Oţetul din cidru de mere: în ce situaţii este util. Beneficii pentru sănătate

Se folosește de secole în rețete culinare, dar și în tratarea multor probleme de sănătate. Oțetul din cidru de mere poate fi consumat inclusiv pentru scăderea nivelului de zahăr din sânge.

image

Așa cum îi spune și numele, cidrul de mere este fabricat din mere proaspete și zdrobite. În timpul procesului, merele se lasă la fermentat, zaharurile fructelor se transformă în alcool, apoi în acid acetic - principalul compus activ din oțet, responsabil pentru beneficiile sale. În alimentație, oțetul se folosește la conservarea alimentelor, la marinate, sosuri, salate, supe,  însă, pentru sănătate, poate fi consumat ca atare. De asemenea, poate fi folosit și extern. Oțetul din cidru de mere conține antioxidanți, aminoacizi, fier, fosfor, magneziu, mangan, potasiu, substanțe care îi conferă proprietăți antimicrobiene și antioxidante.

Scade nivelul de zahăr în sânge

De regulă, creșterea zahărului în sânge este provocată de alimentele bogate în amidon, cum ar fi pâinea, pastele și orezul. Acidul acetic din oțetul de mere poate bloca acțiunea anumitor enzime care digeră zaharurile și amidonul. Așadar, consumat după mesele bogate în alimente care conțin amidon, oțetul de mere poate să scadă nivelul de zahăr în sânge și să îmbunătățească funcția insulinei. Dacă urmezi un tratament medicamentos pentru scăderea zahărului din sânge, discută cu medicul tău, înainte să crești aportul oricărui tip de oțet.

Te scapă de mătreață

Oțetul din cidru de mere te poate ajuta să ameliorezi probleme generate de mătreață. Are rol antimicrobian, ajutând la eliminarea ciupercii care cauzează această problemă inestetică. În plus, combate mâncărimea și iritația şi încurcarea firelor de păr. În aceste situații, clătește părul cu o cană cu oțet și 3 căni de apă, după șamponare.

Crește senzația de sațietate

Acest tip de oțet are capacitatea de a induce senzația de sațietate. Cu alte cuvinte, consumi mai puține calorii, implicit slăbeşti mai uşor. De pildă, în cadrul unui studiu, participanții care au consumat oțet de mere, după ce au mâncat carbohidrați, au consumat cu până la 275 mai puține calorii în restul zilei. În plus, oțetul din cidru de mere conține puține calorii, aproximativ 3 calorii/lingură. De reținut că pierderea în greutate este un proces pe termen lung, ce are la bază schimbarea mai multe obiceiurilor în dietă. Cum ar fi, evitarea consumului de zahăr, făină albă, alcool și de mâncare procesată.

Îmbunătățește sănătatea pielii

Este un remediu eficient pentru mai multe afecțiuni dermatologice, cum ar fi pielea uscată, arsurile solare minore sau eczemele. Pielea este în mod natural ușor acidă, iar utilizarea topică a oțetului de mere poate ajuta la reechilibrarea pH-ului natural, îmbunătățind bariera protectoare a pielii. Oțetul poate fi adăugat într-un bol cu apă rece și pulverizat pe zonele afectate, pentru a calma durerea. Nu-l aplica în concentrații puternice sau intense! Dacă te confrunți cu probleme grave ale pielii, discută cu medicul, înainte de utilizare.

Dozaj și contraindicații

Cel mai bun mod de a încorpora oțetul de mere în dietă este să îl adaugi în preparatele alimentare sau să îl consumi, diluat cu un pahar cu apă. Oțetul se consumă cu moderație. Dozele obișnuite variază de la 1-2 lingurițe (5-10 ml), la 1-2 linguri (15-30 ml) pe zi.

Reține că o cantitate mare de oțet poate provoca efecte secundare, inclusiv asupra smațului dentar, dar și în cazul interacțiunii cu anumite tratamente medicamentoase.

Citeşte şi: Leacuri inedite cu oţet de mere