Trei simptome ale cancerului de colon pe care să nu le ingori
Cancerul de colon afectează din ce în ce mai mulți adulți tineri, iar cunoașterea riscurilor și simptomelor poate face o diferență crucială.
Deși rata generală a cazurilor de cancer de colon a scăzut de-a lungul decadelor, cazurile de debut timpuriu sunt în creștere cu 2,4% pe an la persoanele sub 50 de ani, în țările cu serviciu medicale ce permit diagnosticarea.

Cancerul de colon este tot mai des diagnosticat la tineri. Foto: Shutterstock.
Această creștere alarmantă subliniază importanța informării despre riscuri, simptomele comune și momentul în care ar trebui să ceri ajutor medical.
Dr. Christopher G. Cann, oncolog specializat în afecțiuni gastrointestinale la Fox Chase Cancer Center, evidențiază trei simptome principale ale cancerului de colon pe care ar trebui să le iei în considerare și să te trimită la medic.
1. Dureri abdominale
Durerile ocazionale de stomac sau crampele pot fi normale, dar dacă acestea devin constante sau se agravează, ar trebui să acorzi o atenție deosebită. Aceste dureri persistente pot indica o afecțiune cronică, inclusiv cancerul de colon. Nu ignora acest simptom, mai ales dacă nu găsești o cauză evidentă.
2. Oboseală
Oboseala cronică, atunci când nu poate fi explicată prin lipsa somnului, stres sau alte cauze evidente, poate fi un semnal de alarmă. Dacă te simți mereu obosit sau slăbit, mai ales în combinație cu alte simptome, discută imediat cu medicul tău.
3. Sânge în scaun
Acesta este unul dintre cele mai clare semne ale cancerului de colon. Prezența sângelui în scaun poate fi evidențiată printr-o culoare închisă (maro închis sau negru) sau prin sângerări rectale evidente. De asemenea, modificările în obiceiurile intestinale, cum ar fi constipația sau diareea pe termen lung, pot fi indicatori importanți.
Mergi la medic!
Poate fi inconfortabil să discuți despre simptome legate de mișcările intestinale sau alte probleme intime, dar sănătatea ta este pe primul loc. Dr. Cann subliniază importanța contactării medicului de îndată ce observi oricare dintre aceste simptome.
„Cazurile de cancer la adulții tineri sunt adesea diagnosticate în stadii avansate, ceea ce le face mai greu de tratat. Detectarea timpurie este cheia pentru îmbunătățirea șanselor de supraviețuire”, explică el.
„Chiar dacă ai un singur simptom sau simți că ceva nu este în regulă, dar nu poți pune exact degetul pe problemă, este întotdeauna mai bine să te consulți cu un profesionist Dacă te îngrijorează vreun simptom, oricât de mic ar părea, caută evaluarea unui medic”, adaugă oncologul.
Cele mai importante simptome ale cancerului de colon, conform Dr. Cann, sunt durerile abdominale persistente, oboseala cronică și prezența sângelui în scaun.
Dacă observi vreunul dintre aceste semne, nu amâna un control medical fiindcă acesta nu este niciodată o decizie greșită dacă simți că ceva nu este în regulă.
Sursa: Eating Well