Dormitul cu animalele de companie poate provoca meningită
Studiul realizat recent de specialiştii americani a arătat că meningita poate fi declanşată prin contactul cu fluidele corporale ale animalelor de companie, fie ele câini, fie pisici. Boala este o inflamaţie a meningelor (înveliş al creierului) şi are un risc de mortalitate de 50%. Poate fi tratată, dar există şanse să apară vătămări neurologice precum epilepsia sau paralizia. „Cazurile de transmitere a bolii de la animale la om sunt destul de rare, dar posibile. Cercetarea noastră nu-şi propune să sperie pe nimeni, ci doar să-i facă pe stăpânii de animale să conştientizeze faptul că îşi pun sănătatea în pericol dacă dorm împreună cu animalele de companie”, afirmă Prof. Bruno Chomel, coordonatorul echipei de cercetători.
Te-ar mai putea interesa: