Terapia prin scris te scapă de stres

1 2 jpg jpeg

entru a cunoaşte beneficiile acestui tip de terapie, am apelat la psihologul Lidia Danielescu de la Spitalul Euroclinic din Bucureşti, care utilizează de multă vreme scrisul în terapia persoanelor care îi trec pragul cabinetului.

„Sunt pacienţi care au suferit diverse traume – decesul cuiva drag, un divorţ, pierderea unui loc de muncă – şi le este greu să se destăinuie de la primele şedinţe, de aceea le propun să scrie ceea ce-i apasă”, spune psihologul.

Terapia prin scris este un mod simplu de a te elibera de gândurile negative, de tensiunile acumulate, pentru că este esenţial să exteriorizezi tot ceea ce te tulbură, iar dacă simţi nevoia, poţi chiar să arzi sau să arunci paginile pe care ţi-ai aşternut gândurile.” O terapie la îndemână, cu multiple beneficii Terapia prin scris a fost studiată din anii ’70 de cercetători americani, precum James W. Pennebaker de la Universitatea din Texas, Statele Unite ale Americii. A fost testată atunci pe mii de persoane şi s-a descoperit că este o manieră benefică de a alina traumele emoţionale apărute din cauza unor evenimente marcante, dar şi din cauza unor boli cum sunt cancerul, depresia, artrita, astmul. Cercetătorul Pennebaker a observat că doar 20 de minute petrecute făcând această terapie: - diminuează stresul

- întăreşte sistemul imunitar

Şi psihologul Lidia Danielescu a observat beneficii importante asupra persoanelor pe care le-a îndrumat să folosească terapia prin scris, care i-a ajutat să:

- îşi echilibreze starea emoţională

- aibă un control mai bun al gândurilor

- scăpe de anxietate

- se concentreze asupra consecinţelor reale ale evenimentelor care i-au marcat

La prima vedere, terapia prin scris pare uşor de practicat, însă adesea te poţi confrunta cu blocaje emoţionale cărora nu le ştii cauza. „Sunt traume care există din copilărie sau din faza intrauterină, pe care nu le conştientizezi, dar din cauza cărora pot apărea dezechilibre emoţionale la maturitate. Terapia prin scris te ajută să le aduci la suprafaţă din subconştient, iar terapeutul te poate ghida în acest sens”, afirmă psihologul Lidia Danielescu.

În cazul în care doreşti să încerci singur această terapie, este de ajuns să iei hârtie şi un instrument de scris şi să:

- aşterni gândurile repetitive aşa cum vin ele, reamintindu-ţi toate trăirile şi întâmplările care te tulbură

- nu ţii seama de cronologia evenimentelor sau a gândurilor pe care le scrii, pentru că nu este importantă

- reciteşti sau să arunci ce ai scris ori să permiţi unui psiholog să evalueze gândurile pe care le-ai notat