TEST. Cum stai cu memoria?

1 2 jpg jpeg

1) Cât de repede poţi memora un text de câteva rânduri? a) E suficient să îl citeşti de câteva ori ca să îl poţi reproduce pe de rost. b) După câteva ore de repetat. c) Nu reuşeşti să îl înveţi în totalitate, dar îl reţii în mare parte. 2) Ştii zilele de naştere ale apropiaţilor? a) Doar pe cele ale persoanelor importante din viaţa ta. b) Pe cea a mamei şi a soţului. c) Niciuna, te ajută agenda în care le ai notate. 3) Când faci cunoştinţă cu mai multe persoane, le reţii numele? a) Da, pe toate, pentru că faci diverse asocieri ca să-ţi fie mai uşor. b) Reţii foarte puţine, doar dacă mai ai prieteni cu aceleaşi nume. c) Aproape deloc. 4) Dacă mergi într-un oraş străin pentru prima oară, reţii străzile sau te rătăceşti cu uşurinţă? a) Ai un spirit de observaţie foarte dezvoltat. b) Ţi se întâmplă frecvent, noroc că ai mereu o hartă la tine. c) Te rătăceşti uşor, căci nu ai deloc memorie vizuală. 5) Îţi poţi aminti lucruri din perioada copilăriei? a) Da, încă de când erai mic copil! b) Îţi aminteşti frânturi. c) Nu mai reţii nimic, a trecut prea mult timp de atunci. 6) Câte nume ale profesorilor din generală mai ştii? a) Aproape pe toate, cu câteva mici excepţii. b) 5-6 nume. c) Unul, pe cel al profesorului preferat. 7) Cum procedezi ca să reţii parola de la telefon, de la adresa de e-mail şi de la cardul de cumpărături? a) E simplu, tu le-ai ales, deci nu ai cum să le uiţi. b) Pentru că sunt foarte multe şi ai tendinţa să le încurci, le ai notate pe un carnet. c) Eşti nevoit să le schimbi periodic, deoarece după o perioadă nu ţi le mai poţi aminti. 8) Cât de bine ştii versurile pieselor preferate? a) Le ştii pe toate pe cap-coadă. b) Aproape în totalitate, chiar dacă mai omiţi câteva cuvinte. c) Reţii mai degrabă linia melodică decât versurile.

Îţi aminteşti totul în cele mai mici detalii şi nu depui nici cel mai mic efort pentru a face acest lucru. Ai o ţinere de minte excepţională, încât apropiaţii apelează la tine ori de câte ori au nevoie să îşi amintească ceva, chiar dacă s-a petrecut cu mult timp în urmă. Această calitate te-a ajutat să ai rezultate bune la învăţătură, să fii un bun ascultător, un angajat eficient şi un bun prieten.

Chipul mamei când făceai o boroboaţă, primii fiori ai dragostei ţi le aminteşti şi acum ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Întâmplările banale, lipsite de importanţă sau cele neplăcute, le-ai dat uitării de foarte mult timp, deoarece obişnuieşti să faci curat des în cufărul cu amintiri. De obicei foloseşti o agendă în care îţi notezi tot ceea ce trebuie să reţii.

Te-ar mai putea interesa: Băutura care îmbunătăţeşte memoria

Majoritatea C: Trăieşti doar în prezent

Pentru tine, orice clipă este importantă şi ceea ce ţine de domeniul trecutului nu te mai interesează. Oricum reţii cu greu întâmplări din trecut, încât această modalitate de a te raporta la trecerea timpului ţi se potriveşte de minune. Dacă îţi doreşti să nu uiţi totuşi lucruri importante, care-ţi sunt dragi, poţi începe să îţi antrenezi memoria.