală dinaintea bolii. Pe unele femei le sperie gândul unei recidive cauzată chiar de relaţiile sexuale. De aceea, este nevoie de multă răbdare şi de timp pentru ca lucrurile să revină la normal sau măcar ca ambii parteneri să se simtă bine împreună.
Apropierea se poate petrece la început în afara dormitorului. O reîntoarcere la obiceiurile de la începutul relaţiei poate fi benefică. O ieşire în oraş sau o scurtă călătorie devin prilejuri pentru a se recuceri unul pe altul, departe de locurile care le aduc aminte de suferinţe.
Reluarea vieţii sexuale
Plăcerea este cel mai bun analgezic cunoscut din toate timpurile. Le poate veni în ajutor şi femeilor aflate în etapa de recuperare după un cancer de sân sau de col uterin. Urmele lăsate de operaţii sunt greu de trecut cu vederea.
De aceea, pentru a se obişnui cu noua formă a corpului, partenerii pot începe prin a atinge uşor cicatricele. Oricum, la început, va fi mai uşor dacă lumina rămâne stinsă. Unele femei au temeri pe care nu ştiu cum să le destăinuie partenerului.
Oricât de greu ar fi să-şi deschidă sufletul faţă de el, discuţiile dinaintea şi de pe parcursul actului sexual îi ajută pe amândoi să treacă mai uşor peste neînţelegeri, să depăşească frustrările, frica, senzaţia lui că ar putea-o răni. Micile probleme legate de lubrifiere vor cere mai multă răbdare şi folosirea unui unguent care conţine vitamine A şi D pentru diminuarea neplăcerilor. Drumul spre regăsirea de sine
Este foarte dificil dacă ai trecut prin suferinţele unui cancer să accepţi că ai mai putea fi dorită, mai ales după o intervenţie chirurgicală, când te confrunţi cu depresia şi lipsa dorinţei sexuale. Psihoterapeutul Claudia Buzoianu le sfătuieşte pe femeile care se află în această situaţie să stabilească mai întâi o bună relaţie cu ele însele, pentru a ajunge la o legătură de cuplu autentică, în care să se simtă împlinite.
Pentru că a învăţa să se accepte aşa cum sunt, cu toate imperfecţiunile, este un proces anevoios, Claudia Buzoianu recomandă psihoterapia care le poate oferi mult sprijin în acest sens. În paralel, pot ajuta micile atenţii oferite propriului corp: un masaj, o baie parfumată, o vizită la coafor.
Boala, odată depăşită, nu trebuie să le facă să renunţe la machiaj, la produsele de îngrijire corporală preferate, la o bluză frumoasă sau o rochie nouă pe care le pot purta datorită protezelor şi sutienelor speciale. Astfel, se vor vedea din nou frumoase şi sănătoase, gata să se bucure din nou de viaţă.
După un cancer de sân este greu să reiei viaţa sexuală ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. La început, cicatricele îl făceau pe soţul meu să-i fie teamă ca atingerile să nu-mi facă rău. Totuşi, a avut multă răbdare şi am reuşit în timp să ne apropiem din nou, deşi, recunosc, relaţia noastră nu mai va mai fi niciodată ca înainte.