Dr. Vlad Predescu: În artroză, primul simptom este durerea

Degradarea sau îmbătrânirea articulaţiei are ca urmare instalarea artrozei. Care sunt factorii care favorizează instalarea bolii, ce pot face pacienţii pentru a-şi ameliora starea şi care sunt opţiunile de tratament în artroză ne vorbeşte dr. Vlad Predescu, medic primar ortopedie şi traumatologie la Ponderas Academic Hospital din Bucureşti.

Ce este artroza?

Artroza reprezintă degradarea lentă, progresivă şi, de cele mai multe ori, ireversibilă a cartilajului articular. Acest proces, la un moment dat, poate semnifica îmbătrânirea articulaţiei, sau cu altă ocazie, poate să fie o expresie a unor factori favorizanţi care suprasolicită în mod excesiv articulaţia, ducând, în timp, la distrugerea cartilajului articular. Aceasta poate fi împărţită în artroza degenerativa sau primară şi artroza inflamatorie sau secundară. Artroza din bolile inflamatorii este întâlnită, de regulă, la boli precum poliartrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, spondilita anchilozantă. 

Care sunt factorii de risc ce duc la apariţia artrozei?

Aceştia pot fi grupaţi în factori care ţin de anumite leziuni intraarticulare, deci locali, şi o serie de factori extraarticulari, să zicem factori de la distanţă. La factorii intraarticulari, pe primul loc, aş pune obezitatea. Obezitatea duce la o încărcare statică extrem de mare a cartilajului articular. Practic, creşte presiunea pe acesta şi acesta se deteriorează şi începe să se uzeze prematur. Printre cauzele intraarticulare aş pune pe primul plan anumite rupturi ligamentare neglijate şi incorect tratate. Aceste rupturi au dus la instabilitate articulară şi prin faptul că articulaţia a rămas instabilă, a atrenat distrugerea cartilajului articular. Alt exemplu ar mai fi rupturile meniscale, de asemenea neglijate sau tratate necorespunzător, prin faptul că o mare parte a ţesutului meniscal a fost îndepărtat. Deci aceste rupturi meniscale duc la creşterea presiunii la nivelul cartilajului şi la distrugerea acestuia. Ştim la ora actuală că, la 20 ani, în urma unei operaţii de menisceptomie totală, pacientul vă face artroză. Practic, toţi pacienţii cărora, în trecut, le-a fost scos meninscul, au făcut artroză după 20 de ani de folosire a articulaţiei respective. Alte cauze ar putea fi traumatismele. Orice fractură articulară este considerată potenţial artrogenă pentru că ea distruge cartilajul articular şi în zona în care acesta este distrus, cartilajul nu se mai reface. Şi atunci, se va dezvolta atroza treptat.

Există categorii de populaţie mai dispuse să facă artroza?

Da, aş pune pe primul plan, desigur, obezitatea. După aceea, aş adăuga persoanele care au anumite malformaţii ale dezvoltării aparatului locomotor. Să nu spunem malformaţii, să spunem mai exact nişte anomalii. La nivelul şoldului există o anumită afecţiune din naştere, cunoscută sub numele de displazie de şold. În trecut se numea luxaţie congenitală de şold, în care şoldul pacientului nu este corect dezvoltat din punct de vedere biomecanic şi acest lucru duce în timp la uzura lui prematură. Dacă ne gândim la genunchi, o predispoziţie clasică există la acele persoane care au picioarele curbate sau sunt acei genunchi pe care îi spunem noi „de călăreţ” sau de fotbalişti. Suprasolicitarea excentrică a articulaţiei genunchiului, pe interiorul genunchiului, duce la uzura prematură a articulaţiei la acest nivel.

Care sunt articulaţiile afectate cel mai des de artroza?

Cele mai afectate articulaţii sunt, pe de o parte, cele ale membrului inferior, pentru că este supus unor forţe de compresiune foarte mari. Este lesne de înţeles de ce se întâmplă acest lucru, pentru că, de fapt, membrul inferior preia toată greutatea corpului în timpul mersului. După aceea, la nivelul membrului superior, pe primul loc aş pune articulaţiile degetelor mâinii, degetele la nivelul articulaţiei interfalangiene - acesta este un loc cu predilecţie pentru apariţia modificărilor artrozice, specific mai ales femeilor.

Cum se manifestă boala atrozică, ce simptome apar?

Primul simptom este durerea. Durerea iniţială are un caracter mecanic, care se exacerbează la mişcare şi, de regulă, se calmează la repaus. După durere, aş adăuga creşterea în volum a articulaţiei respective. De regulă, în interiorul articulaţiei se produce o reacţie lichidiană, creşte cantitatea de lichid articular, iar articulaţia se tumefiează. Apoi, aş aminti de modificările de volum şi de forma articulaţiei respective. Pe măsură ce articulaţia se uzează, aceasta îşi modifică poziţia. Şi, dacă la început aveam picioarele drepte, în cazul de faţă, mă refer la artroza genunchiului, ulterior, prin progresarea artrozei la nivelul genunchiului şi prin curbarea genunchiului, picioarele pacientului devin curbe sau „strâmbe“.

