Orice persoană de vârsta a treia ar trebui să facă acest lucru!
Viața de zi cu zi poate fi o provocare pentru persoanele de vârsta treia, iar păstrarea mobilității poate fi dificilă. Mersul pe jos este o activitate nu numai uşoară şi plăcută, ci şi sănătoasă!
Mersul pe jos este important la vârsta a treia atât pentru corp, cât şi pentru minte
Mulți vârstnici sunt nevoiți să folosească premergător sau scaun cu rotile pentru a se deplasa. Dar, chiar și în aceste situații, trebuie încurajați să facă o plimbare zilnică, fiindcă este una dintre cele mai bune modalități pentru mulți adulți în vârstă de a face mișcare și de a-și îmbunătăți sănătatea generală.
Potrivit studiilor, adulții în vârstă care care fac între 6.000 și 9.000 de pași au cu până la 50% mai puține riscuri de a suferi un atac de cord sau de un accident vascular cerebral decât cei care merg doar 2.000 de pași pe zi.
Mersul pe jos creşte mobilitatea
Beneficiile generale pentru sănătate ale mersului pe jos sunt unanim recunoscute de către experți, care sunt de acord că este o componentă-cheie a unui stil de viață sănătos. Mai mult, mersul pe jos este și o metodă de prevenție, deci persoanele care își doresc să rămână mobile până la bătrânețe trebuie să înceapă să meargă cât mai mult pe jos. Într-un studiu numit „Lifestyle Interventions and Independence for Elders (LIFE)”, realizat în 8 centre din Statele Unite și axat pe prevenirea problemelor care duc la dizabilitate la adulții în vârstă, cercetătorii au urmărit femei și bărbați sedentari cu vârste între 70 și 80 de ani, care prezentau un risc ridicat de dizabilități de mobilitate. La începutul studiului, acești seniori nu puteau merge mai mult de 400 de metri în 15 minute, fără a fi nevoiți să stea, să se sprijine pe ceva, să folosească un premergător sau să obțină ajutorul cuiva pentru a putea să continue. La final, s-a observat că activitatea fizică, respectiv mersul pe jos, a redus dizabilitățile majore legate de mobilitate.
Reduce durerea cronică
Un studiu din 2017 a arătat că activitatea fizică, cum ar fi mersul pe jos sau alte exerciții ușoare, poate avea un efect asupra durerii cauzate de afecțiuni cronice. Este vorba despre dureri din mai multe categorii, precum cea femurală, dată de leziuni ale măduvei spinării, de tulburări mecanice ale gâtului, dismenoree, claudicație intermitentă, dureri lombare, fibromialgie, osteoartrita și artrită.
Ţine glicemia sub control
Un stil de viață sedentar este pus în legătură cu o lipsă cronică de energie, însă printr-o rutină zilnică de mers pe jos, este posibil ca vârstnicii să-și refacă rezistența și să se simtă mai energici. În timpul mersului și al altor exerciții, crește capacitatea respiratorie și ritmul cardiac. Consecința este că zahărul care circulă prin sânge scade, fiind consumat de organism. Mai mult, un studiu a constatat că „seniorii activi, mai exact cei care fac peste 4.200 de pași pe zi au tensiune arterială mai scăzută şi glicemia în echilibru.
Scade rigiditatea articulară
Adulţii în vârstă pot observa o reducere a rigidităţii şi durerii articulare dacă încep o rutină de mers pe jos. Un alt efect conex este o mai bună coordonare, care crește și echilibrul. Acest lucru ajută la reducerea riscurilor de căzături și răni, care pot fi grave în cazul persoanelor de vârsta a treia. De asemenea, mersul pe jos ajută la îmbunătățirea densității osoase și a forței musculare, fiind dovedit că densitatea osoasă poate scădea mai lent la cei care merg, compartiv cu cei sedentari.
Vezi şi: Te dor genunchii? Află ce îţi recomandă medicul!
Stimulează creierul
Potrivit Asociației pentru anxietate și depresie din America (ADAA), mersul pe jos poate stimula funcția cognitivă, concentrarea și vigilența, reducând în același timp oboseala și stresul. În 5 minute, o persoană în vârstă poate experimenta beneficiile mersului pe jos pentru reducerea anxietății. În plus, mersul pe jos poate îmbunătăți stima de sine, somnul și starea de spirit. Mișcarea eliberează endorfine, substanțe chimice care ne fac să ne simțim bine și care cresc calitatea vieții și promovează în același timp neurogeneza, angiogeneza și plasticitatea sinaptică, cu efect benefic asupra menținerii funcției cognitive.
Şi silueta şi inima au de câştigat
Mersul este un tip de activitate fizică de ajutor la controlul greutății, precum și la menținerea unei sănătății mai bune a inimii. Plimbările frecvente scad riscul de inflamație și de rigiditate vasculară, obezitate, diabet, hipertensiune arterială și de depuneri de colesterol.