Ţi-ai pierdut gustul şi mirosul? Iată ce remedii te pot ajuta!

image

Există diverse motive pentru care gustul şi mirosul pot fi slăbite. Aceste simţuri pot fi readuse cu ajutorul tratamentului recomandat de medic sau de farmacist. Și remediile naturiste ajută, iar uleiurile esențiale și frunzele de dafin sunt doar două dintre adjuvantele naturale care îţi pot fi de folos!

Pierderea gustului (ageuzie) și a mirosului (anosmie) este un simptom temporar, frecvent întâlnit în răceli, gripe și infecții cu SARS-CoV-2. De asemenea, alergiile, sinuzita sau polipii nazali pot duce la pierderea gustului, congestie nazală și slăbirea mirosului. La fel și leziunile traumatice ale capului, cum sunt comoțiile cerebrale, fracturile craniene sau faciale, și operațiile la nas sau sinusuri. Inclusiv administrarea de anumite antibiotice, antihistaminice și medicamente pentru chimioterapie pot avea ca efect advers pierderea temporară  a gustului și a mirosului, iar înaintarea în vârstă poate afecta intensitatea și sensibilitatea acestor simțuri. Alte cauze pot fi: modificările hormonale, în special cele din timpul sarcinii, fumatul, bolile Parkinson, Alzheimer și scleroza multiplă. În cazul celor alergici la anumite medicamente, pentru persoanele diagnosticate cu probleme grave de sănătate, dar și pentru femeile însărcinate, remediile naturiste pot ajuta în recăpătarea gustului și mirosului.

Uleiurile esențiale, leac pentru miros

Pentru recăpătarea mirosului, inhalațiile cu anumite uleiuri esențiale ajută. Cunoscute pentru proprietățile lor descongestionante (ajută la deschiderea căilor respiratorii și la facilitarea respirației) sunt uleiurile esențiale de eucalipt, mentă, arbore de ceai, rozmarin, lavandă, ulei de ricin și lămâie. În plus, uleiul de rozmarin susține curățarea mucusului și eliminarea congestiei nazale. Difuzarea în aer a 8-10 picături de ulei esențial este o modalitate de a le folosi sau inhalațiile cu abur. Pentru cea de-a doua variantă, adaugă 5-10 picături de ulei esențial într-un castron cu apă fierbinte, apleacă-te deasupra lui, acoperă-ți capul și castronul cu un prosop și inhalează aburul. Repetă procedura de 2-3 ori pe zi.

Vezi şi: Aşa îţi menţii creierul tânăr şi previi boala Alzheimer!

Ghimbirul, util şi pentru simţuri

O modalitate de a recâștiga simțul gustului și mirosului este să folosești ghimbir, deoarece are proprietăți antiinflamatoare și descongestionante. Îl poți consuma sub formă de ceai, de 2-3 ori pe zi, sau poți încerca inhalațiile cu ghimbir sau cu ulei esențial. O altă soluție este să razi 1 felie mică de ghimbir, să o amesteci cu 1 linguriță de miere și să înghiți preparatul de 2-3 ori pe zi.

Clătirile nazale îți sunt de folos

La fel de sunt eficiente pentru recăpătarea mirosului și mirosului sunt clătirile nazale. Amestecă 1 linguriță de sare de masă neprelucrată (fără aditivi sau iod) cu 1 jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu și cu 2 căni de apă caldă, de preferat distilată sau fiartă și apoi răcită. Apleacă-te deasupra chiuvetei, iar cu ajutorul unei seringi speciale pentru clătirea nazală, introdu soluția în pasajul nazal ținând capul înclinat. Permite soluției să iasă prin cealaltă nară și respiră ușor de gură. Repetă cu capul înclinat în cealaltă parte!  

Ceaiul de dafin revigorează simțurile

Frunzele de dafin ajută la deschiderea căilor respiratorii și revigorează simțurile. În plus, studiile au arătat că acest ceai îmbunătățește calitatea somnului. Poți consuma ceai de dafin sau poți face inhalații cu această băutură. Trebuie doar să adaugi câteva frunze de dafin în apă clocotită, să îți acoperi capul și castronul cu un prosop și să inhalezi aburul.

Pentru ușurarea respirației în timpul somnului, pune câteva picături de ulei esențial de mentă pe un șervețel așezat lângă pernă și inhalează mirosul pe durata nopții!