Sindromul ovarelor polichistice, boala care anunță infertilitatea și creșterea în greutate. Ce complicații pot apărea

ovar jpg

Sindromul ovarelor polichistice reprezintă principala cauză de infertilitate și afectează cam 15 % din femeile aflate la vârsta reproductivă.

Sindromul ovarelor polichistice se caracterizează printr-un dezechilibru endocrin: organismul produce hormoni masculini în exces.

"Ovarele micropolichistice reprezintă aspectul ecografic al ovarelor, care au mult mai mulţi foliculi decât în mod normal. Nu au niciun chist, ci mai mulţi foliculi.

Aceste tipuri de ovare reprezintă un criteriu în diagnosticul sindromului de ovare micropolichistice, pentru că există o diferenţă între aspectul ecografic şi sindrom", a spus medicul Elena Cocârță la Antena3.

Simptomele ovarelor polichistice

Simptomele încep din adolescență si se agravează treptat.  Ele includ: menstruații neregulate ce se succed la intervale mari de timp sau sunt absente, hirsutism, acnee, căderea părului și alopecie, rezistență crescută la insulină, care se soldează cu  creștere în greutate și obezitate de tip android, infertilitate.

"Pacientele experimenzează hipermenoreea, adică menstruaţii care vin mult mai rar. Aceste femei au mai puţin de nouă menstruaţii pe an. Alături de acest sindrom se asociază semnele de hiperandrogenism, adică de exces de hormoni masculini.

Simptomele date de acest exces: păr în zonele specifice masculine, pe piept, la nivelul aleorelor mamelonare, pe spate, totodată, asociate cu alopecia la nivelul scalpului”, mai spune medicul. 

Cele mai multe paciente sunt obeze, iar infertilitatea poate fi un semn al acestei afecţiuni.

Când ne prezentăm la medic

Cauzele sunt genetice, dar asociate cu factorii de mediu. E necesar să ne prezentăm la medic atunci când avem menstruaţii neregulate, exces de păr, când există imposibilitatea unei sarcini.

“Există complicaţii, iar acestea sunt legate de excesul hormonal. Pot duce la neoplazie de endometru, adică creşterea grosimii părţii din interior a uterului, la cancer endometrial. 

Aceste paciente au riscul de a face diabet mult mai devreme decât populaţia generală. Au un risc crescut de sindrom metabilic şi modificări cardiovasculare. Complicaţiile sunt multiple”, adaugă medical. 

O vindecare nu există neapărat, dar simptomele pot fi ameliorate. “Principala modalitate de tratament este schimbarea stilului de viaţă. Dieta şi exerciţiile duc la o scădere în greutate.

Scăderea în greutate, chiar şi cu 10%, ameliorează semnificativ simptomele asociate dereglărilor menstruale. 

În ceea ce priveşte diabetul gestaţional, acela care este obţinut în timpul sarcini, din păcate, creşte riscul ca bebeluşul să crească mult mai mare decât normal, iar riscurile în sarcină sunt mult mai mari", a mai spus medicul ginecolog.