«Îmi iubesc viaţa!»
„Am căutat şi alte soluţii pentru această boală. Chiar dacă mi s-a spus că nu există leac, eu sper să găsesc o rezolvare.
Mai ştiu că foarte mult contează şi psihicul şi încerc să fiu încrezătoare, chiar şi când simt că nu pot să mă ridic din pat...
Vreau să spun că leucemia e ceva din trecutul meu” - este un fragment dintr-o scrisoare a Adrianei, pe care mi-a trimis-o înainte de a ne întâlni.
Povestea ei, plină de încercări, m-a emoţionat. Nu ştiam la ce să mă aştept. Însă cu siguranţă nu mă aşteptam să văd o tânără mignonă, plină de energie.
Radia, chiar şi după 8 ore de lucru. Leucocitele au fost de 20 de ori mai multe
Adriana are 31 de ani şi lucrează într-una dintre cele mai mari bănci din România. Program întreg.
A descoperit că are leucemie când avea puţin peste 20 de ani. Venise în Bucureşti din comuna Almaşu, din judeţul Sălaj, la facultate.
Urma să se căsătorească, dar şi-a pierdut prietenul într‑un accident. La distanţă de o lună şi jumătate, când încă nu conştientiza pierderea lui, a aflat că are leucemie.
Se simţea tot mai obosită, avea ameţeli, slăbea tot mai mult. S-a hotărât să-şi facă analizele după ce, într-o zi, a leşinat pe stradă. Au descoperit-o cu leucocitele de 200.000.
Alături de nepoata ei
Limita normală maximă este de 10.000! „A fost un şoc mult prea mare, m‑am simţit atât de singură. M-am gândit la familia mea, la mama care e atât de departe şi bolnavă...
Cum îi puteam spune asta? Am o familie modestă, părinţii mei s-au chinuit să crească patru copii.”
Aşa că Adriana le-a ascuns părinţilor diagnosticul timp de trei ani. N-a fost o perioadă uşoară, dar mi-a povestit-o cu zâmbetul pe buze.
Din frământările acelor ani, a tras învăţăminte. A învăţat cum să se descurce cu boala şi ce să facă să ajute tratamentul.
Adriana a renunţat la facultate, şi‑a pierdut prietenii rând pe rând, a trecut prin clipe grele, de singurătate, când „viaţa nu mai avea niciun rost”.
În timp, a descoperit că analizele ei erau influenţate de starea psihică.
„Am testat pe mine: gândirea pozitivă influenţează boala. Îmi iubesc viaţa!
Este important să-ţi vezi de viaţă ca şi cum ai fi sănătos: să mergi la serviciu, să faci în continuare lucrurile care-ţi plac.
Normal, cu cumpătare, fără excese. Mă afectează oboseala, statul în fum de ţigară, stresul, de exemplu”, spune tânăra.
Adriana ar vrea să se mute într-o zonă liniştită de munte
«Nu pot consuma mâncare gătită»
Cu trecerea anilor, a urmat mai multe tratamente, doza zilnică de medicamente i-a crescut. Acum ia opt pastile pe zi. Citostatice.
Nu se plânge, analizele îi sunt în limite normale. Măcar n-a fost nevoită să urmeze chimioterapie, spune.
Se simte bine, a reuşit să termine facultatea la care renunţase, de patru ani are alături persoana potrivită, după cum mi-a zis.
Care-i acceptă boala. Şi o înţelege cât să n-o compătimească şi să o protejeze excesiv.
„Pot fi un om normal cu mici excepţii. Ţin un regim alimentar mai strict, nu pot consuma mâncare gătită.”
Are nevoie de odihnă, aşa că nu iese în oraş în timpul săptămânii. Sunt weekenduri în care simte nevoia să se odihnească în casă.
Dar şi weekenduri în care iese cu prietenii la munte. „Îmi doresc să trăiesc la munte, să am o pensiune.
În general, dacă am vrut ceva s-a împlinit. Simt că şi visul ăsta se va împlini”, spune încrezătoare Adriana.
Boala poate fi ţinută în frâu cu citostatice
Leucemia mieloidă cronică apare în urma unei anomalii cromozomiale. Afecţiunea poate apărea la toate vârstele şi se traduce printr-o creştere a numărului globulelor albe (leucocite) şi a splinei.
Când şi-a descoperit afecţiunea, Adriana avea splina de 24 cm (dimensiunea normală e de 11 cm)!
Cei afectaţi se simt obosiţi şi pot avea stări de leşin. Cu ajutorul tratamentelor moderne, bolnavii au o rată de supravieţuire foarte mare, de 20-25 de ani.