Care sunt stadiile artritei şi cum se dezvoltă?

Pe măsură ce artroza avansează, evident că şi simptomele se modifică şi aş aminti aici pierderea mobilităţii articulaţiei. Pacientul îşi simte articulaţia înţepenită. La început, această înţepeneală, cunoscută ca redoare articulară, trece după primele mişcări. Deseori, pacienţii vin şi ne spun că la început, dimineaţa, când se ridică din pat, articulaţia genunchiului sau a şoldului o simt înţepenită şi după câteva minute de mişcare, articulaţia parcă se unge şi îşi dă drumul. Ulterior, aceste simptome se intensifică pe măsură ce boala progresează, iar pierderea mobilităţii articulaţiei nu mai este recăpătată iar, în stadiile avansate ale artrozei, mobilitatea articulară este intens diminuată până la dispariţia ei. De asemenea, în jurul articulaţiei se creează nişte excrescenţe osoase numite ostofiţi sau popular cunoscută sub numele de „ciocuri articulare“, care la rândul lor contribuie la modificarea şi deformarea formei articulaţiei respective. Pe măsură ce boala avansează, toate aceste simptome se accentuează. Daca la început durerea era calmată de repaus şi apărea numai la mişcare, uneori prin evoluţie, durerea devine permanentă, inclusiv noaptea, trezind uneori pacientul din somn, iar dimineaţa sau pe parcursul zilei, odată ce acesta încearcă să devină mai activ şi mişcă mai intens articulaţia, situaţia devine şi mai intensă.

Cum se tratează artroza?

Tratamentul artrozei este extrem de vast. L-aş clasifica în conservator şi chirurgical. Tratamentul conservator se referă la stadiile incipiente ale artrozei, când încă mai există cartilaj articular, şi noi sperăm să putem să îmbunătăţim şi să întârziem degradarea cartilajului. Tratamentul chirurgical se refera la acele stadii în care nu mai există cartilaj articular şi în care au apărut efecte foarte importante şi simptomatologia este extrem de intensă.

Tratamentul conservator se bazează pe 3 mari direcţii. Una este reprezentată de modificarea stilului de viaţă, a regimului igieno-dietetic şi de tratamentul medicamentos. La regimul igieno-dietetic ne gândim în special la persoanele supraponderale, mai bine zis obeze, care ar trebui să slăbească cât mai mult posibil pentru a diminua încărcarea de la distanţă a articulaţiei respective. Dacă ne referim la anumite proceduri de tipul fizioterapic şi kinetoterapic, acestea sunt, de asemenea, benefice în stadiile incipiente, pentru că scad inflamaţia şi implicit mai diminuează din durere. Dar sunt cazuri în care, dacă aceste exerciţii sunt făcute în exces, pacienţii vin şi reclamă chiar o intensificare a simptomatologiei dureroase după aceste proceduri. Iar legat de tratamentul de tip kinetoterapie, deci acele exerciţii extrem de benefice organismului, cele mai bune sunt cele care au că scop creşterea tonusului muscular. Prin creşterea tonusului muscular scad presiunile la nivelul suprafeţei articulare şi, implicit, se ameliorează simptomatologia dureroasă.

Tratamentul medicamentos se bazează în principal pe administrarea de inflamatoare şi antialgice, iar această administrare trebuie făcută cu grijă. Dacă persistă o perioadă foarte lungă apar complicaţiile legate de administrarea în exces a acestora. Alături de tratamentele inflamatoare se mai pot acorda anumite medicamente stimulente ale cartilajului articular şi ale lubrifierii articulare.

Este la ora actuală o tendinţă că în orice articulaţie artrozică să se practice infiltraţii, adică introducerea unei substanţe în interiorul cavităţii articulare. Această substanţă are ca rol lubrifierea cartilajului articular, stimularea celulelor cartinagioase în speranţa se vă produce o reparare măcar parţial a cartilajului articular şi, de asemenea, rol de diminuare a inflamaţiei. Pe măsură ce artroza avansează şi trece de stadiile incipiente, este lesne de înţeles că tratamentul medicamentos nu îşi prea mai face efectul şi trebuie să ne gândim către tratamentul chirurgical. 

Tratamentul chirurgical la rândul lui poate fi împărţit în 2 mari clase şi anume: intervenţii care au ca scop prezervarea şi păstrarea articulaţiei şi intervenţii cărora să le spunem radicale, care au ca finalitate schimbarea articulaţiei, adică introducerea unei proteze în interiorul articulaţiei. Intervenţiile de păstrare le-aş împarţi în intervenţii intraarticulare şi aici mă refer la tehinicile minim invazive artroscopice. Artroscopia este cel mai uşor tip de intervenţie chirurgicală la nivelul genunchiului sau la nivelul umărului, dar, la ora actuală, se poate face şi la nivelul şoldului şi reprezintă introducerea unei camere de luat vederi în articulaţie.

