Ce este sindromul metabolic și de ce este periculos
Sindromul metabolic constă într-un cumul de afecțiuni care, atunci când apar împreună, sunt foarte periculoase, deoarece măresc considerabil riscul de boli cardiovasculare, inclusiv accident vascular cerebral, cancer și diabet de tip II. Din păcate, sindromul metabolic nu este dureros și, în primele faze, nu are niciun simptom, astfel că e ușor de ignorat. Dacă însă te recunoști în descrierea de mai jos, o consultație de specialitate este foarte importantă, pentru că te va învăța cum să îți schimbi stilul de viață, acesta fiind cel mai bun tratament pentru sindromul metabolic.
Ce este sindromul metabolic
Sub denumirea de sindrom metabolic se ascund mai multe afecțiuni: hipertensiunea, hiperglicemia sau rezistența la insulina, colesterolul și/sau trigliceridele crescute, ficatul gras și obezitatea. Dacă o persoană suferă de una dintre aceste afecțiuni, nu înseamnă neapărat că are sindrom metabolic, dar când apar mai multe în același timp, este clar că trebuie investigată cauza.
Simptomele sindromului metabolic
Din păcate, sindromul metabolic nu are simptome evidente, nu provoacă durere sau alte senzații deranjante, astfel că multe persoane nici nu știu că sunt în pericol. De cele mai multe ori, boala este descoperită din întâmplare, la analizele de rutină, unde se constată că glicemia este mare (sau glicemia este normală, dar insulina este crescută), tensiunea arterială e crescută, transaminazele, colesterolul, trigliceridele depășesc și ele valorile maxime admise. Dacă, pe lângă toate acestea, pacientul are și grăsime abdominală, atunci diagnosticul este clar.
Când boala este mai avansată și glicemia este deja mare, pot apărea simptome ale diabetului de tip II: senzație permanentă de sete, nevoie frecventă de a urina, oboseală permanentă, chiar și vedere încețoșată.
Care sunt complicațiile posibile
Chiar dacă nu este dureros, sindromul metabolic este o boală extrem de periculoasă, deoarece complicațiile sunt devastatoare: boli cardiovasculare care duc la infarct miocardic, accident vascular și diabet de tip II cu complicațiile sale, care pot merge până la pierderea vederii sau insuficiență renală. După unele studii, sindromul metabolic ar sta și la baza anumitor tipuri de cancer.
Cum se tratează sindromul metabolic
Deși se poate interveni și cu medicamente pentru a scădea tensiunea arterială și glicemia, cel mai bun tratament pentru sindromul metabolic este schimbarea drastică a stilului de viață, informează Mayo Clinic. În primul rând, pacientul trebuie să scape de kilogramele în plus. O reducere cu 10% a greutății este suficientă pentru a observa primele îmbunătățiri în ce privește analizele. Pentru aceasta, este nevoie de o alimentație bogată în proteine, dar săracă în calorii, care să includă și multe legume sau chiar fructe cu un conținut redus de zahăr. Mișcarea, chiar și simplul mers pe jos în pas rapid, va ajuta foarte mult. În plus, cei care suferă de sindrom metabolic trebuie să renunțe la fumat și să reducă stresul.
Deși este extrem de periculos pe termen lung, sindromul metabolic nu reprezintă o condamnare la diabet sau boli de inimă. El este complet reversibil prin măsurile prezentate mai sus și nu este niciodată prea târziu pentru o schimbare, indiferent de vârsta pacientului.
Foto: Pixabay