Endocrinolog Cristina Spiroiu: Unele substanţe din plante mimează acţiunea hormonilor
Se întâlnesc în mâncare, băuturi, produse de îngrijire, medicamente, detergenţi, articolele de uz casnic. Vorbim de perturbatorii endocrini cu dr. endocrinolog Cristina Spiroiu.
Mai exact, despre ce impact au aceştia asupra echilibrului hormonal, ce sunt homonii vegetali şi cum ne pot afecta sănătatea şi care sunt simptomele care ne arată că am putea avea probleme cu tiroidă ne-a vorbit dr. Cristina Spiroiu, medic primar endocrinolog, cu competenţe în sexologie, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central, din Bucureşti.
Ce sunt perturbatorii endocrini, unde pot fi găsiţi şi cum ne afectează?
Dr. Cristina Spiroiu: Termenii perturbatori endocrini au fost inventaţi în 1991, denumind substanţele chimice care interferează cu sistemul endocrin, atât la om, cât şi la animale. Sunt în general, molecule mici, lipofile (solubile în grăsimi), care se ataşează de receptorii hormonali („mimează“ hormonii), interferând cu funcţiile lor normale, de unde rezultă toxicitatea lor. Perturbatarii endocrini pot fi naturali – cum sunt fitohormonii din plante, dar cei mai mulţi sunt făcuţi de om. Marea majoritate a perturbatorilor endocrini cunoscuţi la ora actuală sunt xenoestrogenii - hormoni de sinteză - care se găsesc în alimentaţia animalelor de fermă sau în contraceptivele orale. Perturbatorii endocrini produşi industrial şi care se întâlnesc frecvent sunt: bisfenolul A (în băuturi, conserve); ftalaţii (în produse de îngrijire, mase plastice); pesticidele (în alimente); bromurile ignifuge (în aparatele electrice, materialele textile) şi parabenii (în produsele cosmetice şi alimente, folosiţi cu rol de conservanţi).
Care sunt cele mai importante tipuri de patologii generate de perturbaţiile sistemului hormonal?
Creşterea incidenţei unor afecţiuni cronice constituie o dovadă clară a influenţei factorilor de mediu precum poluanţii asupra sănătăţii umane. O boală care are trend ascendent pe durata a câtorva decenii este sigur influenţată de factori de mediu, pentru că modificările genetice au nevoie de mult mai mult timp pentru a produce efecte. De aici interesul pentru cercetarea perturbatorilor endocrini. Dintre aceste afecţiuni amintim: obezitatea, diabetul zaharat de tip 2, pubertatea precoce, disgenezia testiculară (n.r. afectarea producerii şi calităţii spermei, cancer testicular şi anomalii ale tractului genital), unele tipuri de cancere şi tulburări neuro-comportamentale, disfuncţii tiroidiene. Obezitatea este epidemică, 1 miliard de oameni fiind supraponderali şi 400 de milioane de obezi, din care 20 de milioane sunt copii. Dezvoltarea ţesutului adipos, metabolismul şi saţietatea sunt influenţate hormonal, iar unii compuşi chimici, precum medicamentele utilizate în psihiatrie cresc apetitul şi greutatea prin reglarea neuroendocrină a metabolismului. Diabetul zaharat de tip 2 a crescut ca prevaelenţă odată cu obezitatea şi a început să apară mai des la copii – unde era extrem de rar acum 20 de ani. La animal factorii care determină creştere ponderală se asociază şi cu incidenţa crescută a tulburărilor de glicoreglare (n.r. prediabet). La om nu sunt încă date clare, dar legătura cu perturbatorii endocrini e foarte plauzibilă. Creşterea în timp a malformaţiilor de tract genital la băieţi – criptorhidismul (lipsa migrării normale a testiculelor din abdomen în scrot), hipospadias (o malformaţie a penisului) - procese care sunt coordonate de acţiunea hormonilor androgeni (masculini) – face probabilă o legătură cauzală cu perturbatorii endocrini, deşi nici aceasta nu e ferm dovedită. Se suspectează un rol al perturbatorilor endocrini în endometrioză şi fibroamele uterine, dar nu există legătură cauzală clară dovedită. Perturbatorii endocrini pot influenţa sinteza, acţiunea şi metabolismul hormonilor tiroidieni, influenţând funcţia acestei glande.
Ce impact au perturbatorii endocrini asupra fătului?
