Medicii i-au dat doar 5% şanse de a trăi. Ce problemă de sănătate a avut

Petronela T. este una dintre puținele norocoase care pot spune că au primit o a doua șansă în viață. La doar 36 de ani, tânăra a văzut moartea cu ochii și doar dorința disperată de a-și mai vedea o dată copiii a ajutat-o să își revină.

Foto-simbol: Shutterstock

A fost o luptătoare tot timpul, a trecut prin 2 sarcini dificile și are probleme la coloană - hernie de disc, așa că durerea nu-i este străină și nu se alarmează ușor. Cu toate acestea, Petronela a simțit că ceva nu este în regulă încă din primăvara anului 2015, când a început să aibă dureri abdominale și stări constante de greață.

Citeşte şi: Povestea pacientului cu cancerul pulmonar – o poveste plină de speranţă

„Mi-au zis că mă pun în cămașă de forță“

„Mergând la medic, în urma controalelor și a unor analize, mi s-a spus că nu este nimic grav, doar că splina este puțin alungită. În luna iunie, simptomele s-au acutizat, iar în data de 17 a aceleiași luni, am avut dureri groznice în partea stângă, sub coastă, și vărsături repetate. Asta m-a speriat foarte tare, așa că am chemat ambulanța“, povestește ea.

Ajunsă la Spitalul Municipal de Urgențe din Bârlad, i s-a făcut un calmant, i-au luat sânge pentru analize, i s-au făcut 3 ecografii și un EKG și a primit diagnosticul greșit de colică renală. Petronela își amintește cu groază de acele zile: „M-au lăsat într-un salon infect, să aștept pe un pat, să îmi treacă. Spuneau că exagerez, că, de fapt, nu am nimic. În realitate, eu mă simțeam tot mai rău. Nu puteam sta nemișcată 5 secunde. Aveam dureri groaznice și vomitam continuu. Am ajuns să rog doctorii să mă creadă că nu mai pot, însă ei o țineau una și bună - că nu am nimic, că sunt isterică și spuneau că dacă nu încetez, o să mă trimită la psihiatrie, să mă pună în cămașă de forță. Într-un final, m-au trimis pe secția interne și pe la ora 1:00 noaptea m-au internat“.

Citeşte şi: Născută fără vagin și fără uter. A beneficiat de o operaţie complexă

12 zile cu perfuzii

Cititoarea noastră își amintește că la 6:00 dimineața a venit una dintre doctorițe cu atitudinea complet schimbată. „Mi-a pus un dosar pe brațe și, cu un scaun cu rotile, m-a trimis la secția de Anestezie Terapie Intensivă (ATI), nespunându-mi nimic, deși o întrebam speriată ce se întâmplă. Când am ajuns acolo, mi-au spus că am pancreatită mecanică - o piatră de la fiere blocase pancreasul, iar acesta se inflamase foarte tare, existând pericolul să plesnească. Analiza care se face la pancreas, amilaza, ce în mod normal este >20, la mine era 5000. Medicul de acolo i-a spus soțului meu că am șanse de supravețuire 5%. Am stat 12 zile în perfuzii non-stop, cu o sondă nazo-gastrică, conectată la un aparat, fără să beau măcar o gură întreagă de apă“.

După acest timp a fost trimisă la un centru de imagistică pentru o tomografie computerizată (CT), care a arătat că inflamația s-a retras. Apoi a fost supusă unei operații chirurgicale. „Mi s-a extras fierea cu tot cu blestematele de pietre (erau 2). Totul a decurs bine și în data de 5 iulie am fost externată cu o evoluție bună. Mă intreb: dacă la controalele pe care le-am făcut înainte de luna iunie vedeau acele pietre la vezica biliară, mai treceam prin această grea încercare!“, încheie povestea cititoarea noastră din Bârlad.

Citeşte şi: Laura, pacientă cu HIV: „Nu ştiu cine-mi dă o asemenea putere”