Când trebuie să mă vaccinez împotriva hepatitei A?
Dr. Călin Ciubotaru, medic de familie „Hepatita virală A este o boală infecţioasă cu largă răspândire la noi în ţară. Practic, până la vârsta adultă, majoritatea persoanelor trec prin infecţia cu virusul hepatitic A (VHA), chiar dacă nu ştiu (multe forme sunt lipsite de simptome). Deşi nu se cronicizează, hepatita A poate evolua cu forme severe, necesitând spitalizare şi urmărire timp de mai multe luni. De aceea, vaccinarea este recomandată tuturor persoanelor care nu au intrat în contact cu VHA, cu precădere copiilor din colectivităţi, preşcolari şi şcolari.