Expunerea la perturbatorii endocrini poate avea consecinţe diferite în funcţie de momentul acţiunii. Există perioade când organismele sunt mai susceptibile la efectele unor perturbatori endocrini, în general cele în care se programează mecanismele de reglare endocrină şi anume funcţii cerebrale/comportamente sau cele de dezvoltare şi transformare a organismului precum sexualizarea intrauterină sau pubertară. Acţiunea perturbatorilor perinatal poate duce la modificări permanente în funcţia gonadelor sau în sensibilitatea lor la stimulii fiziologici. De exemplu, expunerea intrauterină a organismului feminin la hormoni androgeni (hormoni masculini) sau la substanţe cu acţiune asemănătoare poate determina anovulaţie cronică cu tulburări de ciclu şi infertilitate la vârsta adultă. Expunerea intrauterină la substanţele cu efect estrogenic poate creşte riscul de cancer de sân, iar la substanţele care blochează efectul hormonilor masculini (androgeni) poate determina malformaţii genitale cu masculinizare incompletă a băieţilor (micropenis, hipospadias). În general, adulţii sunt mai puţin vulnerabili la influenţa negativă a acestor compuşi, care poate fi compensată de mecanismele de reglare şi care poate să nu conducă la efecte notabile.
Cazurile tot mai frecvente de pubertate precoce au legătură cu expunerea la perturbatorii endocrini?
Vârsta de instalare a pubertăţii a scăzut progresiv în toată lumea, în prezent fiind cu 1-2 ani mai devreme faţă de acum un secol. Deşi motivul exact nu este complet cunoscut, se admite ideea că este rezultatul unei interacţiuni între factori genetici, endocrini şi de mediu. Studiile au găsit corelaţii între expunerea la anumiţi perturbatori endocrini şi alterarea programului de sexualizare pubertară. Expunerea intrauterină/ prepubertară la organoclorurate (bifenili policloruraţi, bifenili polibromurati), ftalaţi, pesticide, dioxină, fitoestrogeni se asociază cu apariţia precoce a semnelor de pubertate la fete, ca urmare a efectelor estrogenice (feminizante) ale acestor perturbatori endocrini. Ftalaţii şi DDT sunt incriminaţi în întârzierea pubertăţii la băieţi, ca urmare a acţiunii de blocare a androgenilor (hormonii masculinizanţi).
Care este legătură dintre fertilitate şi expunerea la perturbatorii endocrini?
Perturbatorii endocrini pot avea acţiune antiprogestativă, antiandrogenică, estrogenică, acţionând prin blocarea efectului progesteronului – care menţine sarcina la femeia gravidă - sau feminizând/demasculinizând organismul masculin. Studiile pe animale au arătat că expunerea la anume substanţe chimice poate induce scăderea fertilităţii sau avortul, dar la om nu există o legătură cauzală dovedită, ci doar speculativă. Se suspectează că pesticidele organoclorurate ar favoriza avortul.
În ce produse se găseşte compusul chimic bisfenol A (BPA) şi de ce este considerat nociv?
Bisfenolul A (BPA) se întâlneşte în produsele din plastic (policarbonat) precum sticle pentru apă, biberoane, suzete, jucării, cutii de conserve (stratul interior), tuburi de aluminiu care conţin unguente. Ei pot trece în alimente, mai ales dacă temperatura este ridicată şi contactul prelungit. BPA are rol de perturbator endocrin, având efect asemănător hormonilor feminini – estrogenii. Este incriminat în pubertatea precoce la fete, creşterea riscului de cancer de sân şi de prostată, dar şi în perturbarea metabolismului energetic, cu creşterea riscului de obezitate şi diabet zaharat tip 2. Vulnerabilitatea maximă la efectele perturbatoare endocrine este în viaţă intrauterină la copil, adulţii sunt mai puţin susceptibili la efecte negative. Chiar dacă nu toată lumea e de acord că BPA ar fi atât de periculos şi se consideră că efectele observate pe animale nu pot fi transferate la om, există argumente suficiente pentru a limita expunerea prin măsuri simple precum evitarea recipientelor de plastic, înlocuirea lor cu cele din sticlă, ceramică sau metal şi alegerea obiectelor care nu conţin BPA. În afară de asta, PET-urile necesită între 100 şi 400 ani pentru degradare, poluând mediul pe o perioada îndelungată.
Dar ftalaţii, cât de periculoşi sunt pentru organism?
