Cum să ai o memorie bună
Ştiai că există alimente care stimulează memoria şi previn apariţia îmbătrânirii premature? Este vorba despre peştele gras bogat în acizi graşi Omega-3, precum somonul, dar şi despre cerealele integrale, legumele şi fructele cu un conţinut bogat de antioxidanţi, precum cireşele, afinele, roşiile, broccoli. De ajutor este şi avocado, pentru că este bogat în antioxidanţi, cât şi fructele oleaginoase.
Un alt lucru de care să ţii cont este cantitatea de fier din organism. Lipsa de fier are legătură cu pierderile frecvente de memorie, potrivit unor studii. Este indicat să mănânci alimente bogate în fier, precum ficatul de pasăre, spanacul, soia, dar şi cerealele integrale.
Practică un sport
Mişcarea are un rol esenţial în ceea ce priveşte menţinerea sănătăţii mintale. Dacă nu-ţi place să faci sport de performanţă, poţi opta pentru plimbări în parc, alergări uşoare sau exerciţii de gimnastică pe care le poţi face acasă.
Mişcarea ajută şi la secreţia de serotonină, hormon care îţi dă o stare de bine.
Evită stresul
Este foarte important să eviţi situaţiile stresante, pentru că stresul favorizează creşterea cortizolului (hormonul stresului), având un impact negativ asupra centrilor nervoşi care se ocupă de memorie.
De fiecare dată când simţi că nu mai poţi face faţă unei situaţii stresante, ia o pauză şi respiră profund.
Pune-ţi mintea în mişcare
Este important pentru o memorie bună să faci rebusuri sau jocuri care stimulează inteligenţa şi creativitatea. De asemenea, găseşte în fiecare zi câte ceva nou de făcut sau încearcă să faci în alt mod activităţile de rutină.