Când este nevoie de stimulator cardiac
Cunoscut şi sub numele de pacemaker, stimulatorul cardiac este dispozitivul recomandat pacienţilor diagnosticaţi cu diferite afecţiuni ale inimii, ce provoacă tulburări de ritm.
„Stimulatorul este capabil să analizeze în mod continuu bătăile inimii, mai ales când acestea sunt anormale şi să stimuleze atunci când este necesar. În plus, poate stoca informaţii despre ritmul inimii şi date cu privire la funcţionarea acesteia“, explică medicul specialist cardiolog Cristina Gabriela Leaţu de la Spitalul European Polisano, din Sibiu.
Există mai multe tipuri de stimulatoarele cardiace (unicamerale, bicamerale), având moduri de funcţionare diferite.
Când este recomandat
În cele mai multe cazuri, implantarea unui stimulator se recomandă când frecvenţa cardiacă este foarte scăzută, dar şi dacă apar pauze lungi între bătătile inimii (care să dureze mai mult de 3 secunde).
De asemenea, este indicat şi celor cu insuficienţă cardiacă, când tratamentul medicamentos nu mai este de ajutor pentru a ţine sub control afecţiunea.
„Un stimulator este un dispozitiv cu circuite electronice alimentate de un acumulator. Acesta este conectat la cord de 1, 2 sau 3 sonde, după caz. Astfel, activitatea inimii este atent monitorizată, iar la nevoie este stimulată“, spune medicul cardiolog Cristina Gabriela Leaţu.
Implantarea stimulatorului cardiac se face cu anestezie locală (uneori cu anestezie generală), spitalizarea fiind de 2-3 zile. Dispozitivul se plasează printr-o incizie mică (în jur de 3-4 cm) sub clavicula stângă sau cea dreaptă, apoi este conectat la inimă prin 1-2 sonde introduse intravenos şi poziţionate în atriul şi/sau ventriculul drept.
„Cea de-a treia sondă a dispozitivului este uneori implantată într-o venă a sinusului coronar în unele forme de insuficienţă cardiacă. Pacientul trebuie să revină pentru refacerea pansamentului la fiecare 2 zile după procedură până se cicatrizează locul inciziei“, adaugă medicul cardiolog.
Ca în cazul oricărei intervenţii chirugicale, implantarea stimulatorului cardiac presupune anumite riscuri. Există riscul de sângerări, mai ales dacă pacientul urmează un tratament cu anticoagulante, dacă se lezează în timpul procedurii un vas de sânge sau dacă s-a acumulat lichid (sânge) în jurul inimii.
„Orice alergie trebuie să fie raportată de pacient înainte de procedură. La distanţă de momentul operator, unele probleme pot fi rezolvate prin reprogramarea protezei, însă uneori poate fi necesară reintervenţia (în caz de disfuncţie a materialului, dacă se fragilizează una dintre sonde sau dacă există pericolul de infecţie)“, explică doctorul Cristina Gabriela Leaţu.
Sfatul medicului
Dr. Cristina Gabriela Leaţu, medic specialist cardiolog
Un prim consult după procedură se face în primele 3 luni de la implantare, apoi periodic (la fiecare 6 luni, iar mai târziu la 1 an). După mai mulţi ani (perioada poate varia în funcţie de tipul dispozitivului şi de setările programate), este necesară o schimbare de generator datorită unui grad de uzură al bateriei.
Uneori trebuie ca pacienţii să fie precauţi când vine vorba de unele examene medicale, în special de efectuarea unei investigaţii RMN care nu este posibilă decât în anumite condiţii (întotdeauna pacientul trebuie să anunţe prezenţa acestui aparat).
Şi detectoarele de metale vor fi în general sensibile la aparatul pacientului. Interferenţele (acţiunea unui câmp magnetic sau a unei unde asupra aparatului) sunt rare, dar cele care pot afecta pacientul îi vor fi precizate de către medicul implantator.
