Cum te fereşti de energia negativă a celorlalţi
Adesea este dificil să depistăm la timp persoanele a căror energie ne dăunează, pentru că acestea au o abilitate extraordinară de a se face plăcute şi se integrează uşor în orice grup, pentru că ştiu să spună ceea ce ţi-ai dori să auzi. În ciuda capacităţii lor de disimulare, sunt totuşi câteva caracteristici esenţiale, care scapă controlului pe care încearcă să îl deţină asupra sentimentelor proprii şi, mai ales, ale celorlalţi. Iată câteva dintre cele mai importante caracteristici:
- Au o atitudine constant negativă, nu acceptă nicio altă părere. Consideră că experienţa lor de viaţă este atotcuprinzătoare.
- Încearcă să se impună şi consideră că viaţa lor este un etalon. Şi că, dacă lor li s-a întâmplat ceva rău, negreşit ţi se va întâmpla şi ţie întocmai.
- Le place şi vor să aibă întotdeauna dreptate. De aceea, de cele mai multe ori, vor abate discuţia în sensul în care doresc. Şi vor insista asupra greşelilor comise de ceilalţi, amplificându-le.
- Sunt vampiri energetici, reuşesc să absoarbă energiile din jurul lor. După ce ai interacţionat cu astfel de persoană, te simţi sleit de puteri, fără vlagă.
- Nu le place optimismul şi îi critică pe cei care acceptă cu seninătate ceea ce li se întâmplă.
Aşa le contracarezi!
1. Prin asumarea responsabilităţii
Tot ceea ce facem, felul în care ne raportăm la anumite situaţii şi starea de spirit în care ne aflăm depind numai de noi. Sigur că suntem supuşi unor încercări şi că trecem prin momente mai puţin plăcute şi nu întotdeauna interacţionăm cu oameni care ne vor binele, dar noi suntem singurii responsabili de felul în care percepem lucrurile. De aceea, primul pas ar fi să conştientizăm că stă în puterea noastră să nu ne lăsăm copleşiţi de energia negativă din jur.
2. Putem să ignorăm sursa emitentă
Dacă simţim că o relaţie ne face rău, putem să o rupem. Sau, dacă această ruptură nu este posibilă din raţiuni sociale, să o ignorăm. În timp, ne va abandona şi va găsi alţi „furnizori” de energie.
3. Să ştim că noi ne alegem anturajul
Nimeni nu poate să pătrundă în viaţa noastră fără ca noi să dorim sau, cel puţin, să acceptăm să se petreacă acest lucru. Puţină vigilenţă nu strică nicicând.
4. Să înţelegem că nu responsabili pentru ceilalţi
Nu putem şti niciodată cum vor reacţiona ceilalţi în anumite situaţii. Singura persoană al cărei comportament îl putem controla suntem noi înşine. Iar uneori, acest lucru presupune şi să spunem „nu”.
5. Prin impunerea punctului de vedere
Nu suntem deloc nepoliticoşi dacă întrerupem un interlocutor care a acaparat discuţia şi face afirmaţii cu care nu suntem de acord. Ba chiar va fi de două ori bine: o dată pentru că astfel o parte din energia negativă a interlocutorului nu se va manifesta şi apoi fiindcă, afirmându-ne punctul de vedere, ne vom simţi mai bine.
6. Tragem aer în piept
Dacă simţim că atmosfera este foarte încărcată şi nu putem pleca, o retragere strategică în altă încăpere sau pe balcon este binevenită. Un scurt exerciţiu de respiraţie ne va face foarte bine, iar prin expiraţie eliminăm energia negativă. Mai mult, după interacţiuni mai lungi cu o sursă de energie negativă, este bine să ne plimbăm puţin, de preferinţă în parc sau în natură.
7. Să acceptăm că nu putem face pe toată lumea fericită
Aşa că nu trebuie să lăsăm orice persoană nocivă, rea, clevetitoare, care se plânge la nesfârşit şi vrea să ne tragă în lumea ei întunecată, să stea în preajma noastră. Nu suntem nici psihologi, nici psihiatri şi nici responsabili pentru fericirea tuturor oamenilor din lume.
Sfatul specialistului
Daniel Mois, psiholog, life coach şi consilier pentru dezvoltare personală, www.psihologdanielmois.ro
Suntem fiinţe sociale, şi oamenii din jurul nostru sunt creatorii caracterului nostru. Vrem sau nu, influenţa lor are un impact major în formarea caracterului nostru. Ne contaminăm cu sentimentele celor cu care ne înconjurăm. Preluăm frici, depresii, dezamăgiri, spaime, deziluzii şi pesimism, mult mai uşor şi mai rapid decât putem lua o gripă. Iar dacă la gripă suntem imuni în majoritatea cazurilor, la sentimentele celor apropiaţi ne dovedim mult mai vulnerabili decât ne place să credem.
Cu cât persoanele de lângă noi ne sunt mai apropiate, cu atât empatizăm mai mult şi preluăm poverile lor sufleteşti. De aceea, este nevoie de mare atenţie în selectarea celor cu care ne petrecem timpul şi cărora le acordăm încredere. Vestea bună este că noi singuri putem alege o parte din anturaj.