Dacă ne gândim la artroza avansată, când cartilajul s-a erodat complet, tehnica chirurgicală a avansat foarte mult şi unele dintre cele mai spectaculoase intervenţii articulare sunt cele de protejare articulară. Tehnicile sunt unanim acceptate, au fost denumite cândva intervenţiile secolului, pentru că realmente au reuşit dintr-un pacient handicapat într-un pacient cu articulaţie blocată, extrem de dureroasă, într-un pacient normal. Practic, noi am putea spune că este cu adevărat o terapie anti-aging, pentru că reuşim să transformăm un pacient care nu se mai poate deplasa, care nu-şi mai poate folosi membrul, este obligat să rămână în casa, are o capacitate mică de deplasare, într-un pacient normal care este reinserat atât din pacient social, cât şi din punct de vedere profesional. Intervenţiile de protejare au evaluat foarte mult şi la ora actuală, daca intervenţia este făcută corectă, dacă implantul este de foarte bună calitate şi dacă pacientul a urmat cu stricteţe regulile de recuperare, rezultatul este spectaculos şi spunem noi că poate ajunge până în stadiul de a avea o articulaţie protejată.

Deseori, pacienţilor le e frică de intervenţia de protezare pentru că pare extrem de înfricoşătoare şi nu de puţine ori sunt surprinşi când află că îşi pot relua viaţa normal şi că viaţa cu o proteză este o viaţă absolut normală. Desigur, ei trebuie să treacă printr-o intervenţie chirurgicală, trebuie să urmeze un program de recuperare, dar la sfârşit, aceştia pot fi mulţumiţi de decizia aleasă.

Atroza implică modificări în stilul de viaţă când vine vorba de mişcare şi alimentaţie?

Avem mişcare, alimentaţie, avem controlul greutăţii, să fim în nişte limite acceptabile. Acestea ar trebui să fie cele 3 mari direcţii pe care noi ar trebui să mergem, aş putea spune, simultan şi nu pe una sau pe alta. Un exemplu de mişcare bine tolerată în cazul artrozelor la nivel inferior ar fi mişcarea de pedalare - mersul pe bicicleta şi înotul.  

Cum îşi pot ameliora bolnavii simptomele fară să apeleze la medicamente?

Bolnavii îşi pot ameliora simptomele la început exact prin cumulul acestor 3 factori. Dacă un pacient are foarte multe kg în plus şi reuşeşte să slăbească măcar 5 - 6 kg va observa că deplasarea lui sau durerile vor scădea. Din păcate, artroza, orice am face, nu duce decât la ameliorarea, încetinirea ei. Vindecarea nechirurgicala este imposibilă.

Ce complicaţii poate avea artroza?

Artroza evoluează lent şi progresiv către distrugerea integrală articulaţiei şi implicit către pierderea mobilităţii articulare. Prin urmare, complicaţiile sunt din punct de vedere a pierderii mobilităţii. Pacienţii noştri sunt din ce în ce mai sedentari şi, implicit, devin supraponderali. Obezitatea o putem considera că şi complicaţie. Al doilea lucru, din cauza durerilor şi a faptului că pacientul instinctiv îşi vă proteja articulaţia bolnavă, poate fi suprasolicitată articulaţia sănătoasă. Dacă luăm un exemplu, articulaţia şoldului, după câţiva ani de suferinţă, dacă pacientul are indicaţie de protezare, prin faptul că acesta evită, după câţiva ani, artroza se manifesta şi la şoldul controlat lateral şi va avea nevoie de protejarea ambelor şolduri. Prin faptul că mersul devine defectuos apar dureri de coloană lombară joasă, osteofiţi.   

Am putea aminti şi componenta socio-profesională sau socio-afectivă pentru că un pacient cu artroză avansată care nu se mai poate deplasa, care uneori nu mai poate să iasă din casă, devine implicit şi depresiv şi poate avea tulburări de somn, insomnii.

CV

Specializări

Chirurgia artroscopică (genunchi, umăr); chirurgia artroplastică primară de şold şi genunchi; revizia protezei de şold şi genunchi; traumatologie; chirurgia piciorului; medicină sportivă.

Studii şi formare

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti;

Rezidenţiat la Spitalul „Sf. Pantelimon” Bucureşti;

Competenţă în Chirurgia Artroscopică;

Stagii şi cursuri de specializare

Peste 40 de stagii, la clinici de prestigiu din Europa şi SUA.

Este singurul chirurg de excelenţă în chirurgie ortopedică robotică din România.