Afecţiuni ale ficatului: care sunt cele mai frecvente şi cum le recunoşti
Ficatul este un organ esenţial care îndeplineşte funcţii legate de metabolism, stocarea energiei şi detoxificarea corpului. Ce afecţiuni ale ficatului pot apărea?
Ficatul este alcătuit din lobul stâng şi lobul drept, iar sub el se află vezica biliară, alături de părţi din pancreas şi intestine. Ficatul şi aceste organe lucrează împreună pentru a digera, absorbi şi procesa ceea ce mâncăm şi bem. Diverse motive pot face, însă, ca ficatul să nu mai funcţioneze adecvat.
Care sunt principalele afecţiuni ale ficatului
Hepatita este o infecţie virală care duce la inflamarea ficatului şi la deteriorarea lui. Toate tipurile de hepatită (A,B, C, D, E) sunt contagioase, dar se pot preveni prin vaccinare, contacte sexuale protejate şi evitarea folosirii la comun a acelor de seringă. Hepatita A se transmite în general prin mâncare sau apă contaminată şi este vindecabilă. Hepatita B poate fi acută sau cronică şi se transmite prin sânge sau spermă. Se tratează cu succes, dar în prezent nu există o terapie care să o vindece. Hepatita C se transmite prin sânge şi în prezent există tratamente care pot duce la vindecarea pacientului, ceea nu garantează faptul că acesta nu se va reinfecta în viitor. Hepatita D este o formă severă pe care o pot dezvolta doar pacienţii cu hepatita B, iar hepatita E apare de obicei când se consumă apă contaminată şi în general se vindecă fără complicaţii.
Ficatul gras, ciroza, cancerul de ficat şi insuficienţa hepatică sunt alte afecţiuni ale ficatului mai des întâlnite. Ficatul gras reprezintă grăsimea care se depune la nivelul ficatului din cauza consumului de alcool (steatoză hepatică alcoolică) sau din cauze necunoscute (ficat gras non-alcoolic), dar care par să aibă legătură cu obezitatea, diabetul de tip 2, hipertensiunea sau administrarea anumitor medicamente (corticosteroizi). Ciroza este deteriorarea severă a ficatului şi a funcţiilor acestora, cauzată de infecţii virale sau de consumul exagerat de alcool. Cancerul de ficat apare în special dacă există defecte congenitale ale ficatului, la persoanele cu ciroză, cu hemocromatoză (prea mult fier în ficat) sau infectate cu virusul hepatitic B sau C şi uneori este legat de obezitate şi ficatul gras. La insuficienţă hepatică se poate ajunge din mai multe cauze, printre care infecţiile, bolile genetice sau consumul excesiv de alcool.
Afecţiuni ale ficatului şi simptomele lor
Semnele bolilor de ficat pot varia în funcţie de cauza lor, dar există câteva simptome comune care îţi permit să-ţi dai seama dacă suferi de afecţiuni ale acestui organ: îngălbenirea pielii şi a ochilor (icter), urină închisă la culoare, fecale cu sânge sau de culoare neagră, abdomen, glezne şi picioare umflate, greaţă, vărsături, apetit scăzut, oboseală continuă, mâncărimi ale pielii şi învineţire uşoară. Mergi la medic dacă ai aceste simptome!
Citeşte mai multe despre diverse afecţiuni ale ficatului şi abordarea lor: