„Avem Rh-ul diferit. Ce riscuri apar la a doua sarcină?”
Conf. dr. Radu Vlădăreanu, medic ginecolog, Spitalul Elias
Riscurile incompatibilităţii de Rh ar fi, între altele, apariţia la făt a unei anemii chiar cu hepatosplenomegalie. Există însă o serie de măsuri de supraveghere a sarcinii care pot preîntâmpina apariţia acestor manifestări.
Ar fi indicată o spaţiere a intervalului dintre sarcini la cel puţin 3 ani.
În timpul sarcinii se vor face dozări de anticorpi la început, precum şi în săptămânile 20, 24, 28 şi 32.
Ultimele studii au demonstrat eficacitatea administrării dozei de gamaglobulină anti-D la 28-34 săptămâni, repetată la intervale de 6 săptămâni.