Vorbeşti în somn? Iată cauzele şi află cum poţi scăpa de acest obicei

1 2 jpg jpeg

În mod normal, pe timpul nopţii, organismul îşi reface rezervele de energie şi ia o pauză de la activităţile din timpul zilei. De aceea, e neobişnuit să vorbeşţi în timpul ce dormi. Fie că sunt sunete fără sens, fie adevărate discursuri bine închegate, însoţite de răspunsuri la întrebările celorlalţi sau simple monologuri, ocazionale sau frecvente, medicii reunesc aceste tulburări sub numele de somnilocvie.

Eşti foarte stresat

Somnilocvia poate fi ereditară sau apare în urmă unor situaţii neaşteptate şi dificile care suprasolicită psihicul şi atunci corpul se eliberează de stres în timpul somnului. Mulţi dintre cei care vorbesc în timp ce dorm nu-şi amintesc nimic din ce au spus, însă există şi cazuri în care ştiu parţial ce au vorbit sau chiar pot reproduce întreagă conversaţie.

Ai emoţii

Înainte să dormi, ai repetat pentru un examen sau te-ai certat în gând cu cineva? Este posibil că în timpul somnului să reproduci cu voce tare ceea ce ai învăţat sau să te imaginezi deja în faţă persoanei respective şi să-ţi faci auzite gândurile. Când nu te odihneşţi suficient sau când un eveniment ce urmează să aibă loc îţi da mari bătăi de cap, creierul este atât de încărcat încât rămâne „agăţat“ în procesul respectiv.

Te influenţează ce se întâmplă peste zi

E posibil că noaptea să spui lucruri pe care în mod conştient nu le-ai putea zice. De exemplu, dacă ai văzut un lucru care te-a marcat sau pe care ţi-e frică să-l împărtăşeşţi, în timp ce dormim îl poţi exprimă verbal, astfel încât să nu-ţi mai apese pe conştiinţa sau pur şi simplu să nu-l mai ţii doar pentru ţine. La fel de mult te pot influenţă şi programele de la televizor, lecturile sau melodiile dinainte de somn.