Ce cauze, simptome și tratamente există pentru nodulii tiroidieni?

Nodulii tiroidieni apar la nivelul glandei tiroide, aflată în partea din față a gâtului. Se dezvoltă atunci când celulele tiroidiene se acumulează și unele persoane vor descoperi formarea unui chist.

Totuși, majoritatea oamenilor nu vor ști că au avut un nodul tiroidian până când medicul nu îl identifică, scrie Medical News Today.

tiroida_shutterstock 2179551003 jpg

Glanda tiroidă produce hormoni cu diverse funcții, inclusiv ajutând organele să funcționeze corect și să creeze energie pentru a menține temperatura. În unele cazuri, un nodul tiroidian poate perturba producția normală de hormoni tiroidieni.

Acesta se poate dezvolta din diferite motive. Poate fi un chist beningn sau, mai rar, poate fi o formațiune canceroasă.

Ce sunt nodulii tiroidieni?

O persoană poate avea unul sau mai mulți noduli, care pot fi ușor de simțit, dar la fel de bine, cei mai mici de 1 centimetru (cm) sau localizați adânc în glanda tiroidă pot să nu fie detectabili la palpare.

Nodulii pot fi chistici sau solizi. În anumite cazuri, celulele tiroidiene canceroase formează nodul solid.

Alți noduli sunt funcționali sau autonomi, ceea ce înseamnă că pot produce hormoni tiroidieni, în timp ce alții nu fac acest lucru.

Dacă un nodul afectează producția de hormoni tiroidieni, poate provoca simptome de hipotiroidism sau hipertiroidism. Un exemplu în acest sens este gușa multinodulară toxică, care apare atunci când nodulii care cresc în glanda tiroidă influnțează producția de hormon tiroidian.

Posibile simptome

În cele mai multe cazuri, un nodul tiroidian nu generează semne sau simptome. Dacă sunt prezente simptome, acestea pot include:

·      durere în gât

·      dificultate la înghițire

·      voce răgușită

·      umflarea gâtului

·      creștere inexplicabilă în greutate sau scădere bruscă și rapidă în greutate

·      puls neregulat sau crescut

·      anxietate sau senzație de nervozitate

·      intoleranță la frig

·      oboseală

·      piele uscată

·      umflarea feței

Simptomele pot depinde și de dimensiunea nodulului. Glanda tiroidă se află în fața gâtului, lângă trahee și esofag (pe unde trec alimentele). Dacă un nodul apasă pe trahee sau pe esofag, persoana poate avea:

·      probleme la înghițire

·      senzație de gâdilat în gât

·      dificultăți de respirație

În cazuri rare, apar dureri în locul nodulului care se pot simți și în ureche sau maxilar.

Tratamentul nodulilor tiroidieni va depinde de tipul și cauza acestora.

Dacă un medic a observat un nodul benign în urma testelor, va monitoriza persoana îndeaproape cu examene fizice și o ecografie la fiecare 6-12 luni.

Dacă nodulii mari cauzează dificultăți de înghițire sau de respirație sau afectează hormonii tiroidieni, pot necesita intervenții chirurgicale de eliminare.

Dacă medicii suspectează că un nodul tiroidian este canceros, poate avea loc o intervenție chirurgicală și terapie cu iod radioactiv pentru a îndepărta glanda tiroidă și a distruge orice celule dăunătoare.

Interventia chirurgicală poate fi ncesară dacă un nodul este:

·      prea mare

·      hiperfuncțional (produce hormoni)

·      provoacă dificultăți la respirație sau la înghițire

·      canceros

·      greu de precizat dacă este benign

În unele cazuri, un chirurg poate îndepărta întreaga glanda tiroidă.

Ablația cu radiofrecvență este o procedură cu radiofrecvență, care implică folosirea unei sonde și o scanare cu ultrasunete pentru a micșora nodulul cu ajutorul curentului electric.

Majoritatea oamenilor se recuperează rapid după această procedură și revin la nivelul obișnuit de activitate în ziua următoare.

Ce cauze pot avea?

Cauza nodulilor tiroidieni este necunoscuta. Cu toate acestea, o serie de cauze posibile includ:

Deficit de iod. Potrivit Asociației Americane a Tiroidei, iodul este o parte esențială a dietei. Fără el, organismul nu poate produce suficient hormon tiroidian. Dacă o persoană are deficit de iod, se poate dezvolta gușă sau tiroidă mărită. Se pot forma și noduli. De aceea, se recomandă în alimentație sare iodată pentru a preveni deficiența de iod. De asemenea, ar putea fi nevoie de suplimente de iod în timpul sarcinii.

