Ipohondria, boala oamenilor sănătoşi
Deşi ipohondria este mai degrabă o tulburare psihică, cei afectaţi se duc de regulă la medicii de familie sau la alţi specialişti, fiindcă se tem că psihiatrul le va spune că „simptomele sunt doar în capul lor”, iar ei vor să ştie că au o boală. De aceea, e destul de greu de diagnosticat.
Portretul ipohondrului
Oricine se confruntă la un moment dat cu unul sau mai multe simptome fizice care îl îngrijorează şi-l fac să creadă că are avea vreo boală. Asta nu înseamnă însă că persoana respectivă este ipohondră. Dacă teama de boală durează mai mult de şase luni, atunci e foarte probabil să fie vorba de un ipohondru. Chiar şi după ce medicii îi spun că nu are nimic, iar rezultatele analizelor confirmă acest lucru, ipohondrul tot nu e convins că nu suferă de nicio boală. Dimpotrivă, anxietatea lui creşte şi continuă să creadă că are ceva foarte grav. Şi femeile, şi bărbaţii suferă de ipohondrie în aceaaşi măsură, nu se poate spune că sunt mai mulţi bărbaţi ipohondri decât femei sau invers.
Nevoia de atenţie
Persoanele care cred că au o boală caută să atragă atenţie familiei, prietenilor, medicilor, vor să scape de responsabilităţi şi să se simtă în centrul atenţiei. Uneori, ipohondria este motivată inconştient de obţinerea acestor avantaje. Ei simt nevoia să fie compătimiţi şi înţeleşi. Vor să fie ascultaţi şi să li se spună că au, într-adevăr, o boală.
Este asociată cu boli psihice
Mare parte din ipohondri au şi anumite tulburări psihiatrice. Peste 60% dintre aceştia suferă de depresie, atacuri de panică, tulburări obsesiv-comportamentale sau anxietate. În aceste cazuri, se tratează boala pe care o au. Un ipohondru poate trăi cu această afecţiune timp de mai multe luni şi chiar ani. Pe perioade destul de lungi, poate să uite de îngrijorarea că ar fi bolnav. Medicul psihiatru poate oferi un tratament
Statisticile arată că pentru 30% dintre pacienţii cu ipohondrie starea se ameliorează vizibil, în urma unui tratament adecvat, oferit de un medic psihiatru. Pe lângă medicamente, e nevoie şi de compasiunea şi susţinerea familiei. Cele mai mari şanse de vindecare o au cei care răspund bine la tratamentul anxietăţii sau depresiei, persoanele cu o situaţie socială şi financiară bună, dar şi cele care nu au o tulburare de personalitate sau o altă boală care să nu fie de natură psihică. Terapia cognitivă comportamentală este de folos în tratarea ipohondriei. Este o terapie de comunicare, o metodă care îl ajută pe cel în cauză să controleze anumite simptome supărătoare şi temeri legate de boală. Treptat, simptomele se vor reduce în frecvenţă şi intensitate. E foarte important ca terapeutul să-l ia în serios pe pacient şi să-l ajute să facă faţă problemelor, în loc să caute să le vindece definitiv.