Adevărul despre motivele pentru care minţim

1 shutterstock 306910547 jpg jpeg

Spunem adevărul verde-n faţă, cu riscul de a ne pierde câţiva prieteni? Sau suntem diplomaţi în orice situaţie, chiar dacă acest lucru înseamnă să mai şi ascundem adevărul? Psihologul Lena Rusti ne-a explicat când este nevoie să fim sinceri şi când nu.

„Nu e frumos să minţi!” – îţi mai aduci aminte cum ne spuneau părinţii? Se pare că cercetătorii le dau dreptate. Şi chiar susţin că minciuna este nesănătoasă! Astfel, oamenii de ştiinţă de la Universitatea „Notre Dame“ din Statele Unite ale Americii au descoperit, după mai multe studii, că persoanele care spun mai puţine minciuni sunt mai sănătoase, mai puţin stresate şi suferă mai puţin de dureri de cap. Teoria e frumoasă, însă, în practică, fiecare dintre noi minţim… zilnic. Apelăm la mici „scuze”, care nu rănesc pe nimeni şi care, în final, au şi o latură… „pozitivă”. Folosim scuzele cotidine pentru a explica, de exemplu, întârzierile în anumite locuri sau nerespectarea termenelor la serviciu.

În alte cazuri, minciunile sunt exagerări ale aptitudinilor şi realizărilor profesionale. În prezenţa unor persoane cu o experienţă mai bogată şi cu o carieră profesională strălucită suntem tentaţi să „înflorim“ realitatea a ceea ce am făcut noi.

Mai există şi alte situaţii când, din nevoia de a atrage atenţia celor din jur, speculăm evenimente din viaţa reală care i-ar putea înduioşa pe ceilalţi.

Ne protejăm cu mici neadevăruri

În studiile de psihologie, minciuna este privită ca un sistem de protecţie. De cele mai multe ori, când avem impresia că îi protejăm pe ceilalţi de adevăruri dureroase, apelând la minciuni nevinovate, nu îi protejăm pe ei, ci pe noi înşine. Ne minţim partenerul de viaţă că ne place să mergem cu el la pescuit. Ne minţim părinţii că nu putem ajunge la ei la masă. Ne minţim prietena cea mai bună că îi stă minunat în rochia ei favorită, deşi îi scoate în evidenţă defectele. Ştim că, dacă nu i-am minţi, există posibilitatea să se supere pe noi. Să ne stricăm relaţia. Şi nu concepem acest lucru, pentru că  vrem ca relaţia să continue.  Deci, în definitiv, tot pe noi şi dorinţele noastre le protejăm.

Minţim când ni se interzice ceva

Sunt frecvente situaţiile în care copiii ascund părinţilor notele mici, absenţele... Acestea fac parte din minciunile repetate, care pot dăuna atât celui minţit, cât şi celui care nu spune adevărul. Este vorba despre minciunile care ascund valori diferite. Copilul crede că nu face ceva foarte rău, părintele, în schimb, consideră foarte importante notele mari şi prezenţele la şcoală. Rezolvarea? Părţile implicate să  găsească o cale de mijloc, de uniformizare a valorilor de viaţă.

Când devin grave?

Când ne punem cu adevărat problema că am minţit? Când minciunile devin „grele”, au urmări grave şi ascund probleme importante. Psihologul Lena Rusti ne-a dat un exemplu sugestiv: într-o relaţie, unul dintre parteneri îi ascunde celuilalt un adevăr important: o primă la serviciu, o altă relaţie… Cel care minte, dar şi cel care este minţit şi află adevărul ar trebui să se întrebe de ce s-a ajuns la minciună. Pentru că, în acest caz, nu minciuna este gravă, ci problema care a dus la apariţia ei.

Ideal este ca atunci când apar probleme într-o relaţie, acestea să fie rezolvate prin cooperare şi prin comunicare. Nu ascunzându-le, deoarece în acest caz poate apărea şi un sentiment de vinovăţie. Pe de altă parte, să spui mereu adevărul poate fi eliberator pentru cel care îl spune, dar poate fi dăunător pentru celălalt... dacă realitatea nu este tocmai roz. Specialiştii spun că orice adevăr are mai multe părţi, unele laturi pot răni, dar altele pot fi constructive. De aceea, atunci când trebuie să spunem adevărul, putem să subliniem, printre altele, partea pozitivă a situaţiei. „Draga mea, te-am înşelat, dar te iubesc şi vreau să salvăm relaţia. Am făcut-o pentru că releţia noastră... ”. Motive şi rezolvări se găsesc dacă amândoi – mincinosul şi cel minţit - doresc să meargă mai departe.

Lena Rusti

psihoterapeut

clinica „Mentarex“, Bucureşti

Deseori, ne minţim pe noi înşine

Când minciunile sunt spuse pentru a ne proteja stima de sine, atunci e semn că suntem nesiguri într-o relaţie şi nu credem că suntem iubiţi necondiţionat de partener. Când cineva simte nevoia să mintă că are mai mulţi bani, că va fi avansat - atunci, înainte să mintă sau nu, să se gândească de ce are o părere atât de proastă despre sine încât să nu poată fi acceptat în relaţie aşa cum este.

Mai există situaţia când îţi minţi partenerul că aveţi valori comune, dar de fapt vrei ca doar el să respecte anumite reguli, în timp ce tu îl înşeli. Dacă nu te poţi gândi că şi partenerul te poate minţi, atunci ar trebui să te gândeşti care sunt valorile tale, ce cauţi în relaţie şi pe cine încerci să păcăleşti.