Nu ignora aceste mirosuri neplăcute ale corpului! Află de ce!
Igiena zilnică trebuie să ocupe un loc principal în viaţa oricărei persoane. Prin igienă, nu numai că se elimină mirosurile neplăcute ale corpului, dar se previn şi numeroase boli, de la banala răceală până la afecţiuni mai serioase, precum hepatita A, numită popular şi ,,boala mâinilor murdare”.
Spălatul regulat al mâinilor, al dinţilor şi duşurile cât mai dese sunt mai mult decât indicate în menţinerea igienei şi a sănătăţii. Dar, ce se întâmplă atunci când mirosurile neplăcute nu dispar, chiar şi după efectuarea unei igieni corecte? Mirosurile persistente pot fi o consecinţă a unor boli digestive, precum boala Crohn şi ulcer. În acest caz, zincul poate fi de folos în reducerea mirosurilor. Dar bolile gastrointestinale pot face ca zincul să fie mai greu absorbit de organism, motiv pentru se recomandă consultarea unui medic specialist. Iată câteva mirosuri corporale pe care nu trebuie să le ignori, fiindcă pot indica probleme de sănătate!
Mirosul neplăcut care nu dispare nici după duş
Majoritatea mirosurilor corporale neplăcute dispar, în urma duşurilor, însă există persoane care se confruntă cu acestea, chiar şi după duş. Acest lucru poate fi cauzat de deficitul de magneziu. Specialiştii susţin că magneziul este un mineral care are roluri multiple în organism, inclusiv în eliminarea mirosurilor corporale neplăcute, iar deficitul acestui mineral duce la accentuarea lor. Deficitul de magneziu poate fi rezultatul excesului de cafea şi de alimente bogate în zahăr şi alimente procesate. Există numeroase surse naturale de magneziu, precum bananele, spanacul, avocado, nuci şi, nu în ultimul rând, ciocolata neagră. De asemenea, există deodorante speciale ce conţin magneziu şi pot fi de folos în eliminarea mirosurilor neplăcute.
Respiraţia neplăcută persistentă
Indiferent că te speli pe dinţi sau mesteci o gumă mentolată, mirosul neplăcut al gurii nu trece şi-ţi dă bătăi de cap serioase... Află că respiraţia neplăcută, care persistă, poate indica afecţiuni de sănătate serioase, precum diabetul. Dacă ai o respiraţie asemănătoare cu mirosul mărului stricat, acesta poate fi un semn care indică diabetul. Potrivit unui studiu publicat în Journal of International Society of Preventive and Community Dentistry, mirosul de măr stricat al gurii este asociat cu un nivel dezechilibrat de insulină în organism. Totuşi, pentru un diagnostic clar, este indicate consultarea unui medic diabetolog. De altfel, nici mirosul de ou stricat al gurii nu trebuie ignorat, întrucât acesta poate semnala infecţia cu bacteria Helicobacter pylori. O bacterie care în cazul anumitor persoane nu produce niciun fel de simptome evidente, însă în anumite cazuri poate duce la boala celiacă, ulcer sau, în anumite situaţii, chiar la cancer gastric.
Mirosurile neplăcute ale nasului şi urechii
Mirosul neplăcut al nasului poate fi cauza unei infecţii la nivelul sinusurilor sau chiar a prezenţei polipilor. De asemenea, poate indica şi anumite probleme ale gâtului sau a cavităţii bucale, întrucât nasul, gura şi gâtul sunt conectate între ele. Mirosul neplăcut al urechii, la fel ca în cazul mirosului nasului, poate indica o infecţie, motiv pentru care este necesar un consult ORL, în cazul în care acest miros nu este cauza igienii precare.
Mirosul neplăcut al picioarelor
Acest miros este, adesea, asociat cu încălţămintea nepotrivită, exagerat de strâmtă şi căptuşită, care nu lasă piciorul să respire. Dar, transpiraţia excesivă a picioarelor prezentă în toate anotimpurile poate indica hiperhidroză, o afecţiune care provoacă transpiraţie excesivă prin suprasolicitarea glandelor sudoripare.
Citeşte şi: Ce poţi face pentru a scăpa de mirosul de câine şi de pisică din casă
Ce mirosuri intime nu sunt normale
Mirosurile intime persistente nu ar trebui ignorate, fiindcă pot indica prezenţa unor infecţii. De asemenea, secreţiile vaginale, deşi sunt normale înaintea şi la sfârşitul menstruaţiei, dacă au miros puternic, asemănător cu cel de peşte, se recomandă consultarea unui medic ginecolog, fiindcă pot semnala prezenţa unei infecţii.
Citeşte şi: Mirosuri intime pe care nu ar trebui sa le ignori niciodata
Anca-Teodora Popa