Negi în zona intimă? Iată de ce apar şi cum se tratează!
Cunoscuți sub denumirea de papiloame, condiloame sau veruci, negii genitali sunt excrescențe moi care apar pe organele genitale. Nu se transformă în cancer, însă pot provoca disconfort, manifestat prin diverse forme.
Negii genitali sunt mici formațiuni de culoarea pielii, care afectează țesuturile genito-urinare, mucoasele și pielea. La femei, pot crește pe vulvă, pe pereții vaginului, în zona dintre organele genitale și anus, canal anal și col uterin. La bărbați, negii pot să apară la nivelul penisului, scrotului sau anusului. În unele cazuri, nu sunt vizibili, din cauza dimenisunilor mici. Aceste veruci pot provoca discofort în zona genitală, mâncărime și sângerări în timpul actului sexual.
Se transmit şi prin contacte sexuale
Indiferent de dimensiunile lor, negii genitali se transmit, în mare parte, prin contactul sexual, inclusiv prin sexul oral, vaginal și anal. Negii pot să apară după o perioadă cuprinsă între 6 săptămâni și 6 luni de la infectare, însă perioada de incubație a virsului poate fi mai lungă. Aceste papiloame genitale sunt generate de una dintre tulpinile virusului papiloma uman (HPV), cele mai multe de tipurile HPV 6 și HPV 11. Factorii care cresc riscul infecției sunt: sexul neprotejat, relații sexuale cu o persoană al cărui istoric sexual este necunoscut, începerea vieții sexuale de la o vârstă fragedă, întreținerea de raporturi sexuale cu mai mulți parteneri și sistem imunitar compromis (în caz de diabet, în urma medicamentației post-transplant, chimioterapie etc.).
Vezi şi: Ce avantaje au cei care îşi încep viaţa sexuală după 19 ani
Diagnostic și tratament
În cazul femeilor, cel mai recomandat mijloc de diagnosticare al infecțiilor cu virusul HPV sunt testele de laborator, precum ADN HPV. Preventiv, sunt recomandate vaccinurile de rutină timpurii împotriva virusului HPV și folosirea prezervativului în timpul actului sexul.
Negii genitali se tratează cu ajutorul tratamentului prescris de medic. Dacă negii tot nu dispar, medicul poate decide să îi elimine prin electro-cauterizare (încălzire termică), prin criochirurgie (înghețare) sau prin diatermoexcizie. Având la dispoziție aceste metode, medicul poate alege cea mai potrivită variantă de tratament pentru fiecare pacient, în funcție de tipul leziunilor, numărul și dimensiunile lor.
Vezi şi: Cele mai frecvente infecţii ginecologice
Sfatul medicului
Dr. Silvia Agop, medic obstetrician-ginecolog, Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi‟, Chișinău
Negii genitali și anali reprezintă formațiuni benigne, de diverse dimensiuni, netezi sau rugoși, alb-roz sau de culoarea pielii. Crescuți în grup, pot lua forma unei conopide. Simptomul cel mai relevant ține de aspectul estetic și de disconfortul psiho-emoțional. Nu sunt dureroși, însă pot sângera în timpul epilării sau în alte momente intime. Factorii de risc includ: multiplii parteneri sexuali, patologii (HIV, SIDA, boli autoimune etc.) și rar utilizarea obiectelor de igienă ale altor persoane (cum ar fi prosopul, cada etc.). Diagnosticul nu prezintă dificultăți. Medicul va face examinarea vizuală, însoțită de câteva întrebări cu privire la istoricul sexual și va propune, ulterior, efectuarea unor teste de laborator ADN HPV. Tratamentul include metodele de distrucție, prin aplicarea locală de substanțe (condyline) sau eliminarea chirurgicală prin diatermoexcizie. Un oarecare tratament medicamentos, până în acest moment, nu există. Din metodele de prevenție, evident că vacccinarea anti HPV și a tulpinilor este prioritară.