De la câţi centimetri în talie se vorbeşte de sindrom metabolic. Dr. Adrian Copcea explică

În contextul creşterii cazurilor de obezitate, se vorbeşte mai mult despre sindromul metabolic. Una dintre manifestările acestui sindrom este obezitatea abdominală.

Dr. Adrian Copcea, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, explică într-una dintre postările sale ce înseamnă, de fapt, sindromul metabolic.

“Am observat o anume angoasă la multe persoane cu privire la termenul “sindrom metabolic”, mai ales când e scris ca atare pe scrisorile medicale. Explic în această postare ce e acest “sindrom”, dacă e sau nu sindrom şi, dacă e un sindrom, care e elementul care leagă componentele sindromului?

“Sindrom” înseamnă un grup de simptome care apar împreună şi definesc o boală. “Sin” + “drom” asta înseamnă (din greceşte): a merge împreună. Sunt numeroase sindroame în patologia umana, cele mai cunoscute sunt cele genetice (sindrom Down, sindrom Marfan, sindrom Klinefelter etc.). O anume anomalie, de exemplu o modificare genetică, determină un set de modificări ce apar grupate: de exemplu în sindromul Down există o copie suplimentară a cromozomului 21 (trisomie 21) care determină apariţia unui set de modificări grupate: anumite trăsături fizice faciale, o întârziere intelectuală şi de creştere etc. Acesta este şi cazul sindromului metabolic, anumite anomalii sunt grupate. Le voi menţiona în continuare.

CUM AU ÎNCEPUT ANUMITE BOLI METABOLICE SĂ FIE GRUPATE SUB IDEEA DE “SINDROM”? O SCURTĂ ISTORIE

S-a constatat de mult timp că diabetul tip 2 apare mai frecvent la persoanele cu obezitate. E în continuare valabilă şi cunoscută asocierea. Aceasta este de fapt prima rădăcină a “sindromului metabolic”. Ulterior s-a constatat că nu doar diabetul şi obezitatea apar adeseori “la pachet” ci încă un alt număr de afecţiuni: hipertensiunea apare mai des împreună cu creşterile acidului uric, bolile cardiovasculare apar mai adesea în obezitate, ficatul gras apare adeseori împreună cu trigliceride crescute şi tot aşa. Practic, în timp, s-au identificat afecţiuni care tind să apară împreună. În ziua de azi nu e nicio mirare dacă o persoană are şi obezitate, şi ficat gras, şi hipertensiune arterială sau dacă are glicemie mare şi trigliceride mari şi tot aşa. De fapt toate aceste boli sunt înrudite: obezitatea, dislipidemiile (valori anormale ale grăsimilor din sânge), hipertensiunea arterială, guta, diabetul tip 2, bolile cardiovasculare cauzate de ateroscleroză (cu depuneri de grăsimi în artere). Ele sunt, de fapt, componentele “sindromului metabolic”.

Diferite nume şi organizaţii sunt legate de istoria conceptului de sindrom metabolic. E greu de identificat primul medic care a prefigurat acest “sindrom” dar pare că italianul Morgagni, medic şi anatomist, a fost primul care, acum peste 250 de ani, a observat că depunerile de grăsime viscerală (în jurul organelor) merg împreună cu depunerile de grăsime în vasele de sânge şi cu creşterea acidului uric. Chirurgul german Ernst von Bergmann a observat, în secolul XIX, legăturile noi între bolile aterosclerotice şi rezistenţa la insulină. Mai apoi s-a definit un anume “sindrom X metabolic” sau “sindrom X” (X ca în necunoscutele de la matematică şi cu exact aceeaşi semnificaţie), americanul James Seldon este creditat cu descrierea “bolilor legate de insulinorezistenţă”. Apoi, în secolul XX, numeroase organizaţii s-au aplecat spre a defini acest sindrom, spre a-i da criterii de identificare. în 1980 Organizaţia Mondială a Sănătăţii a utilizat sintagma “sindrom metabolic”, în 1988 s-au publicat criterii de diagnostic (NCEP), în 1998 criteriile s-au modificat incluzând obezitatea, in 2005 au apărut alte criterii (IDF) iar din anii 2005-2010 spre prezent s-a parcurs un drum oarecum invers, spre a abandona criteriile şi definiţiile întrucât ele oricum nu duceau nicăieri. Sau duceau acolo unde s-a ştiut de secole încoace…că anumite afecţiuni tind să apară grupat: diabetul, obezitatea, bolile aterosclerotice, hipertensiunea, dislipidemia, guta, steatoza hepatică. Ele sunt de fapt componente ale definiţiilor sau ale seturilor de boli cărora le zicem “sindrom metabolic”.V

Vezi şi: Câţi centimetri este sănătos să ai în talie. Obezitatea abdominală scurtează viaţa!

