De ce să consulţi un endocrinolog la apropierea menopauzei
Antonela Burlacu, medic primar endocrinolog, competenţă auxologie (creşterea şi dezvoltarea copiilor) şi ecografie endocrină, antonela_burlacu@yahoo.com
Legat de anamneză, istoricul medical al pacientei, este bine ca doctorul să cunoască vârsta la care mama, bunica sau sora au avut menopauză. De asemenea, trebuie să ştie dacă au fost cazuri de afecţiuni oncogenitale sau oncomamare şi osteoporoză în familie – mai ales fractură de şold, în cazul mamei. Mai este important ca medicul să afle vârsta primei menstruaţii, numărul de sarcini şi greutăţile copiilor la naştere, dacă şi cât timp femeia a alăptat şi tipul de contracepţie folosită.
Consultul endocrinologic se orientează spre inspecţia şi palparea glandei tiroide şi a sânilor. Afectarea glandei tiroide în pre- sau menopauză nu este deloc rară, dimpotrivă. Sânii sunt, de asemenea, un punct cheie în consultul clinic. Aspectul areolelor, mai depigmentat spre exemplu, sugerează un deficit de estrogeni mai vechi, în timp ce prezenţa pigmentării normale şi a tonusului mamar sugerează încă o secreţie de estrogeni. O secreţie mamelonară sau o formaţiune autopalpată sau depistată de medic sunt urgenţe de investigat. Patologia mamară malignă este foarte frecventă în această perioadă a vieţii femeii.
Consultul ginecologic este obligatoriu la 6 luni, la orice femeie activă sexual. Palparea bimanuală, consultul cu valve şi examen citologic Babeş Papanicolau sunt absolut necesare.