Iată de ce apar durerile în spatele ochilor!

image

Acest simptom poate avea multiple cauze, iar soluția pentru a scăpa de durere este tratarea problemei de sănătate care o creează.

Sinuzita

Inflamație a cavității sinusurilor, sinuzita provoacă presiune și durere în spatele pomeților sau ochilor. Alte simptome ale sinuzitei includ oboseală, dureri de dinți, febră, nasul înfundat, un simț redus al gustului și sensibilitate în partea din față a feței. Cauzele sinuzitei pot fi o infecție respiratorie, alergii și chiar și sensibilități alimentare.

Probleme de vedere

O durere din spatele ochiului este uneori legată de probleme de vedere, inclusiv hipermetropie, miopie și astigmatism. Sindromul de presbiopie provoacă vedere încețoșată de aproape și poate produce, de asemenea, durere în spatele ochilor. Simptomul rezultă din încercarea creierului și a ochiului de a compensa problemele de vedere. Concentrarea intensă și mișcarea globilor oculari pot duce la dureri fulgerătoare în spatele ochiului.

Sindromul ochiului uscat

Se crede că între 17% și 30% dintre oameni suferă de sindromul de ochi uscat la un moment dat în timpul vieții. Când problema este persistentă vor apărea și dureri de cap și sensibilitate la lumina și durere în spatele ochiului.

Sclerita

Este o inflamație din interiorul sclerei, învelișul dur exterior al globului ocular. Se știe, de asemenea, că afecțiunea produce durere înțepătoare în spatele ochiului și la mișcare. Alte simptome includ sensibilitatea la lumină și roșeața. Sclerita se poate manifesta prin sclerodermie, boli inflamatorii intestinale, lupus sau artrită reumatoidă.

Nevrita optică

Apăre când nervul optic se inflamează. Nervul optic este  ca un cablu care face legătura între ochi și creier. Afecțiunea poate provoca durere în spatele ochiului sau la mișcarea acestora. Se crede că nevrita optică poate fi un semn de dezvoltare a sclerozei multiple.

Migrene

Intense şi dureroase, migrenele pot fi însoţite şi de o durere pulsantă în spatele ochiului. Durerile de cap din migrenă pot fi declanșate de anumite mirosuri, reacții alergice, stres și lumini stroboscopice (pulsatorii) intermitente.

Anevrism

Un anevrism cerebral este o altă cauză posibilă a durerii manifestată în spatele ochiului stâng. Un anevrism va apărea atunci când peretele unei artere sau unor vasele de sânge din creier sunt slabe. Ca rezultat, poate exista sângerare hemoragică sau un accident vascular cerebral. De multe ori, accidentele vasculare cerebrale hemoragice vor duce la dureri în spatele ochiului stâng și dureri de cap pulsatile.

Vezi şi: Anevrismul cerebral: ce este şi când devine o urgenţă. Sfatul medicului

Edem papilar

Cauza este creșterea presiunii intracraniene. De asemenea, poate fi dat de inflamație, hemoragii și tumori cerebrale. Umflarea va apărea ore și chiar săptămâni. De multe ori, tusea și strănutul agravează starea, dar poziția culcat va ameliora simptomele. Semnele de edem papilar includ dureri de cap, vedere dublă sau încețoșată și durere în spatele ochiului.

Glaucomul

Durerea pulsantă în spatele ochiului poate fi cauzată și de glaucom, pe fondul creşterii presiunii intraoculare. Durerea apare când presiunea de la unul dintre ochi crește și în cele din urmă provoacă leziuni. „Din păcate, în glaucom simptomele apar foarte târziu, iar pacientul nu are simptome până când afectarea este deja masivă și apar modificări ale câmpului vizual”, explică dr. Andreea Ciubotaru, medic oftalmolog.

Alte simptome ale glaucomului includ vedere încețoșată, greață, vărsături, dureri de cap ușoare, pleoape umflate, ochi lăcrimați și pierderea treptată a vederii periferice. Deficiențele nutriționale, diabetul, hipertensiunea arterială și unele medicamente eliberate pe bază de rețetă sunt cauze posibile ale glaucomului.