OBEZITATEA ŞI REZISTENŢA LA INSULINĂ: CHEIA SINDROMULUI METABOLIC

De fapt tentativele de a defini sindromul metabolic se învârt în jurul ideii de a găsi principalul vinovat pentru care boli precum diabetul, obezitatea, ficatul gras, hipertensiunea, guta etc. apar foarte frecvent grupat. Două s-au impus: obezitatea şi rezistenţa la insulină. În realitate, cel mai adesea e “obezitatea CU rezistenţă la insulină”, dar a existat în unii ani (cel puţin cei de la începutul rezidenţiatului meu) un fel de competiţie “oul şi găina” cu protagonişti obezitatea şi insulinorezistenţa. Probabil câştigătoare e insulinorezistenţa, pentru că grupări de boli din acest spectru mai apar şi în afara obezităţii, am scris şi eu chiar recent despre diabetul tip 2 şi steatoza hepatică la persoane slabe (după haine) sau despre obezitatea metabolică a normoponderalului. Această “luptă” pentru supremaţie s-a reflectat şi în diferite criterii şi chiar discuţii medicalo-filosofice, spre exemplu un anumit tip de criterii includea obezitatea abdominală drept criteriu obligatoriu, tocmai spre a semnala rolul primordial. Fapt e că aceste discuţii s-au dovedit, în timp, cvasiinutile, întrucât oricum nu se identificase un reper comun care să le remedieze pe toate punctual, ci măsurile de tratament destinate obezităţii şi insulinorezistenţei erau, de fapt, aceleaşi. Deci nu exista o finalitate practică şi nici acum nu există. Practic nu tratăm insulinorezistenţa agravând obezitatea şi nici invers. Totuşi, ce există ca teorie unificatoare: da, obezitatea cu depunere viscerală (obezitatea periculoasă, cea cu consecinţe metabolice) şi rezistenţa la insulină sunt fenomene centrale ale acestui grup de boli, sunt cauze comune şi sunt ţinte comune pentru tratament. Slăbind şi ameliorând rezistenţa la insulină, întreaga serie de boli din spectrul sindromului metabolic (eu prefer această formulare mai vagă dar, culmea, mai corectă) merge spre mai bine. Iar ele oricum se trateaza, fiecare, dupa regulile lor. Diabetul, hipertensiunea, dislipidemiile, obezitatea.

Vezi şi: De ce e periculoasă grăsimea depusă pe abdomen

CRITERIILE DE IDENTIFICARE A SINDROMULUI METABOLIC

Criteriile precise de identificare a sindromului metabolic mai larg folosite sunt cele NCEP şi cele IDF.

Conform NCEP 1998 pentru a afirma prezenţa sindromului metabolic e nevoie de 3 criterii din 5:

1) Obezitate abdominală: circumferinţă peste 102 cm la bărbaţi / 89 cm la femei – am rotunjit incii din definiţie

2) Trigliceride peste 150 mg/dl

3) HDL-colesterol sub 40 mg/dl la bărbaţi / sub 50 mg/dl la femei

4) Hipertensiune arterială (valori peste 130/85 mmHg)

5) Hiperglicemie (peste 100 mg/dl).

Conform IDF 2005 criteriul 1) e obligatoriu pentru a afirma prezenţa sindromului metabolic:

1) Circumferinţă abdominală peste 94 cm la bărbaţi / 80 cm la femei.

Iar din următoarele cel puţin două:

2) Trigliceride peste 150 mg/dl

3) HDL-colesterol sub 40 mg/dl la bărbaţi / sub 50 mg/dl la femei

4) Hipertensiune arterială (valori peste 130/85 mmHg)

5) Hiperglicemie (peste 100 mg/dl).

Criteriile OMS, anterioare acestora, erau diferite: criteriul obligatoriu era glicemia crescută (prediabet sau diabet), iar din următoarele, cel puţin două ar fi afirmat prezenţa sindromului metabolic: tensiune crescută, dislipidemie (trigliceride crescute / HDL scăzut), obezitate centrală (definită prin indice talie-şold) şi microalbuminurie.