Dr. Cristina Spiroiu: Aceştia sunt prezenţi nu doar în produsele de îngrijire şi cosmetice, precum săpunuri, parfumuri, lacuri de unghii, fixativ de păr, detergenţi, odorizante de cameră, ci şi în diverse produse de plastic, îndeosebi cele din PVC moale. Ftalaţii se folosesc în industria materialelor plastice ca adaos pentru a creşte flexibilitatea şi transparenţa acestora. Numeroase ambalaje, jucării, obiecte din casă precum cabluri, feţe de masă, mănuşi de protecţie, linoleum sau tapet conţin ftalaţi. Ei se pot regăsi în alimente ca urmare a contactului cu ambalajele din plastic, factori favorizanţi fiind conţinutul mare de grăsime al alimentului (ftalaţii sunt solubili în grăsimi), temperatura ridicată (de exemplu, în cursul încălzirii în cuptorul cu microunde), stare lichidă. Alimentele cu risc mai mare de a conţine ftalaţi sunt carnea, laptele şi grăsimile. Expunerea la ftalaţi poate induce afectarea masculinizării la băieţi cu malformaţii genitale precum hipospadias, criptorhidism (lipsa coborârii testiculelor) şi întârzierea pubertăţii. La bărbaţi, determină reducerea cantităţii de spermatozoizi cu scăderea fertilităţii. Interferenţa cu hormonii tiroidieni induce hipotiroidism şi este posibilă afectarea dezvoltării intelectuale a copilului. În general, ftalaţii sunt prezenţi în cosmetice şi ambalaje în cantităţi suficient de mici încât să fie considerate inofensive, dar efectul lor în anume perioade „vulnerabile“ ca şi asumarea efectelor cu ale altor substanţe cu rol de perturbatori endocrini nu îi dezincriminează.
Folosiţi la conservarea cosmeticelor, alimentelor şi medicamentelor, ce impact au parabenii asupra echilibrului hormonal?
Parabenii sunt un constituent inevitabil al cosmeticelor şi medicamentelor, având rol antibacterian şi antifungic; se folosesc şi în alimente, tot cu rol de conservant; există şi parabeni naturali – în unele plante. Parabenii au fost incriminaţi în geneza cancerului de sân la femei, pentru că au fost depistaţi în ţesutul mamar extirpat chirurgical, dar nu se poate susţine o legătură între ei şi cancerul de sân. Efectul de tip estrogenic este de aproximativ 100.000 mai mic decât al estradiolului natural (cel mai important estrogen produs de ovar), iar expunerea la parabeni ar avea un rol minuscul în geneza cancerului mamar, pe lângă obezitate şi tratamentul cu estrogeni în postmenopauză. În condiţiile unei expuneri normale e improbabil să apară efecte semnificative, conform specialiştilor. Există totuşi norme care limitează concentraţia de parabeni în funcţie de tipul de moleculă, pentru a limita expunerea.
Ce sunt homonii vegetali şi cum ne pot afecta sănătatea?
Unele plante produc substanţe asemănătoare hormonilor, care le mimează acţiunea acestora şi interacţionează cu sistemul endocrin. S-au identificat mai mulţi fitohormoni (hormoni din plante), sunt 20 de tipuri în peste 300 de plante din familii diferite. Evident că au efect de perturbatori endocrini. Cei mai cunoscuţi sunt fitoestrogenii – cu acţiune de tip estrogenic, dar efectele expunerii sunt diferite în funcţie de cantitate, sex sau perioada de dezvoltare. Expunerea la fitoestrogeni se face prin alimentaţie, substanţele cu efect estrogenic fiind răspândite în hrană noastră obişnuită: se găsesc în condimente, precum pătrunjel şi usturoi, cereale (soia, grâu, ovăz), seminţe de in şi floarea-soarelui, migdale, în legume (morcovi, cartofi, fasole), în fructe (curmale, rodii, mere, cireşe, merişoare), şi băuturi (cafea, bere, vin roşu). Fitoestrogenii sunt benefici pentru sănătate prin efectul asemănător hormonilor naturali la femeile în postmenopauză, ameliorând sindromul climacteric (valuri de căldură, insomnii, iritabilitate) şi prevenind osteoporoza. Expunerea în perioada de dezvoltare (intrauterin şi precoce postnatal) poate avea efecte negative asupra funcţiei reproductive, prin interferarea cu estrogenii naturali. Fetele hrănite cu lapte de soia în perioada de sugar au risc de subfertilitate şi tulburări de ciclu la vârstă adultă. Băieţii mamelor vegetariene, care au avut un consum mai mare de soia în cursul sarcinii, au mai multe malformaţii genitale, datorate împiedicării acţiunii hormonilor masculinizanţi de către fitoestrogeni. Hormonii vegetali aflaţi în alimentaţia noastră obişnuită nu ne afectează starea de sănătate, chiar ar putea avea efect de protecţie. Expunerea perinatală ar putea avea efecte negative asupra reproducerii.