Deficitul de iod poate duce, de asemenea, la noduli tiroidieni toxici, care duc la excesul de hormoni tiroidieni și la hipertiroidism. Nodulii tiroidieni toxici pot provoca simptome precum:

·      pierdere în greutate neintenționată

·      tremor

·      bătăi rapide sau neregulate ale inimii

·      intoleranță la căldură

·      transpirație excesivă

·      oboseală

·      iritabilitate

·      diaree

Tiroidita Hashimoto. Este  o afecțiune autoimună în care sistemul imunitar al corpului atacă glanda tiroidă. Tiroidita Hashimoto crește riscul de noduli tiroidieni.

Factorii de risc posibili pentru tiroidita Hashimoto includ:

·      un membru al familiei cu boală tiroidiană

·      vârsta între 40–60 de ani, deși afecțiunea poate impcata și persoanele mai tinere

·      sexul feminin

·      afecțiune autoimună existentă, cum ar fi artrita reumatoidă sau diabetul de tip 1

Cancer. Mai mult de 90% dintre noduli sunt benigni, dar unii pot fi canceroși. Există multe tipuri diferite de cancer tiroidian, fiecare cu opțiuni de tratament și perspective de vindecare diferite.

Factorii de risc pentru cancerul tiroidian includ: sexul feminin, vârsta cuprinsă între 25 și 65 de ani, expunerea la orice tip de radiații la nivelul capului sau gâtului în timpul copilăriei, antecedente familiale de cancer tiroidian, gușă sau altă boală tiroidiană, anumite afecțiuni genetice, cum ar fi cancerul tiroidian medular familial.

Cancerul tiroidian poate să nu provoace semne sau simptome, dar dacă o tumoare crește, poate provoca:

·      respirație dificilă

·      dificultate sau durere la înghițire

·      voce ragușită

Persoanele care se confruntă cu oricare dintre aceste simptome ar trebui să consulte un medic pentru a găsi cauza de bază.

Când se face biopsie

De obicei, medicii nu pot spune dacă un nodul tiroidian este canceros doar printr-un examen fizic și analize de sânge. De aceea, este necesară o biopsie de nodul folosind o procedură de biopsie cu ac fin.

În timpul biopsei vor fi  extrase mai multe probe de celule din interiorul nodulului tiroidian. Un laborator va examina apoi celulele la microscop pentru a determina dacă nodulul este benign.

Sunt canceroase?

Majoritatea nodulilor tiroidieni nu sunt canceroși. În 80% dintre biopsiile nodulilor tiroidieni, rezultatul este benign. Dar, nu este întotdeauna posibil să se detecteze cancerul într-un nodul tiroidian prin biopsie și medicii pot recomanda îndepărtarea nodulului atunci când există îndoieli.

Pot trece de la sine?

Nodulii tiroidieni care apar din cauza deficienței de iod se pot vindeca în timp, dacă oamenii își măresc aportul de iod. Într-un studiu care a presupuns administarea de iod la cei cu deficit, din 618 participanți cu noduli tiroidieni, aproximativ o treime din nodulii unici au disparut la evaluarea realizată dupa 11 ani.

Cercetătorii au concluzionat că o creștere a aportului de iod prin sare iodată ar putea fi motivul dispariției nodulilor.

În alte cazuri, nodulii tiroidieni benigni pot crește în timp.

Diagnostic

Testele pentru a investiga activitatea tiroidiană neobișnuită includ:

·      ecografie pentru a vedea dacă este prezent un nodul, cât de mare este și dacă are conținut lichid

·      un test de sânge pentru a evalua nivelul hormonilor tiroidieni

·      biopsie pentru a îndepărta și a testa o mică bucată de țesut

·      scanare nucleară a tiroidei, care utilizează medicamente radioactive pentru a oferi imagini ale glandei tiroide

·      biopsie cu ac fin sau aspirație, care poate arăta dacă un nodul este canceros sau nu. Medicul va introduce un ac subțire în glanda tiroidă și va aspira câteva celule pentru testare.

·      scanare nucleară a tiroidei poate arăta dacă glanda tiroidă funcționează corect. Pentru acest test, individul ia iod radioactiv oral sau intravenos. Apoi are loc o scanare pentru a vedea cât de bine funcționează glanda tiroidă și dacă sunt prezenți nodulii.

Peste 90% din nodulii tiroidieni sunt benigni. Chiar dacă este prezent cancerul tiroidian, majoritatea cazurilor sunt vindecabile și rareori pun viața în pericol. Cu toate acestea, unele forme de cancer tiroidian pot fi mai agresive decât altele.

Potrivit unor statistici internaționale, rata relativă de supraviețuire pe 5 ani pentru persoanele cu cancer tiroidian între 2011-2017 a fost de 98,3%.

Dacă un nodul nu este canceros, poate avea nevoie de tratament, monitorizare, sau amândouă. Dacă oamenii necesită o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea glandei tiroide, este posibil să fie nevoie de medicamente pentru a furniza organismului suficienți hormoni tiroidieni.

Citește și Medic:„Drogurile pârlesc creierul”