„Cum să tratez arsurile pe gât?“

1 2 jpg jpeg

Dr. Marian Zota, medic gastroenterolog

Refluxul gastroesofagian reprezintă trecerea conţinutului gastric, de obicei acid, către esofag. Esofagul nu este pregătit să reziste unui pH mic şi dezvoltă leziuni; apare astfel esofagita de reflux, o afecţiune inflamatorie acută.

1 2 jpg jpeg

Tratamentul constă în: medicaţie antisecretorie, care inhibă puternic secreţia gastrică de acid, luată pe o durată relativ lungă (1-3 luni), deoarece mucoasa esofagiană se vindecă mai greu; prokinetice, medicamente ce restabilesc sensul normal al mişcării tubului digestiv.

Măsurile igieno-dietetice constau în evitarea unor alimente ce cresc aciditatea sau refluxul, a unor poziţii sau tipuri de mişcări şi suprimarea fumatului.

În cazul dvs. este imperios necesar să efectuaţi o endoscopie digestivă pentru a se depista dacă este vorba despre o esofagită sau dacă refluxul este cauzat de alte afecţuni esofagiene: acalazie, stenoză, fie benignă, fie malignă sau hernie hiatală.