Tratamente naturiste pentru coşmaruri. Ceaiuri care te scapă de visele urâte

1 2 jpg jpeg

Coşmarurile apar deseori din cauza stressului, oboselii şi a surescitării creierului zi de zi perioade lungi de timp. De aceea, când apar coşmarurile, luaţi în considerare faptul că vă expuneţi foarte mult la informaţie, agitaţie şi că simţiţi prea des că oamenii au aşteptări prea mari de la voi. Tratamentele naturiste pentru coşmaruri sunt cele mai la îndemână, mai ales că medicaţia poate da dependenţă şi poate cauza alte probleme. Dar, înainte de a începe un tratament naturist pentru coşmaruri cu ceaiuri, trebuie să urmaţi mai mulţi paşi pentru ca acestea să funcţioneze rapid şi sigur.

Tratamente naturiste pentru coşmaruri – 5 paşi pentru a scăpa de stress

1 - Renunţă la prea multă informaţie, aceasta nu face decât să îţi ţină mintea ocupată non-stop cu lucruri care nu sunt neapărat relevante pentru viaţa personală. Informaţia vine de obicei de pe reţelele de comunicare, gen Facebook şi altele de genul acesta. Apoi, televizorul şi calculatorul, deşi par a fi instrumente de relaxare, ele nu fac decât să îţi dea informaţie şi imagini multe care nu te lasă să îţi relaxezi gândurile şi propriile preocupări.

2 – Citeşte din cărţi, lasă-ţi mintea să cutreiere fără imagini şi creează tu propriile imagini în creier, este foarte relaxant. În plus, prin citit şi prin imaginaţie laşi mintea să nu mai fie atât de preocupată de imaginile de peste zi.

3 – Fă sport sau plimbă-te prin parc, pe străduţe necunoscute. Bucură-te de vremea bună şi fă o expediţie în propriul oraş acolo unde nu cunoşti zona. Descoperirile te pot relaxa foarte mult, poţi sta liniştit, nu ai cum să te pierzi.

4 - Comunică mai mult faţă în faţă cu cei dragi, familia sau prietenii. Încearcă să îţi găseşti cât mai des timp pentru a ieşi în natură alături de cei dragi sau de prieteni. Discuţiile sau activităţile în aer liber liniştesc mintea, o încarcă de energie. Comunicarea sănătoasă se face atunci când oamenii comunică faţă în faţă, deoarece comunicarea înseamnă 7% cuvinte, 38% tonalitate şi restul de 55% înseamnă limbajul trupului. Aşadar, este foarte important să ne vedem şi să comunicăm astfel. Comunicarea înseamnă să vorbeşti deschis despre ceea ce te frământă, să te descarci, ci nu să vorbeşti despre ceea ce ai văzut la televizor sau la locul de muncă.

5 – Ascultă muzică cu instrumente, muzica clasică relaxează creierul foarte mult. Muzica face parte din viaţă, muzica poate bucura sau poate întrista. Muzica clasică este muzica adevărată, care te relaxează şi te linişteşte.

Tratamente naturiste pentru coşmaruri – ceaiurile alungă coşmarurile

După ce v-aţi aşezat din nou în fire, relaxând mintea prin activităţi în natură şi renunţând la activităţi care excită în exces creierul, ceaiurile sunt tot ce aveţi nevoie pentru o noapte liniştită.

Ceaiul de tei băut înainte de culcare calmează ritmul cardiac şi acţionează ca un sedativ. De aceea au fost cazuri în care oamenii au adormit în tei. Băile cu ceai de tei sunt la fel de bune şi pentru adulţi, nu numai pentru copii, deci în loc de sare de baie, puteţi pune nişte ceai de tei.

Ceaiul din extract de valeriană, care se foloseşte de foarte mult timp în afecţiuni ale sistemului nervos, precum depresia, anxietatea şi atacurile de panică. Când oboseala dă stări de nervozitate, însoţite de somn agitat cu coşmaruri, valeriana vă scapă de toate acestea. Băută în combinaţie cu muşeţelul are efecte extraordinare, somnul va fi din nou ca de bebeluş.

Muşeţelul poate fi o alegere la fel de bună, are efect calmant. Este bun şi pentru durerile de cap şi stările de oboseala cronică. Ceaiul de levănţică sau de roiniţă sunt la fel de bune pentru o noapte fără vise urâte.

Iar pentru un efect garantat, pe lângă ceaiuri, aromaterapia cu uleiuri esenţiale vegetale te poate ajuta enorm să scapi de oboseală şi de coşmaruri. Uleiul de levănţică, rozmarin, lămâiţă şi altele îţi pot induce o stare de plăcere şi relaxare.