De ce când ne îndrăgostim simţim „fluturi în stomac”

1 2 jpg jpeg

 „Fluturi în stomac”. Mary Adeli Lynn, unul dintre coordonatorii Clinicii “Loyola Sexual Wellness” din Chicago, spune că imaginaţia mai ales a creatorilor de benzi desenate este inspirată din realitate. Omul de ştiinţă a explicat cu detalii de ce ne îndrăgostim.

Practic, Lynn spune ce se întâmplă în creierul şi corpul nostru în momentul acestui impact deosebit de plăcut. O să înţelegi de ce ne îndrăgostim şi de ce la începutul relaţiei simţi că pluteşti de fericire lângă persoana de care eşti atras. Iată care sunt paşii acestui fenomen:

Atracţia iniţială

Dragoste la prima vedere? Cercetătorii consideră că este vorba mai mult despre atracţie la prima vedere, despre dorinţă. Atunci când simţi că îţi place de cineva, în creier se eliberează o substanţă chimică, este vorba despre dopamină, care creează un sentiment puternic de dorinţă. Apoi vine un potop de adrenalină şi noradrenalină, doi neurotransmiţători care ne îmbujorează, ne fac să transpirăm în zona palmelor şi cresc ritmul cardiac. Asta înseamnă, ştiinţific, că te-ai îndrăgostit.

Corpul intră în faza de “suferinţă” când apar pauze mai lungi între întâlnirile cu persoana de care eşti atras. Pur şi simplu, aşa apare şi se explică suferinţa din dragoste. Ţi-e dor să-l ai în preajmă pe cel care ţi-a picat cu tronc.

Apropierea

În timp ce tu te obişnuieşti cu el, de cel de care îţi place se ataşează şi hormonii tăi. Teoria spune că fluxul de sânge se îndreaptă spre centrul plăcerii din creier, unde scade nivelul de serotonină şi apare sentimentul de dor profund şi nevoia de intimitate. Între timp, creierul continuă să producă şi să elibereze doze mici de adrenalină, care îţi dau energie şi stare euforică.

Afecţiune

În momentul când corpul dezvoltă toleranţă la stimulii plăcerii, se produce o invazie de endorfine şi oxitocină (hormonul fericirii şi ataşamentului), care creează un sentiment de bunăstare şi siguranţă. Din faza aceasta te îndrepţi spre etapa numită “relaţie de durată”, când simţi pentru partener nevoia de a-l proteja, de a-l face fericit. Episodul acesta poate să dureze aproximativ doi ani, dacă relaţia funcţionează bine.

Cu trecerea timpului, poţi reaprinde flacăra pasiunii prin mici atingeri strategice, săruturi, priviri pline de dorinţă şi mângăieri. Îmbrăţişările şi mersul mână în mână sunt foarte importante. Culmea, poţi elibera din nou dopamină în corp când învăţaţi lucruri noi împreună. Activităţile practicate în doi trezesc în oameni sentimente de fericire. Nu în ultimul rând, poţi ţine vie dorinţa planificând surprize cu tentă erotică pentru partener.

Dragoste, pe viaţă

Când eşti într-o relaţie fericită de mai mulţi ani, în corp continuă să existe şi să se producă substanţe chimice pozitive, cum sunt endorfinele, dopamina, oxitocina. Cercetările în domeniu sugerează că o relaţie lungă de iubire stimulează sistemul imunitar şi prelungeşte anii de viaţă. Chiar şi după zeci de ani de relaţie pot fi momente când inima începe să pompeze iute şi obrajii se îmbujorează.