Iată când se spune că o persoană este narcisistă!

image

Tulburarea de personalitate narcisică afectează toate aspectele vieții unei persoane.

Un narcisist poate fi preocupat excesiv de felul în care arată sau poate să nu găsească timp să se concentreze pe ceilalți.

Totuși, acest lucru nu înseamnă neapărat că ai tulburare de personalitate narcisică. Oricine poate avea momente în viață când se comportă într-un mod egoist.

Narcisismul este o afecțiune de sănătate mintală care se manifestă printr-o nevoie excesivă de atenție, un sentiment exagerat de importanță de sine și lipsă de empatie.

Persoanele narcisiste găsesc dificil să nu se concentreze doar pe ele însele și, de multe ori, nu recunosc că fac asta. Boala este o afecțiune pe termen lung care afectează semnificativ relațiile și funcționarea emoțională.

Ce este tulburarea de personalitate narcisică?

image

Narcisiștii au un sentiment de superioritate care se poate traduce și în comportamente lipsite de empatie faţă de ceilalți. Foto: Shutterstock

O persoană cu tulburare de personalitate narcisică poate avea un sentiment exagerat de importanță de sine. 

Conform Asociației Americane de Psihiatrie narcisimul este o tulburare de personalitate care implică „un model ce presupune, pe de o parte nevoia, de admirație și pe de altă parte,  lipsă de empatie față de ceilalți”.

Persoanele narcisiste pot avea un sentiment grandios de importanță de sine. Ele nu au empatie și pot avea puțin interes în a dezvolta relații intime cu ceilalți.

Deși narcisistul poate părea foarte încrezător, de multe ori are o stimă de sine scăzută. În funcție de cât de gravă este tulburarea, poate reacționa prost atunci când o persoană sau un eveniment îi provoacă sentimentul de superioritate.

Un studiu mai vechi din 2008, publicat în Journal of Clinical Psychiatry, estimează că 6,2% din oameni experimentează tulburarea narcisică la un moment dat în viață. Rata este mai mare la bărbați (7,7%) decât la femei (4,8%).

Semnele tulburării de personalitate narcisică

Semnele sunt variate și se manifestă diferit, în funcție de gravitatea fiecărui caz. 

Persoanele cu NPD pot fi: 

- pline de amirație față de sine sau să se urască pe sine 

- extrovertite sau izolate social 

- lideri în industrii diverse sau șomeri 

- cetățeni model sau persoane implicate în activități antisociale 

De aceea, poate fi dificil să recunoști o persoană cu narcisism. Totuși, ediția a cincea a Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-5) oferă următoarele simptome:

1. Un sentiment exagerat de importanță de sine

Persoanele cu narcisism au un sentiment de superioritate față de ceilalți. 

Nu este întotdeauna evident că cineva cu narcisism se simte superior. Unele persoane par încrezătoare și pline de sine, pe când altele pot părea nesigure și autocritice. În ambele cazuri, persoana crede ferm că este mai bună decât ceilalți.

2. O nevoie constantă de atenție și admirație

Persoanele cu NPD au o nevoie profundă de atenție și admirație din partea celor din jur, deoarece își bazează stima de sine pe opiniile celorlalți. 

3. Tendința de a monopoliza conversațiile 

Conform DSM-5, persoanele cu NPD nu sunt foarte interesate de experiențele altora și pot domina conversațiile. De asemenea, pot folosi relațiile pentru câștig personal.

4. Lipsa de considerație pentru sentimentele și nevoile altora

Din cauză că persoanele cu NPD nu au empatie, ignoră constant nevoile celorlalți. Pot ține foarte mult la părerea altora despre ele, dar le este greu să înțeleagă sau nu le pasă de sentimentele acestora.

5. Dificultate în a primi critici și a-și regla comportamentul

Persoanele cu NPD au dificultăți în a accepta criticile, iar acestea le pot afecta stima de sine. 

Este important de notat că pentru a fi vorba despre narcisism, aceste semne trebuie să fie constante în toate situațiile. 

Persoanele cu narcisism pot avea și alte afecțiuni mentale, precum: 

- dependență 

- tulburare bipolară 

- depresie 

- anxietate 

- gânduri sau comportamente suicidale

Narcisiștii în relații

Persoanele nercisiste întâmpină adesea dificultăți în relațiile interpersonale, care pot deveni obositoare atunci când nu primesc atenția pe care cred că o merită. 

Ei pot fi

- nemulțumiți de alții 

- agresivi 

- greu de suportat în relații

În unele cazuri, relațiile cu narcisiști pot deveni toxice sau chiar abuzive.

Se poate schimba un narcisist? 

Deși nu există un remediu, tratamentul poate ajuta. Acesta implică psihoterapie, care ajută la înțelegerea și reglarea emoțiilor și comportamentului.

Pentru ca o persoană cu narcisism să se schimbe, trebuie să-și dorească asta. Fără dorința de a recunoaște o problemă, este posibil să nu caute tratament sau să nu se implice în terapie.

Sursa: Medical News Today