Ce simptome ne arată că am putea avea probleme cu tiroidă?
Simptomele de hipotiroidism (producţie hormonala scăzută) sunt: oboseală, creşterea în greutate, intoleranţă la frig, dureri musculare, căderea părului şi creşterea lui mai lentă, somnolenţă, tulburări de memorie, constipaţie. La copil, ritmul de creştere încetineşte, sexualizarea pubertară fiziologică întârzie. Semnele de hipertiroidism (exces de hormoni tiroidieni) sunt legate de creşterea metabolismului, cu palpitaţii, diminuarea capacităţii de efort, scădere în greutate în ciuda unui apetit crescut, intoleranţă la căldură, transpiraţie excesivă, căderea părului, tulburări de ciclu la femei şi de dinamică sexuală la bărbat, insomnii, nelinişte psihomotorie, probleme de atenţie. Adeseori se asociază, atât în hipotiroidism, cât şi în hipertiroidism, o mărire a volumului tiroidei – guşă. Simptomele pot fi subtile şi nespecifice când boala este la început, dar în multe cazuri pacienţii cu risc de a se îmbolnăvi sunt cunoscuţi pe baza unor date de laborator (precum prezenţa anticorpilor antitiroidieni) şi sunt monitorizaţi periodic. La naştere, copiii sunt şi ei testaţi de rutină, pentru depistarea hipotiroidismului, care netratat la timp la această vârstă duce la alterări definitive ale dezvoltări sistemului nervos. Influenţele perturbatorilor endocrini în bolile endocrine sunt subtile şi cu relevanţă clinică limitată.
Ce sfaturi ne daţi pentru a ne menţine echilibrul hormonal?
Sistemul endocrin are ca particularitate o reglare foarte riguroasă, cu scopul de a integra organismul în mediul mereu schimbător cu maxim de succes. În plus, hormonii colaborează între ei prin felurite interacţiuni. Prin urmare, termenul de echilibru hormonal e chiar potrivit. Sistemul de reglare asigură o bună funcţionare a glandelor endocrine, chiar în condiţii vitrege, căci există mecanisme adaptative: de exemplu în condiţiile deficitului de iod, tiroida produce o variantă hormonală cu eficientă metabolică mai mare şi conţinut mai mic de iod. Echilibrul hormonal poate fi afectat de factorii de mediu, mai ales dacă sunt importante. Deficitul de iod şi/sau seleniu determină scăderea funcţiei tiroidei (hipotiroidism). De aceea, sarea iodată e benefică pentru sănătate. Pe de altă parte, excesul de iod favorizează hipotiroidismul la cei predispuşi. Perturbatori endocrini precum ftalatii şi percloratii scad producţia de hormoni tiroidieni. Bolile (altele decât cele tiroidiene), nutriţia deficitară, efortul fizic intens şi stresul psihologic pot determina tulburări în activitatea gonadelor (ovare/testicule) cu tulburări de ciclu la femei, scăderea fertilităţii şi tulburări de dinamică sexuală la bărbaţi. Stresul este implicat şi în iniţierea bolii Basedow- Graves, care apare frecvent după o perioada de suprasolicitare. Excesul ponderal, rezultatul unei alimentaţii dezechilibrate şi al sedentarismului, determină perturbări în activitatea ovariană la femei, cu menstre neregulate şi infertilitate. Mecanismul ţine de insulină, hormon care produs în exces la majoritatea obezilor. Scăderea în greutate reface funcţia ovariană normală şi fertilitatea. Perturbatorii endocrini cu efect estrogenic deteriorează calitatea spermei şi fertilitatea la bărbaţi. Menţinerea echilibrului hormonal ţine în mare măsură de stilul de viaţă. Alimentaţia sănătoasă şi un bun echilibru emoţional sunt foarte importante, deşi uneori este greu de realizat în condiţiile vieţii moderne. Mai e de folos evitarea expunerii la perturbatori endocrini într-o lume din ce în ce mai poluată şi invadată de plastic. Asta înseamnă informare şi atenţie la alimentele pe care le consumăm, alegerea produselor de îngrijire/curăţenie cele mai puţin dăunătoare, păstrarea unui mediu înconjurător curat.
